De la zero în plină criză
Alma Rusu, confondatoarea boutique-ului de cosmetice organice MioBio, este poate unul dintre cele mai bune exemple. Deși nu a crezut niciodată că poate depăși stadiul de angajat și că va deveni antreprenor, cei șase ani de la înființarea MioBio nu fac decât să demonstreze contrariul.
Totul a început cu un an sabatic
A lucrat în Resurse Umane timp de 12 ani, din care șase în recrutare pentru firme de Executive Search și șase în sistemul bancar. Ultimii au fost cei mai interesanți, pentru că a fost martora a două fuziuni importante din România: în vara lui 2005, ca urmare a fuziunii dintre HVB Bank România și Banca Ion Țiriac lua naștere HVB Țiriac Bank, iar la începutul lui 2007, din fuziunea acesteia din urmă cu UniCredit Group, se înființa UniCredit Țiriac Bank.
„Eu m-am angajat la HVB Bank România și apoi am ajuns la UniCredit Țiriac Bank. Organizația crescuse foarte mult, anii de schimbare au fost frumoși, am avut enorm de învățat. Pentru că nu se fac două fuziuni în trei ani la orice loc de muncă. A fost un câștig important din punct de vedere profesional și uman”, își aduce aminte Alma Rusu.
La un moment dat, a simțit însă că trebuie să se oprească. Din cauza stresului și a tot ce implica o organizație cu peste 1.200 de angajați, și-a dat seama că nu mai putea păstra același ritm. Aşa că a luat o pauză: un an sabatic. Decizia a luat-o de Crăciun, în 2007, iar din ianuarie 2008 a şi pus-o în practică: și-a dat demisia.
Cu toate că motivul principal al plecării ei era să se odihnească, a ajuns între timp la concluzia că viitorul îi rezerva două opțiuni clasice: să se angajeze în altă parte sau să o ia pe calea antreprenoriatului. Câștig de cauză a avut cea de-a doua variantă, pentru că, între timp, s-a ocupat de construirea unui bloc care urma să devină casă pentru ea și pentru alți trei prieteni de-ai ei. În anul sabatic nu a prins doar gustul libertății, ci și pe cel al antreprenoriatului, în contextul în care proiectul imobiliar i-a dezvoltat abilitățile de Project Management.
Cum s-o pornești de la zero în plină criză
Alma Rusu subliniază însă că cel mai reconfortant gând al aventurii în care tocmai se îmbarcase a fost că nu a pornit de una singură, ci împreună cu partenera ei, Ioana Păun, care i-a fost colegă la UniCredit Țiriac Bank.
„Întotdeauna am considerat că sunt tipul de angajat, în niciun caz antreprenor. Dacă m-ar fi întrebat cineva înainte să deschid magazinul… ani de zile am zis că nu aș putea să fac niciodată ceva pe cont propriu. Dar ideea e că nu am pornit de una singură, ci împreună cu Ioana”, mărturisește cofondatoarea MioBio.
Întreaga pregătire pentru deschiderea MioBio a durat aproape un an, timp în care s-au pregătit, s-au documentat, au învățat și și-au făcut planul de bătaie. Nu s-au grăbit, ci au luat lucrurile pe rând. Întâi au venit cu numele magazinului, care înseamnă un produs bio personal, au creat logo-ul, apoi identitatea de brand, au găsit furnizorii și, într-un final, și spațiul. Alma și Ioana au investit în MioBio 40.000 de euro, adică 20.000 de euro fiecare, bani care au reprezentat economiile lor până la acel moment.
„Practic, am luat-o de la zero. Nu mai făcusem nimic legat de comerț, nu aveam experiență de retail sub nicio formă, și nici de zona bio sau despre cosmetice bio nu știam foarte multe. Eram doar consumatoare de produse organice. Din acest motiv ne-a atras mult partea de cosmetice. Ne-a plăcut mult, pentru că este un business aromat, cu tot felul de texturi și mirosuri.”
Ziua cea mare, inaugurarea MioBio, a avut loc în vara lui 2009, în plină criză, când riscul deschiderii unei afaceri era mai mare decât în mod normal. Din acest motiv, au privit lucrurile într-un mod pragmatic: își pun economiile în joc, fac ceea ce le place și, dacă dau greș, au în spate o profesie la care se pot întoarce oricând.
O afacere precaută
Dar nu a fost cazul să se întoarcă într-o organizație, pentru că sunt două antreprenoare precaute. În loc să facă un împrumut în bancă și să aibă o dezvoltare mai rapidă, au ales să o ia încet. „Am vrut să creștem prin forțe proprii, iar momentele dificile au fost legate, la început, de fluxul de numerar. Dar, după investiția inițială, noi nu am mai adus bani de acasă. Businessul s-a autosusținut. A crescut într-un ritm mai lent, dar sigur”, subliniază Alma Rusu.
MioBio a început cu trei oameni: Alma, căreia i-a revenit partea administrativă, Ioana, care a preluat partea de vânzări externe, și un angajat. Între timp, au ajuns la patru oameni și, până în toamnă, vor fi cinci.
În urmă cu trei ani, echipa era formată din șapte angajați. Pe atunci, Alma și Ioana mai aveau un magazin în zona Piața Victoriei, pe strada Paris, dar acesta nu a avut rezultatele dorite. „Nu a mers atât de bine și l-am închis. Am rămas cu cel inițial. Atunci am avut o perioadă de dezvoltare, dar ne-am dat seama că oamenii veneau în continuare în primul magazin”, povestește Alma Rusu.
La șase ani de la deschiderea MioBio, cele două antreprenoare nu și-au recuperat investiția inițială, pentru că au preferat ca, în permanență, să reinvestească în stoc și în alte branduri. Așadar nu se poate vorbi despre profit. Dar despre cifra de afaceri, da. Dacă în 2010, care reprezintă primul an complet al afacerii, au înregistrat o cifră de afaceri de aproximativ 120.000 de euro, acum ele estimează că vor încheia anul 2015 cu peste 250.000 de euro. Ceea ce înseamnă că, în șase ani de activitate, aproape și-au triplat cifra de afaceri.
Nu vor un lanț de magazine, ci un MioBio puternic
Astăzi MioBio nu este doar un boutique de cosmetice organice, ci și magazin online, importator și distribuitor către alte magazine. De la un total de șase branduri de cosmetice bio, câte a avut la început, a ajuns în prezent la un număr de peste 25. Produsele importate sunt exclusiv din țările membre ale Uniunii Europene, inclusiv din România, pentru că Alma și Ioana încurajează mărcile locale de produse handmade.
Anual, lansează între patru și șapte branduri. Ce se întâmplă mai departe cu fiecare dintre noile cosmetice organice adăugate ține de selecția naturală. Adică, explică Alma, clienții sunt cei care decid ce rămâne și ce iese. Cel mai bine vândute produse, indiferent de anotimp, sunt cele destinate îngrijirii tenului, urmate de săpunuri și geluri de duș. Cât priveşte valoarea cosmeticelor bio, cel mai scump produs este o cremă marca Susanne Kaufmann, care costă 800 de lei, iar cel mai ieftin este un balsam de buze care costă 10 lei.
Deși este conștientă că România nu este tocmai țara care să-i ofere predictibilitatea de care are nevoie ca să facă planuri, Alma mărturisește că nu visează la un lanț de magazine de cosmetice bio, ci la un MioBio puternic. Cel puțin, pentru acest moment.
În ceea ce o privește pe ea, Alma Rusu, confondatoarea MioBio, crede cu tărie că lucrul cel mai important pe care l-a aflat despre ea însăși în ultimii șase ani este că poate să facă antreprenoriat: „N-aș fi zis, n-aș fi crezut-o niciodată. Este cea mai importantă lecție pe care am învățat-o.”