Adrian Gheară, omul care te învaţă să zbori şi să-ţi vânezi şansa
“Am avut o firmă de software pe care am vândut-o şi acum lucrez cu start up-uri pe care le ajut să aibă un traseu similar cu cel pe care l-am avut eu. Nu am avut nici un exit dintr-o firmă în care am investit”, spune investitorul.
Din estimările pe care le are Adrian Gheara, dacă un investitor are cunoştinţe şi ştie în ce afacere îşi plasează banii, poate avea randamente chiar spectaculoase. Din acest motiv, angel investor-ul nostru aduce de fiecare dată mai întâi know-how-ul şi apoi banii.
„Dacă simt că într-adevăr banii aceia nu se vor pierde, atunci şi investesc. Dar eu nu sunt un investitor profesionist. La mine nu vin doar pentru bani. Eu ofer smart money şi nu sunt mulţi care oferă aşa ceva”, spune Gheară. Din acest motiv el poate să vină cu task-uri şi propuneri concrete pe care pot să le îndeplinească fondatorii
Cei care vin la el pentru investiţii sunt de obicei oameni din businessuri adiacente IT-ului, nu din domeniul propriu zis. Dar cei mai mulţi sunt cei cu care acesta deja a mai lucrat şi pe care, dacă nu-i poate ajuta el direct, îi recomandă mai departe pentru a ave o rată de succes cât mai mare. Are şi o regulă. Investeşte doar câteva zeci de mii şi preferă să fie acţionar minoritar.
Avem know-how importat
„Văd tot mai multe start up-uri care merg peste hotare la acceleratoare şi mai mult de atât, văd extraordinar de mult know-how importat în ceea ce priveşte modul în care ar trebui să funcţioneze ecosistemul de start-up-uri”, spune investitorul.
Crede despre industria start-up-urilor din IT-ul local că este încă la început, acesta fiind un lucru bun pentru noi. Este însă foarte greu de spus când vom ajunge la o maturitate în domeniu.
„Era vorba că în 20 de ani învăţăm democraţia şi după 25 de ani tocmai am avut un vot prin care să o salvăm. Cine poate ştii cum vor decurge lucrurile”, se întreabă el.
Agreează foarte mult ideea de a avea şi la noi acceleratoare pentru firmele din IT. Acest lucru ar da un boost dezvoltării unui start-up românesc. Dar încă ne lipseşte know-how-ul de business şi asta pentru că avem foarte mulţi oameni tehnici care îşi încep o afacere fără să ştie ceva despre business.
Citește și Cât de importantă este o cultură organizațională flexibilă
„Eu, personal, am fost pus în situaţia de a nu investi în nişte start-up-uri. Am dat peste o afacere în care nu era decât un inginer şi atât şi nu era nici o şansă să facă vreun business, deşi proiectul era spectaculos. Deci cred că un acceerator le poate facilita legătura şi cu nişte cofondatori”, spune Adrian.
În momentul în care afacerea se află într-un ecosistem solid sunt mai mari şansele să îţi găseşti cofondatori pentru a-ţi materializa ideea, crede el.
Nu există investiţii fără risc
Adrian Gheară recunoaşte că a investit mult, dar a şi pierdut mult. Nu doreşte să ne dea cifre pentru a nu influenţa cumva minţile celor care vor să se bucure de astfel de oportunităţi.
„Jumătate din banii pe care i-am investit i-am pierdut prin start-up-uri care au murit, iar o mică parte din cealată jumătate care nu a murit, probabil că, la un exit vor acoperi toată pierderea şi vor lăsa un profit foarte consistent”, spune angel investor -ul.
Sfatul lui pentru cei care vor să investească este să îşi împrăştie banii în cât mai multe astfel de afaceri pentru că niciodată nu ştii care dintre ele vor muri. Din acest motiv, el nici nu face follow-up într-o companie. Investeşte doar în prima rundă şi apoi iese din afacere.
„Nu particip la runda următoare de investiţii pentru că vreau să îmi minimizez riscul”, afirmă Gheară.
Vindem patente
Dacă ar fi să mizeze pe anumite domenii din IT-ul românesc spune că cele mai bune sectoare de investiţii ar fi cele de mobile gaming şi de Intellectual Property patentabil pentru că ulterior poate fi vândut chiar foarte bine. Iar acest lucru poate fi făcut şi pe prototipuri de hardware. Dar pentru a face producţii de hardware e ceva mai complicat pentru că ai nevoie de mai mulţi bani, spune el.
„Internet of Things este o nişă care a explodat în ultimii ani şi asta înseamnă că produse foarte interesante pentru această nişă pot apărea şi în România. Şi fie că le punem în practică aici sau peste hotare cel puţin le putem vinde patentele”, afirma Gheară.
IT-ul se dezvoltă mai repede decât putem acoperi nevoia
Din cunoştinţele sale, ştie că este o mare nevoie de programatori în piaţă, iar acest lucru nu este valabil numai la noi în ţară. Tinerilor care sunt foarte talentaţi le recomandă ca mai întâi să încerce calea antreprenoriatului dacă au o idee pe care o consideră bună şi apoi să îşi gasească un loc călduţ de angajat.
„Când eşti tânăr este mai bine să experimentezi pentru că şi din eşec vei acumula experienţă şi oricând, apoi te pot angaja într-o multinaţională pe un salariu bun. Cred că ţine şi de cum am fost crescuţi fiecare”, declară el.
Speră însă,ca noua generaţie să fie mai dornică de a încerca lucruri noi şi să nu asculte neapărat de recomandările părinţilor de a se angaja, pentru că nici un loc de muncă nu este sigur şi cu atât mai mult, nu este pe viaţă.