Aurelia Vişinescu: Nu vă lăsaţi! Niciun început nu e uşor!
Aurelia a urmat cursurile Facultăţii de Horticultură în cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole „Nicolae Bălcescu” din Capitală şi este licenţiată în Viticultură şi Vinificaţie după un an suplimentar de specializare. CEO nu şi-a dorit dintodeaună să devină oenolog. În copilărie, Aurelia se visa actriţă, mai apoi doctor şi, mult mai târziu, a început să se gândească la meseria de inginer agronom, fiind inspirară în acest sens şi de plăcerea de a se plimba în caleaşcă!
Primul job: oenolog la Vinexport
Primul post pe care l-a obţinut a fost acela de oenolog în cadrul companiei Vinexport, firmă care derula la acea vreme majoritatea exporturilor de vin din România. La sfârşitul facultăţii, Aurelia a aflat că această companie dorea să recruteze absolvenţi de horticultură, dar băieţi. Anunţul ajunsese la un profesor, care a ales să-l comunice unei liste restrânse de candidaţi, printre care şi Aureliei. „M-am dus cu emoţie la secretariatul companiei, dar am fost primită şi eu la interviu. Erau foarte mulţi candidaţi, iar Nicolae David – directorul Vinexport, ne-a supus numeroaselor teste pe care atunci nu le-am înţeles. Aşa că în august 1993 eram inginer oenolog la Vinexport”, povesteşte cu mândrie CEO-ul. În cadrul Vinexport, Aurelia a început un stagiu de practică alături de oenologul australian Grahan Dixon, chiar în Săhăteni. După un an de stagiu cu expertul în vinuri, Aurelia a început să lucreze singură. În 1994, directorul general a ajuns la Severin, la Dealul Viilor, iar un an mai târziu s-a întors la Săhăteni, la crama care astăzi este în proprietatea Domeniilor Viticole Franco-Române. A urmat o specializare în Germania şi în Africa de Sud în anul 1995, iar după doi ani a avut şansa să plece în Australia pentru trei luni de stagiu de specializare.
Medalie de aur la „Concours Mondial de Bruxelles”
A urmat un an extrem de important pentru Aurelia : 1998. În acel an, s-a angajat ca oenolog şef la Halewood România, unde a reuşit să şi pună în practică tot ce acumulase din experienţele din ţară şi de peste hotare. Tot în acea perioadă, a produs primele vinuri printre care şi Fetească Neagră numită pe piaţă „Floarea Soarelui”, vin care a devenit ulterior un brand de referinţă pentru ca, un an mai târziu, să apară pe piaţă vinuri „Prahova Valley”. Un an de referinţă a fost şi 2002, când Aurelia a obţinut Marea Medalie de Aur la „Concours Mondial de Bruxelles”, cu Pinot Noir Prahova Valley Special Reserve, un vin din 1999, de care iniţial Aurelia nu fusese foarte mulţumit, dar care în timp evoluase extraordinar de bine.
În 2003, Aurelia Vişinescu i se născuse ideea unui business propriu. „Visam, ca orice oenolog, ca într-o bună zi să produc vinuri în crama proprie, iar asociatul meu, Steve Cacenco, un optimist incurabil, este cel ce m-a încurajat şi susţinut. Cu toate acestea, timp de trei ani, moment când am plecat de la Halewood nu am reuşit să-mi împlinesc visul, dar obţinusem fonduri europene prin programul SAPARD pentru construirea cramei pe locul fostului sediu de fermă Viticola Scurta. În cursul anului 2006, am implementat proiectul, astfel că în luna noiembrie investiţia a fost terminată şi primul vin făcut”, îşi aminteşte Aurelia Vişinescu. Însă, începuturile au fost extrem de dificile: Aurelia a pornit la drum bazându-se pe fondurile personale şi cu un credit consistent la bancă. Între timp, a reuşit să achiziţioneze terenuri cu plantaţii de vie de la proprietarii particulari din zonă ajungând până la suprafaţa deţinută astăzi, de 70 ha. A replantat 50 ha tot cu fonduri europene, cu soiuri precum Feteasca Neagră, Cabernet Sauvignon, Merlot, Pinot Noir, Syrah, Chardonnay, Tămâioasa Românească, Pinot Gris şi Sauvignon Blanc, păstrând în continuare o parte din plantaţiile vechi, iar anul acesta a terminat şi al doilea proiect de modernizare şi extindere a cramei. Vinurile pe care le produce îi poartă numele, fiind comercializate sub patru linii – Nomad, Artisan, Karakter şi Anima.
Ambiţia, perseverenţa şi implicarea personală i-au adus succesul
Aurelia Vişinescu este convinsă că a reuşit să aibă o carieră de succes datorită ambiţiei, perseverenţei şi faptului că se implică personal şi total în ceea ce face. Şi nu în ultimul rând pasiunea imensă pentru domeniul în care activează. Însă, oenologul nu crede într-o reţetă a succesului. „Fiecare îşi «prepară»succesul cu propriile ingrediente, dar câteva sunt de bază, care nu pot fi înlocuite: seriozitatea, dedicarea totală, atenţia la detalii, responsabilitatea şi perseverenţa”, adaugă Vişinescu.
Spre deosebire de alţi CEO, Aurelia reuşeşte să menţină un echilibru între viaţa personală şi cea profesională, însă recunoaşte că la început a fost nevoită să aloce mai mul timp businessului. „La început programul meu zilnic depăşea 12 ore de lucru, acum îmi fac timp în fiecare seară pentru familia mea. Aproape tot timpul liber mi-l petrec cu Teea, feţita mea care acum are doi ani şi jumătate şi soţul meu, Cătălin. În campanie, când ritmul poate să fie inuman şi sunt nevoită să stau la cramă mai bine de o lună, Teea este alături de mine permanent, iar soţul meu ne însoţeşte în weekenduri. Priorităţile mele sunt familia mea, fetiţa şi desigur, vinul pe care îl fac. Cred că nu se mai pune problema de a alege între carieră şi familie, reuşesc să le îmbin aromios şi sunt fericită aşa”, susţine Aurelia.
Au fost oameni care i-au influenţat semnificativ viaţa, nu i-ar numi mentori, dar a cules de la fiecare câte ceva. În general este autodidact. Aureliei îi plac lucrurile autentice. De aceea, tot ce face trebuie să aibă notă personală, substanţă, să fie real şi să aibă valoare. Crede foarte mult în vorbele preţioase ale lui Einstein: “Încercă să fii un om de valoare şi nu neapărat un om de succes”.
„Întodeauna privesc mai mult în viitor şi mai puţin în trecut”
Aurelia îi sfătuieşte pe tinerii care sunt la început de drum să nu se lase! „Niciun început nu este uşor, dar cu multă muncă, răbdare şi optimism lucrurile pot lua direcţia dorită. Când dai ce ai mai bun în tine vei fi răsplătit cu rezultate pe măsură. Apoi, e important să menţii ritmul”, îi sfătuieşte CEO-ul pe tinerii aflaţi la început de drum.
Deşi acum este recunoscută ca cel mai bun oenolog din România, Aurelia a avut mai multe eşecuri de-a lungul carierei, dar a reuşit să treacă peste ele gândind pozitiv, învăţând din greşeli şi lăsând trecutul în spate. „Întodeauna privesc mai mult în viitor şi mai puţin în trecut”, susţine ea.