Când noul renaşte din cenuşa vechiului
Fabrica era o epavă
Deși dezamăgit că a trebuit să-și închidă afacerea din Cluj-Napoca, în 2010 Emil David a cumpărat fabrica de mobilier curbat din Bucea, care era în faliment și care a fost scoasă la vânzare. Cu alte cuvinte, a luat-o de la capăt… L-am întrebat de ce a cumpărat-o: „Asta mă frământă încă şi în ziua de azi, iar singurul răspuns, având în vedere că trăim în România, este că am cumpărat această fabrică… de nebun. Cu banii investiți puteam să-mi cumpăr nu un mandat, ci trei sau patru mandate de parlamentar. Din poziția de ales al poporului, puteam să profit și să am o viață mult mai ușoară. Dar menționez că sunt nebun, dar nu și tâmpit”.
Fabrica de mobilă a fost înființată în anul 1880 de Timar Ladislau, un sătean din Bucea. Emil David povestește că la acea vreme reușea să realizeze performanța unor exporturi de 10-12 vagoane de mobilier pe an. Dar, 130 de ani mai târziu, fabrica – atât clădirile, cât și utilajele – se afla într-o stare deplorabilă. Din gloria de altădată nu mai rămăsese nimic: „În fabrică nu se investise și nu se făcuseră reparații. S-a încercat să se obțină un profit cât mai mare cu investiții minime. Mottoul acestei fabrici era «Merge și așa»”.
O afacere de familie
Tocmai pentru că fabrica era o epavă atunci când a cumpărat-o, i-a dat numele Phoenix. Nu a fost doar un nume, ci și o promisiune că, asemenea păsării mitologice, și fabrica va renaște din propria-i cenușă. Ceea ce s-a și întâmplat: în unitate muncesc acum în jur de 50 de angajați și produsele sunt exportate în țările Uniunii Europene, dar și în țări precum Canada, America, Australia și Kuweit. Din întreaga producție, doar 5% ajunge în România. În special, scaune în stil Thonet, din acelea pe care ni le mai amintim doar pline de praf și pânză de păianjen în podul bunicilor.
A fost o promisiune de familie, pentru că fiecare membru al ei – David, Corina (soția) și cele două fiice (Andreea și Bianca) – are rolul său bine definit în afacerea de la Bucea. Nu degeaba zice Emil că i-ar fi convenit să aibă o familie cu 100 de membri!
Corina duce în spate contabilitatea și zona de vânzări, „cea mai ingrată parte a existenței unei firme”. Andreea este arhitect și realizează proiecte de detalii tehnice pentru produse, ajută la prototiparea modelelor noi și realizează, împreună cu logodnicul ei, Cosmin Morărescu, tot arhitect, partea de grafică, cataloage și materiale publicitare. Atunci când negociază cu delegațiile străine, este cea care asigură o bună comunicare în engleză și franceză, prezentând fluxul tehnologic și statutul de producător al fabricii. Bianca este artist plastic și colaborează cu echipa de finisaje în realizarea pigmenților noi de culoare și a diferitelor modele cu picturi speciale pe scaune sau elemente artistice necesare în producția de mobilier.
„Fabrica necesită un efort titanic din partea părinților noștri, în mod special, iar în realizarea unui astfel de efort nu te poți baza pe niciun străin. Doar familia poate să rămână închegată în momente aşa de grele. Pe lângă asta, avem amândouă pregătire în domenii conexe care au adus o oarecare susținere activității”, cred Bianca şi Andreea, care asigură și servicii de design interior și de proiectare, servicii care funcționează în paralel cu fabrica de mobilier.
Scaunele Thonet, făcute după tehnologia originală
De ce mobilier curbat? Proprietarul fabricii mărturisește că acest tip de mobilier este o provocare tocmai pentru că este produs în foarte puține locuri. „Dacă îmbini frumusețea mobilierului curbat cu grija și responsabilitatea calității, poți găsi nișa prin care, de la un portofoliu de zero clienți în 2010 să ajungi la un număr de 407 clienți în 2015.”
Scaunele Thonet sunt principalele piese de mobilier fabricate la Bucea. Emil a cumpărat un catalog original Thonet, care conține toată tehnologia originală a lui Michael Thonet de curbare a lemnului, inclusiv razele de curbare, tehnologiile de curbare și montaj. „Primordial pentru noi sunt scaunele Thonet, după care asimilăm în jur de două-trei modele pe lună din modelele noi de scaune curbate. Nu tot ce producem este curbat, dar ponderea mobilierului de tâmplărie simplă este sub 15%”, explică Emil David.
Scaunele curbate nu sunt doar frumoase, dar și mai rezistente, pentru că fibra lemnului nu este întreruptă prin decupare. Structura acestui tip de mobilier este una ranforsată, montată cu ajutorul șuruburilor, lucru care conferă o elasticitate în exploatare.
Procesul tehnologic de curbare a pieselor durează între 15 și 20 de zile. Piesele din lemn se plastifiază cu abur, după care se montează pe matrițe și se introduc în uscătoare. La mobilierul curbat se folosește în special lemnul de fag, pentru că celula acestui tip de lemn se plastifiază prin aburire mai ușor decât alte esențe de lemn. Cu toate astea, Emil David spune, cu regret, că lucrează cu lemnul care mai rămâne în țară, neexportat la nivel de buștean sau de cherestea „de către așa-zișii investitori străini”: „Nu pot să nu fac referire la modul nesimțit în care s-a vândut această țară pe bani de nimic”.
De la buștean și până iese pe poarta fabricii, un scaun este gata în 30-45 de zile. Importantă nu este durata de execuție, ci calitatea produsului finit. Emil subliniază că ar fi cel mai corect să precizăm nu atât cât durează fabricarea unui scaun, ci la cât timp se închide circuitul ban-marfă-ban. Iar în cazul exporturilor, în locuri mai îndepărtate, cum ar fi Australia sau Coreea, se închide și la șase luni.
Un scaun costă între 30 și 350 de euro. Prețul unui obiect de mobilier este direct proporțional cu nivelul costurilor de producție și amploarea manoperei necesare pentru realizarea lui, dă asigurări proprietarul fabricii din Bucea. „Este firesc ca modelele cele mai simple să fie și cele mai ieftine, de exemplu, scaunul Bucea 026 sau scaunul Bucea 008. La polul opus sunt comenzile speciale de mobilier – fotolii, mese, sofale și altele –, care sunt cele mai scumpe.”
Lipsa muncitorilor, cea mai spinoasă problemă
Într-o țară de asistați sociali, de pensionari pe caz de boală sau din alte motive, subliniază Emil, este foarte greu să găsești forță de muncă. „Aceasta este, cred, cea mai spinoasă problemă. Nu numai a mea, ci şi a tuturor întreprinzătorilor din această țară. Un puturos căruia îi dai niște bani nemeritați nu va căuta niciodată un serviciu. Atenție, nu mă refer aici la cei care sunt cu adevărat bolnavi și nu pot munci. Mulțumim pe această cale guvernanților pentru «excepționalele măsuri populiste» pe care le-au luat în decursul anilor. Și-au urmărit doar propriul interes și atât. Rezultatul? Au distrus atât școlile de meseriași, cât și industria.”
În speranța că va reuși să schimbe mersul lucrurilor, David voia să deschidă o școală de meserii la Bucea. Dar a ales să mai drămuiască această decizie, pentru că nu știe dacă merită. „Decât să investesc într-o şcoală de meserii, mai bine cumpăr patru maşini de prelucrat cu comandă numerică, pentru că ele nu se îmbată, nu lipsesc nemotivat de la serviciu, nu fură, nu mint şi execută cu precizie ceea ce le comanzi şi pentru care nu trebuie să plăteşti contribuţii şi taxe împovărătoare.”
Deși a reușit să aducă fabrica pe linia de plutire, nu și-a recuperat investiția inițială și nu crede că acest lucru se va întâmpla nici în următorii zece ani. Speră însă că lucrurile se vor schimba în bine în cazul în care guvernanții vor înțelege că industria acestei țări sau ce a mai rămas din ea trebuie sprijinită. „Planurile de viitor sunt foarte greu de stabilit din cauza faptului că în România legile se schimbă de două ori pe zi, iar viitorul unei afaceri poate fi plănuit pe o perioadă de 12 ore”, conchide Emil David.
Obișnuiți să credem că ora exactă se dă doar din marile orașe, pierdem din vedere ceea ce se întâmplă la nivel micro, acolo unde curajul n-a părăsit definitiv aceste tărâmuri și unde să pui o afacere pe picioare frizează nebunia. Dar nu imposibilul!