Amalia Georgescu: Inovația este lecția maturizării în antreprenoriat
Parfumuri, creme, cosmetice… raiul femeilor. Dintotdeauna un ten frumos și un parfum elegant au fost apreciate la apariția în public a femeilor care știu să se îngrijească și de aspectul lor fizic. Vestea bună este că există antreprenori care susțin frumusețea feminină și se îngrijesc să ofere produse de calitate tuturor femeilor. Am mai descoperit, de curând, un nou antreprenor român care s-a responsabilizat în a aduce pe piață produse de calitate pentru partea feminină. Deși, inițial, a deschis optici medicale, a îndrăznit acum să fie un competitor fundamental pentru colegii din domeniul parfumeriei și a cosmeticelor premium. Vorbim astăzi despre Amalia Georgescu:
În 2022, Amalia Georgescu, creatorul brandului de magazine de optică medicală Ama Green Optic, decide să își extindă afacerile pe o piață cu o concurență acerbă, cea a parfumeriei și cosmeticelor premium. Astfel, la 38 de ani, datorită perseverenței, preocupării pentru creșterea calității vieții clienților și pasiunii pentru parfumuri, Amalia bifează un istoric de 12 ani de antreprenoriat de succes. Ea deține trei magazine de optică medicală în Ploiești și un business de beauty premium, al cărui nume este Amylia și în care își propune să inoveze prin crearea de la zero a unor parfumuri cu arome sofisticate și a unor cosmetice bazate pe ingrediente unice.
Amylia, o afacere dintr-un vis cu arome orientale
Business-ul dezvoltat în optica medicală încă din 2010 i-a întreținut și dezvoltat Amaliei înclinația spre rafinament și pasiunea pentru industria frumuseții de lux. De la ochelari n-a fost decât un pas spre cultura orientală a parfumeriei, în special cea arabă. Așa că și-a dorit mai mult, să creeze o gamă proprie de parfumuri premium.
„Visul de a crea o gamă a mea de parfumuri, una sofisticată, dar la prețuri accesibile, a apărut în 2019”, ne-a declarat Amalia Georgescu. Trei ani mai târziu, antreprenorul cunoaște într-o călătorie de afaceri pe deținătorul unei fabrici renumite de parfumuri din Emiratele Arabe Unite, una cu o tradiție de peste 65 de ani. La finalul unor luni întregi de vizite în Dubai, la această fabrică cu parfumieri renumiți, în care ea a discutat despre ambalaje și a testat zeci de arome, visul Amaliei s-a împlinit. „A apărut prima gamă de parfumuri Amylia, un brand numit prin stilizarea numelui meu.”
Serul inovator, premieră pe piața din România
Antreprenoriatul se traduce de cele mai multe ori prin crearea și lansarea pe anumite piețe a unor produse noi, chiar revoluționare. Amalia Georgescu s-a pliat perfect pe acest concept, prin dorința ei de a inova într-o industrie hiper-aglomerată, care evoluează permanent, cum este cea de beauty.
Astfel, ea nu s-a oprit la o gamă de parfumuri de lux, ci a creat, într-un laborator din Timișoara, cu ajutorul unei echipe de chimiști și dermatologi, un produs cosmetic inovator, un ser bazat pe pulbere de diamant.
„Mă preocupă confortul și starea de bine a femeilor, de aceea vreau să le ofer accesul la un produs cosmetic care să le facă să strălucească precum un diamant,” a declarat fondatorul Amylia.
Diamond Nourishing Serum, un produs cu un efect puternic hidratant, este revoluționar tocmai prin această pulbere de diamant, care stă la baza lui, un ingredient foarte prețios și foarte rar folosit, deoarece prețul său este foarte ridicat. Pulberea de diamant încetinește procesul de îmbătrânire, prin stimularea producției de colagen. De asemenea, ea ajută la exfolierea ușoară a stratului superior al pielii, permițând vitaminelor și ingredientelor din componența produsului să pătrundă profund și mai eficient în dermă. Particulele acestei pulberi fine se fixează în liniile fine ale feței și reflectă subtil o lumină albastră imperceptibilă pentru ochi, creând un aspect luminos și radiant.
Ingredientele active ale serului sunt, pe lângă această pulbere de diamant, niacinamida și acidul hialuronic. Niacinamida, o formă de vitamina B3, este cunoscută pentru efectele sale benefice în special pentru pielea sensibilă și cu probleme ca acnee, rozacee, inflamații. Totodată, ea întărește bariera naturală de protecție a pielii, contribuie la menținerea hidratării și la reducerea ridurilor fine și îmbunătățește aspectul general al tenului. Acidul hialuronic, al treilea ingredient activ din ser, conferă hidratare de lungă durată, protejează împotriva deshidratării pielii și îmbunătățește aspectul pielii uscate, fiind blând și bine tolerat de ten. De asemenea, el poate regenera pielea deteriorată de factori externi, conferindu-i un aspect catifelat, mai uniform și neted, diminuând liniile și ridurile fine.
Prezentul înseamnă inovație continuă, e-commerce și o rețea extinsă de shop-uri de produse cosmetice
„Inovația reprezintă o cale inerentă în afaceri de tipul celor pe care le-am dezvoltat. Ea este lecția maturizării mele în antreprenoriat,” concluzionează Amalia Georgescu.
Serul conceput de ea reprezintă primul dintr-o gamă de skincare revoluționară, aparținând brandului Amylia. De asemenea, pe partea de parfumerie, urmează lansarea unei noi colecții, cu trei extracte de parfum. Este vorba de o colecție privată, unicat, creată pentru cunoscători sofisticați și exclusiviști.
Afacerea Amylia înseamnă atât inovație, prin crearea de noi produse, cât și game de produse cosmetice premium deja existente. Una dintre game aparține brandului de origine greacă MontOlympe, cunoscut pentru produse cosmetice din plante organice, fondatorii fiind doi medici a căror formare profesională s-a făcut în SUA și Marea Britanie. Cel de-al doilea brand propus consumatorilor români de cosmetice este unul coreean, SKINUA, ale cărui produse premium au la bază tehnologii avansate din domeniul bioingineriei.
Toate aceste produse se găsesc pe shop-ul online amylia.ro, dar și în cel fizic deschis în Mega Mall, la începutul acestui an, unde experiența senzorială oferită prin testarea produselor este una deosebită.
Amalia Georgescu plănuiește însă extinderea afacerilor ei și prin deschiderea în țară a cinci shop-uri Amylia și a încă trei magazine de optică medicală Ama Green Optic, toate în sistem de franciză.