A renunțat la jobul din corporație ca să-și urmeze propria cale
A urmat studii de specialitate în arta parfumeriei la Londra, Grasse și Milano, precum și design multisenzorial la Seattle. În plus, este certificată New Luxury Code (pentru creare de parfumuri naturale din esențe organice rare), pasiunea sa fiind parfumurile personalizate. Spune că specializările și domeniile în care activează se împacă perfect și au apărut și au evoluat natural unul din celălalt.
De trei ani, s-a alăturat unei revoluții: a devenit ambasador al campaniei Food Revolution, iniţiată la nivel global de Jamie Oliver. Pe deasupra, coordonează evenimentul Food Revolution Day în România. Mai nou, Raluca a inițiat proiectul social și de educație alimentară senzorială Școala de Nutriție și Stil de Viață Sănătos. Când a avut timp să facă atâtea? Cum se împacă între ele toate specializările ei?
Arome personalizate şi alte lucruri creative
Raluca mărturisește că a fost dintotdeauna pasionată de gusturi și arome și de impactul lor asupra noastră. „De șapte ani creez arome personalizate naturale, comerciale sau de ambient. În 2012, am decis să renunț la jobul din corporație și mi-am urmat calea proprie, ca antreprenor. Agenția mea, Smart Brand, e specializată pe branding.” În plus, ea a investit timp în lucrurile creative care o pasionează și țin de senzorialitate. „Am urmat cursurile unei școli de nutriție, un curs de bucătărie franțuzească, o școală celebră de parfumerie, cursuri de aromaterapie și am început să scriu pe un blog culinar despre toate aceste experiențe multisenzoriale”, adaugă ea. Pe lângă activitatea de ambasador Jamie Oliver în România, face și workshopuri de aroma-kitchen, traininguri multisenzoriale și creație de parfumuri.
Totuși, la bază, Raluca Vasile rămâne om de marketing și branding. „Sunt consultant în branding, comunicare și well-being, poziţie din care mi-am creat un model holistic de dezvoltare personală, care vizează atât hrana şi stilul de alimentaţie, cât și parfumul. Pe scurt: explorarea vieţii şi stării de bine prin toate simţurile!” Promovarea alimentației sănătoase de zi cu zi reprezintă un proiect de suflet pentru ea: „A pornit de la o nevoie reală de educaţie alimentară şi de la un fapt trist: la ora actuală, România este pe locul doi în Europa în privința obezității infantile”.
Cum se îmbină consultanța în branding cu creația de parfumuri
Cum de a ales să își dezvolte afacerea de brand consulting prin exploatarea creației de parfumuri? Îi place să spună că nu ea a ales parfumul, ci el pe ea. „Dintotdeauna mi-au plăcut parfumurile speciale, mai ales cele cu concentraţie mare de esenţe naturale. În activitatea de consultanţă în branding multisenzorial am căutat să diversific opţiunile existente în România în ceea ce privește gusturile, mirosurile de ambient şi texturile cât mai naturale. Am clienți din domenii dintre cele mai variate: retail, hoteluri, bănci, magazine de brand, concept stores etc”, mărturisește ea.
A constatat că în România nu există furnizori de parfum natural profesional de ambient şi nici repere în parfumeria de nişă pentru parfumuri naturale. De asemenea, a aflat de la parfumierii cu care lucra, dar şi de la partenerii externi în soluții profesionale de ambient că parfumul natural este un univers elitist şi că nimeni nu întrunise pe piața românească toate criteriile profesionale pentru a reprezenta un astfel de brand.
Vocație de „senzorialist”
Ulterior, i s-a oferit şansa să își testeze abilităţile în domeniul parfumeriei naturale de lux la Academia de Arta Parfumului de la Londra. A fost primită la studiile de la această şcoală elitistă de parfumieri regali şi așa a avut acces la o lume de oameni „frumoşi, culţi, elevaţi, care apreciază o esenţă rară şi nobilă”. Mentor i-a fost Isabelle Gelle, parfumierul și liderul școlii de Arta Parfumeriei pe care a urmat-o.
„Experienţa mea de consultant de brand s-a potrivit cu crearea acestui brand propriu de parfumuri, Your Personal Aroma. Am vrut să readuc în prezent arta parfumeriei nobile şi regale, ca să redescoperim reperul parfumului natural, iar corpul și casele noastre să miroasă a parfum natural autentic şi sănătos, care să ne dea o stare de bine”.
Raluca Vasile crede că există o carenţă la nivel de leadership în companiile din România. În plus, spune că foarte puține medii de business sunt bazate pe colaborare şi prea puțini manageri acceptă opinii din afară. „De aceea am şi ales calea antreprenoriatului într-un business creativ, în care să am libertatea de a face ce-mi place, cât timp sunt şi eficientă. Eu am vocație de senzorialist. Experiența vastă în branding mă ajută să fiu creator de concept multisenzorial. În funcție de proiect, creez gusturi, arome, experiențe și spații senzoriale unice. Ceea ce fac eu se aplică atât brandurilor, dar și antreprenorilor care vor o diferențiere de impact”, explică ea.
Lupta cu obezitatea infantilă
Motivul pentru care s-a implicat social în mișcarea Food Revolution și, de anul acesta, în inițierea campaniei educaționale multisenzoriale Școala de Nutriție este că, datorită specializărilor ei, crede în educația altfel. Adică, prin gusturi și arome, printr-o campanie de conștientizare a efectelor devastatoare asupra calității vieții pe care le au alimentația nesănătoasă și obezitatea infantilă. „Facem lecții de nutriție și ateliere de gătit pentru că sunt variantele interactive cele mai interesante pentru copii. Îi ajută să descopere gusturi și arome, să își formeze stilul alimentar sănătos, să se îndrăgostească de fructe și legume, de salate, de mâncăruri bogate în vitamine și proteine. Prin includerea lor în alimentația de zi cu zi, copiii își formează o dietă echilibrată caloric, energizantă, care le asigură creșterea sănătoasă și rezistența la stres și efort”.
Acesta este proiectul de suflet al Ralucăi, pentru care a făcut și face voluntariat în școli și grădinițe, inclusiv pentru copii și familii care se confruntă cu probleme materiale. Spune că a făcut ceea ce orice părinte, cadru didactic, medic, jurnalist, blogger, chef, nutriționist, om de cultură, VIP, influencer și om de bine ar trebui să facă într-o țară cu 30% obezitate infantilă și, la cealaltă extremă, cu peste 400.000 de copii care trăiesc la limita sărăciei. „Este datoria fiecăruia dintre noi să facă un gest, oricât de mic, prin care să îi ofere unui copil din România o lecție minunată –
nu numai de alimentație, ci și de ceea ce înseamnă stil de viață sănătos”, completează ea.
Lumea se atașează de brandurile care spun o poveste autentică
Mulți dintre clienţii ei sunt consumatori dezamăgiţi de parfumurile din comerţ, care „se evaporă rapid, nu miros bine pe piele și provoacă stări de disconfort sau anxietate.”
„Dar ce a învățat de la lume și ce a învățat lumea pe ea?” „O întrebare extrem de complexă, cu un răspuns vast cât o viață – pentru că omul cât trăiește învață, primește sfaturi și dă sfaturi! Am învățat de-a lungul timpului cât de importantă este coerenţa, la toate nivelurile. Un consultant de brand are rolul de a identifica poziţionarea corectă și comunicarea acelui «factor X» – elementul care te diferenţiază față de concurență –, astfel încât, la finalul zilei, imaginea ta personală să fie unitară, să te ajute în business, să fie o continuare a personalităţii tale și la nivelul brandului pe care îl reprezinţi. În peste 90% dintre cazuri, cumpărăm brandurile emoţionale, care ne spun o poveste autentică și credibilă!”, încheie ea.
A creat şi lansat primul program de educaţie alimentară practică
A absolvit Facultatea de Administrare a Afacerilor în Limba Germană, MBA City University Seattle, Master în Parfumerie Naturală la Academia de Arta Parfumeriei Londra şi Hollistic Health Academy Anatecor, specializarea Nutriţie şi Well-being.
În primii ani de carieră a lucrat în corporaţii, pe posturi de marketing şi comunicare. Din 2009 a început colaborarea cu agenţii de top în consultanţă de brand, iar din 2013 a devenit antreprenor şi a înfiinţat prima agenţie de branding multisenzorial din România, Smartbrand. În 2015, a lansat Your Personal Aroma, primul brand de parfumuri 100% naturale din România – personale şi ambientale. În 2015 şi-a completat expertiza de senzorialist cu certificarea internaţională de parfumier de înaltă clasă, în Londra, mai exact scent designer – designer de arome personalizate – şi a creat brandul Your Personal Aroma.
Din 2016 a creat şi a lansat primul program de educaţie alimentară practică, Şcoala de Nutriţie şi Stil de Viaţă Sănătos, care a demarat deja din martie în şcolile de stat, cu avizul M.E.N.S., în cadrul zilelor Şcoala Altfel. Şcoala de Nutriţie şi Stil de Viaţă Sănătos este un program pe care l-a realizat în parteneriat cu Food Revolution România şi este dedicat copiilor între 6 şi 12 ani.
Articol preluat din numărul 238/iunie 2017 al Revistei CARIERE. Pentru detalii legate de abonare, click aici