Cum a ajuns un autodidact regizor de documentare

Șerban Georgescu, director general al companiei Kolectiv Film, a început Facultatea de Construcții în 1991. A ajuns până la examenul de licență, dar i s-a părut inutil să îl susțină în vederea obținerii unei diplome, deoarece deja din anul II de facultate lucra în televiziune.

De altfel, au existat două motive inițiale pentru care s-a înscris la Facultatea de Construcții: dorea să scape de armată, lucru pentru care a rămas repetent în fiecare an, făcând 10 ani de facultate; al doilea motiv este că mersese pe șantier cu geologi și s-a gândit că, dacă termină această specializare, scapă de un job care presupune stat la birou.

În fapt, lui Șerban îi plăceau filmele, dar în anii ’90 nu exista în România o școală cu această specializare: montajul. Era în București un liceu tehnic de tipografie cu clasă de cinematografie, de unde puteai ajunge, eventual, la Buftea, după absolvire. IATC-ul nu avea secție de montaj. Şerban nici măcar nu avea acasă televiziune prin cablu, așa că pierdea ore întregi la cinematecă.

PRIMUL JOB

În anul II de facultate, s-a angajat la Canal 31 – o televiziune de cartier, pe postul de editor de imagine. Era prima televiziune a lui Adrian Sârbu, la care lucrau atunci 5 oameni. Postul de editor de imagine era prost plătit și, prin urmare, nu veneau cei specializați, deoarece nu existau perspective de dezvoltare. „Dimineața schimbam mocheta, iar seara montam”, explică Șerban nivelul la care se făcea televiziune atunci.

„Trebuia să lucrez cu niște pupitre cu foarte, foarte multe butoane. Eram bâtă și șeful meu mi-a spus că am două săptămâni să mă pun la punct, iar dacă nu, mă dă afară”, își amintește Șerban. Șeful era specialist, venise din TVR. Timp de două săptămâni aproape că nu a dormit, a stat zi și noapte, pentru a învăța să lucreze cu sistemul de montaj. Era analogic, prin urmare, trebuia să învețe foarte bine partea tehnică. „Sunt un tip destul de ambițios, mi se părea că am o șansă unică să lucrez într-o televiziune. După două săptămâni, cei de acolo au crezut că am făcut mișto de ei la început”. A învățat astfel partea tehnică, pe care putea apoi să aplice partea artistică – când să tai dintr-un cadru, de exemplu.

PRIMUL MONTAJ

A urmat o întâlnire providențială, după cum o numește, cu Ovidiu Bose Paștină, cu care a început să monteze, în 1995, un film de modă pentru Janine, fosta soție a lui Adrian Sârbu. Au realizat ceva nemaivăzut pentru anii ’90 în România. „Atunci am sărit foarte multe etape și nu am mai făcut montaje simple. Am început să lucrez pentru compania lui Adrian Sârbu care făcea videoclipuri, reclame”.

Reclamele au fost o școală bună, deoarece era o provocare să spui o poveste în 30 de secunde. În același timp, era o perioadă în care toată lumea învăța, încerca ceva. Pe de altă parte, marele avantaj consta în faptul că erau puține case de producție, volumul de muncă era mare și te ajuta să înveți. „Era ca la cursurile de pictură, unde ești pus să desenezi o ureche de atâtea ori până când tragi o dungă și desenezi o ureche perfectă”, explică Șerban.

FIRMA PROPRIE

Ajunsese să lucreze atât de bine, încât în 1998, când PRO-ul era în plin avânt, Șerban Georgescu a plecat de la compania lui Adrian Sârbu și și-a înființat propria firmă. „Am plecat, deoarece nu mai voiam să mă limitez la ce primeam de la compania mare ca angajat, nu mai puteam să creez, era o plafonare”, își amintește.

A cumpărat un sistem de montaj modern, performant, al doilea de acest tip cumpărat în România. A luat un leasing de 52.000 de dolari, dar până la urmă a plătit în jur de 70.000 de dolari, deoarece avea nevoie și de aparatură suplimentară. „Mi-am luat Rolls Royce-ul montajului”, spune Șerban, care la momentul respectiv nu avea un plan de business și nu știa cum va achita leasingul. În final, nu numai că l-a achitat, dar a și angajat oameni la firma lui.

După 10 ani de publicitate, timp în care a lucrat pentru clienți de prestigiu, unii dintre cei mai mari jucători din industrie, și-a spus că trebuie să facă ceva care să ducă spre educație. S-a concentrat astfel pe documentare, mai vechea sa pasiune. Din 2006 colaborează constant cu regizorul norvegian de film documentar David Kinsella, realizând împreună șase proiecte premiate la numeroase festivaluri internaționale, finanțate și distribuite în Norvegia.

Printre proiectele personale se numără documentarul realizat ca regizor și cameraman, urmărind pas cu pas prima expediție integral românească pe Vârful Everest, din 2003, sau „Călător pe Viață”, o serie TV de aventură și cultură difuzată de TVR în perioada 2009–2012, pe care, de asemenea, a filmat-o și a regizat-o personal. De asemenea, este regizorul filmului documentar Varză, Cartofi și alți demoni (în producție) / 2015, selectat pentru Documentary Campus Masterschool 2013 & Leipzig Networking Days 2013.

„Am realizat primele documentare de aventură extremă din România. Am plecat în Alaska cu banii luați pe o garsonieră, apoi am tot investit banii câștigați. La un moment dat, am refuzat să mă extind, deoarece mi-am dat seama că voi face porcării doar pentru a-mi plăti taxele.”

Acest articol a apărut în numărul 230 al Revistei CARIERE, aferent lunii septembrie.