Cum poți face o afacere pornind de la un simplu site
Tinerii care aleg o carieră în IT sunt printre puţinii care nu trebuie să-şi facă griji că ar putea rămâne şomeri, deoarece sunt specialişti într-un domeniu în care cererea este încă mai mare decât oferta. Când aleg însă să înceapă un mic business pe cont propriu, lucrurile se complică puţin. Asta, deoarece le lipseşte în primul rând finanţarea, o anumită experienţă de management şi, respectiv, de project-management sau traininguri în acest sens, dar şi suport pe partea de business în general.
Ştefan Văduva, de exemplu, s-a gândit să lucreze pe cont propriu în 2005, când lucra la raionul GSM al Media Galaxy, şi a devenit frustrat de faptul că nu-şi putea depăşi atribuţiile jobului.
Cu un domeniu de internet şi hosting cumpărat cu circa 15 dolari a început un forum despre antreprenoriat şi investiţii la bursă. „Nu ştiam prea multe despre aceste două aspecte, dar m-am gândit că voi afla şi voi scrie pe forum”, spune Ştefan despre site-ul său www.vamist.com.
Ajutat de prietenii care scriau şi comentau, forumul s-a transformat în ceea ce este acum, o comunitate Forex (piaţă globală pe care se tranzacţionează valute).Dar, deşi trecuse ceva timp de când începuse propriul business, Ştefan încă era în căutarea finanţării, de aceea a preferat să se angajeze în continuare la diverse companii.
Citește și IT-iştii, angajaţii care câştigă mai bine ca managerii lor
„Prin 2006-2007 un prieten a avut ideea de a face un Youtube românesc. Eu i-am spus că e o prostie şi că nu va merge, dar că am putea folosi ideea pentru ceva mai interesant. Aşa am ajuns să facem primul site de imobiliare în care proprietăţile erau filmate”, spune Ştefan. Proiectul a fost închis în 2008, tot din lipsa finanţării. Ce a câştigat Ştefan de pe urma acestuia este experienţa de a lucra pe o platformă puţin cunoscută la vremea aceea în România, Drupal, care i-a adus şi încă îi aduce contracte la un nivel la care a ajuns chiar să-şi externalizeze lucrări.
„Nu am avut niciodată un plan bine definit. Totul s-a întâmplat ori din cauza unor frustrări, ori din pasiune. Şi un lucru a dus la un altul”, recunoaşte Ştefan Văduva. De aceea nici nu a fost interesat de facilităţile existente pentru IT-işti. În ceea ce priveşte investiţia, Ştefan spune că site-ul şi tot ce a făcut mai departe nu l-au costat bani, ci mai degrabă mii de ore petrecute în faţa calculatorului.
Ultimul său proiect, site-ul www.4ex.ro, un convertor valutar cu componenta de Forex, a fost nominalizat la Webstock Awards.
Citește și Criza nu-i domoleste pe IT-isti
La un alt nivel se află Marius Dosinescu, un antreprenor care a mutat, în urmă cu zece ani, un business din zona offline în online. Mai exact, el este cel care a creat site-ul floridelux.ro. Iniţial, Marius Dosinescu a avut un „business angel”, pe Marius Ghenea.
Doar că, dorind să se extindă mai mult, adică şi în alte oraşe în afară de Bucureşti, avea nevoie de o finanţare suplimentară.
Prin urmare, în 2013 şi-a înscris proiectul în competiţia VentureConnect – un proiect ce a pornit în 2010 din nevoia de a facilita contactul direct dintre investitori şi antreprenorii din domeniile IT/Tehnologie/Online, prima iniţiativă de pitching organizată pentru comunitatea locală.
După aproximativ un an de la momentul în care şi-a prezentat proiectul de business, Marius Dosinescu a primit sprijin din partea BAC Investment Banking, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa locală de consultanţă în fuziuni şi achiziţii, şi Mediafax Group, care au intrat în acţionariatul FlorideLux, preluând 35% din acţiunile companiei.
„Dezvoltarea businessului avea un curs natural, însă asocierea cu BAC Investment Banking şi Mediafax ne va permite să ardem etape şi să ne atingem obiectivele mult mai repede şi mai eficient. Suntem conştienţi că piaţa de floristică este pe cât de promiţătoare pe atât de segmentată, aşa că o strategie foarte bine pusă la punct ne este necesară atât nouă, cât şi pieţei”, declară Marius Dosinescu.
Acesta consideră extinderea businessului din online şi în offline un pariu personal câştigat. „Am pornit FlorideLux în 2003 din pasiune pentru IT şi online, care ulterior s-a transformat în pasiune pentru businessul cu flori”, adaugă Dosinescu.
Erasmus pentru antreprenori
Tinerii antreprenori pot apela şi la programul Erasmus, un program de schimb transfrontalier care oferă antreprenorilor noi sau aspiranţi şansa de a învăţa de la antreprenorii cu experienţă care conduc mici companii în alte ţări participante.
Schimbul de experienţă are loc în cadrul unui stagiu cu antreprenorul cu experienţă, ceea ce permite antreprenorului nou să dobândească abilităţile necesare conducerii unei mici firme.
Gazda beneficiază de perspective noi privind compania pe care o conduce şi are ocazia să coopereze cu parteneri străini sau să afle mai multe informaţii despre pieţele noi. Stagiul este parţial finanţat de Uniunea Europeană.