Gala Tineretului din România – Social Impact Award, Marele Premiu pentru Antreprenoriat
Social Impact Award (SIA) a primit marele premiu la secțiunea Antreprenoriat, muncă și angajabilitate în cadrul Galei Tineretului din România, manifestare organizată la Iași de Ministerul Tineretului și Sportului. ”Ambițiile și încrederea pentru următorii ani cresc, iar echipa este convinsă că SIA va putea oferi din ce în ce mai multă inspirație, suport și finanțare pentru tineri antreprenori sociali”, a precizat Andreea Nedu, coordonatorul proiectului SIA România.
Social Impact Award este o competiție internațională, prezentă în 16 ţări din Europa, Africa şi Asia, care susține tinerii profesioniști, studenții și elevii care vor să devină antreprenori sociali. Anul acesta, competiția desfășurată în România a atras în cadrul evenimentelor peste 800 de tineri interesați să contribuie la o schimbare în bine în domenii foarte variate: educație, tehnologie, mediu, sănătate, drepturile omului etc.
Câștigătorii Galei Tineretului din România, Iași 2019
ANTREPRENORIAT, MUNCĂ ȘI ANGAJABILITATE
Premiul I – Asociația Social Innovation Solutions în parteneriat cu Global Shapers Bucharest Hub; Proiectul Social Impact Award
CULTURĂ
Premiul I – Uniunea Studenţilor din România; Proiectul UniFEST
IMPLICARE CIVICĂ, VOLUNTARIAT, MEDIU
Premiul I – Fundația Județeană pentru Tineret Timiș; Proiectul Youth Centers UP
INCLUZIUNE SOCIALĂ
Premiul I – Asociația Cartea Daliei; Proiectul Educate to Have a Voice
ÎNVĂȚARE NON-FORMALĂ
Premiul I – Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare; Campania ”Violenţa invizibilă-cauze, consecinţe, soluţii la violenţele asupra femeilor”
SĂNĂTATE
Premiul I – Asociația Semper Musica; Proiectul STAND-up: Educație pentru prevenire HIV pentru elevii din rural, LIVE!
SPORT
Premiul I – Uniunea Studenților din România; Proiectul USR SummerCamp
CEL MAI BUN PROIECT DE TINERET DERULAT DE UN CENTRU DE
TINERET DIN CADRUL DJTS
Premiul I – Centrul de Tineret Baia Mare; Proiectul PicniCafe
CEL MAI BUN PROIECT DE TINERET DERULAT DE DJTS
Premiul I – Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Alba; Proiectul Tabăra națională de artă și tradiție moțească
CEL MAI BUN PROIECT STUDENȚESC DERULAT DE CĂTRE O CASĂ DE
CULTURĂ A STUDENȚILOR
Premiul I – Casa de Cultură a Studenților Iași; Proiectul Festivalul Artei și Creației Studențești „Gaudeamus“
PREMIU SPECIAL
Junior ONG – cel mai bun proiect derulat de un ONG înființat recent – Asociaţia de Tineret, Turism și Ecologie Cutezătorii Munţilor Satu Mare; Proiectul Tabăra de ecologizare și dezvoltare personală Cutezătorii Munților