Ground Zero, jocul de noroc al antreprenoriatului în România

„Aș putea spune că am trăit într-un întuneric al necunoașterii și al minciunii. Până prin 2012 nu am știut ce este aceea o bere de calitate, lăsată la fermentat cât trebuie, cu ingrediente naturale. Acum nu aș mai putea să beau altceva.”, îmi povestește Alin.

Suntem chiar în fabrica celor doi frați, situată în Băneasa. În jurul nostru plutește un iz de bere proaspătă. Alin îmi spune că tot ceea ce văd și tot ceea ce gust a fost construit cu banii pe care i-a adunat jucând noapte de noapte poker online. El este investitorul, CEO-ul berăriei, în vreme ce fratele său este artistul veșnic nemulțumit de opera sa, care speră că următoarea bere va fi mai bună.

„Trebuia să dau licența, la finele celui de-al treilea an din facultate. Acest lucru nu a fost posibil, din cauza unei profesoare care m-a apreciat subiectiv. M-am dus acasă și am hotărât să aștept un an, să văd ce pot face cu viața mea, fără acea diplomă. Atunci am zis să acord o șansă pokerului online. Culmea este că, în această primăvară, am fost invitat în aceeași facultate pe care doar am urmat-o, să le vorbesc studenților despre tot ceea ce am făcut în anii aceștia. A fost o discuție despre tot ceea ce iubesc: poker online, bere artizanală, business. Una dintre cele mai frumoase după amiezi din viața mea. La final, am primit o diplomă din partea facultății. Dar nu de absolvire”, îmi povestește Alin, care nu are decât 26 de ani.

Nu l-a sfătuit nimeni ce să facă, a luat decizia de a înființa berăria din dorința de a le împărtăși tuturor gustul berii pure, artizanale. Pasiunea pentru această băutură a deprins-o în timpul unei ieșiri cu prietenii. Ulterior, a strâns și a investit 100.000 de euro în ceea putem comanda acum în tot mai multe locuri din oraș: berea Ground Zero.

„Acum patru ani, la o ieșire în oraș, am avut ocazia să încerc o bere craft. Brew Dog, nu îi pot uita numele. După prima înghițitură, m-am gândit că până acum am trait într-o minciună, în întuneric. Gusturi noi, mirosuri, o mulțime de feelinguri într-un singur pahar. După acel moment, nu mai puteam bea orice. Prietenii mă invitau în oraș, iar eu ajungeam să fac compromisuri. Bere craft se găsea, la acea vreme, într-un singur loc din București”.

Cât despre bere artizanală românească, nici pomeneală. Tot ‹la o bere›, nu se putea alfel, a luat decizia, împreună cu fratele său, de a pune bazele unei berării ‹craft›.

„Am început să mă documentez, atât eu cât și fratele meu, care devenise entuziasmat de acest domeniu. Prin 2013, m-am hotărât să muncesc exclusiv pentru a pune bazele proiectului. Un an mai târziu au sosit primele trei vase de fermentare și am depus actele pentru autorizare. În 2015, cu câteva luni după Zăganu, ne-am autorizat și noi. Am putea să spunem că suntem, alături de ei și de Sikaru – un alt producător, pionierii berii artizanale în România.
După ce am cumpărat echipamentele de pe internet, fără să știm ceva despre producția de bere, fratele meu a urmat cursuri de berărit în Anglia, iar în luna august se întorcea, alături de un specialist pe care l-a avut dascăl, să ne ajute să instalăm fermentoarele și să configurăm fabrica. În luna noiembrie degustam primele beri făcute de noi”.

Deși pregătiți să prezinte lumii produsul lor, autorizația nu era gata. Au mai trecut câteva luni, până în aprilie 2015, când au putut să meargă, din ușă în ușă și din bar în bar să își prezinte berea.

„Ne-am lovit de surprindere. Mulți nu înțelegeau ce facem, nu credeau. Li se părea ceva exclusivist. Noi oricum, atunci când am realizat brandingul Ground Zero, nu l-am gândit pentru publicul larg. Berea noastră este mai scumpă și mult prea nișată pentru nivelul de cumpărare din România. Încă de la început am avut în vizor expații și oamenii care au mai avut contact cu astfel de produse. Aceasta nu este o bere care se bea, pur și simplu. Se savurează, recomandat din pahare înguste la gură, asemeni celor de vin, pentru a păstra aroma”.

Cât de greu a fost pionieratul? Îl întreb, curios, pe Alin. Acesta râde și îmi spune că, dacă ar fi știut la ce să se aștepte, probabil că nu ar mai fi produs în România Ground Zero. Oricum, în afară de producție și de etichete, totul este importat.

„Importăm hameiul și drojdia din SUA, malțul din Anglia, în timp ce alte ingrediente din Olanda sau din Australia. Chiar și sticlele și capacele provin din afara țării”, spune el.

Alin Matache îmi spune că ar da oricând România și al ei mediu economic corupt, lent și cu taxe mari, care doar cere și nu oferă nimic în schimb, pe o altă țară, cu un mediu economic competitiv.

„Ca antreprenor în România, pornesti cu idei frumoase, care îți sunt omorâte una câte una, culmea, chiar de cadrele care ar trebui să îți încurajeze activitatea. Nu am primit niciun sprijin, totul a fost pe cheltuială proprie, asumată. Am pornit dintr-o ambiție și o provocare. Până am pus totul pe picioare, au trecut doi ani și ceva în care aproape că nu am avut viață socială. Unde mai pui că se acumulase o presiune foarte mare în ceea ce făceam. Lucram din zi în noapte. E greu să ai cheltuieli lunare pe care să le acoperi dintr-un joc de noroc, unde norocul este un factor pe care nu îl poți controla.

La început am crezut că este simplu ce vrem să facem și am sperat că în câteva luni de la începerea investițiilor, vom putea împărtăși tuturor pasiunea noastră pentru bere și vom putea oferi tuturor o bere ‹adevărată›. Dar am întâmpinat câteva obstacole. Am fost nevoiți să reconstruim spațiul unde se află studioul de bere. Apoi ne-am chinuit să obținem energie electrică la o putere suficient de mare pentru fabrică.

De departe însă, cea mai dificilă parte a fost obținerea autorizațiilor de la Ministerul Finanțelor pentru antrepozitul fiscal. Am avut 6 luni în care doar ne-am privit fabrica, plătind cheltuieli lunare, așteptând o ștampilă. Era un muzeu pe care doar îl vizitam. Nu aveam voie să introducem nimic în prize”.

Tatăl lor s-a urcat la volan și a distribuit primele beri

Cu toate că acum echipa Ground Zero este alcătuită din 5 oameni, la început a fost doar familia Matache. Dacă Alin s-a ocupat de partea administrativă a afacerii, iar fratele său de produsul pe care încă îl îmbuteliază manual, sticlă cu sticlă, tatăl lor s-a urcat la volan și a distribuit primele beri.

Acum, berea lor nu doar că poate fi savurată în București, Sibiu, Cluj, Timișoara și Iași, ci și în Bulgaria, Sofia, unde culmea, consumatorii sunt mai educați în ceea ce privește consumul de bere artizanală. Dar își pun speranțele că vor impune un nou nivel al consumului și în România. Alin îmi spune că și-au asumat de la început un rol de educare și că investesc foarte mult în acest aspect.

„Suntem transparenți cu ceea ce facem. Fabrica a fost construită în ideea de a putea fi vizitată și organizăm periodic tururi și degustări. În plus, am ajutat și alți producători să ajungă pe piață, le-am furnizat informații, echipamente, le-am facilitate achiziții. Ne-am dorit ca măcar ei să nu mai facă greșelile pe care le-am făcut noi. Nu se va ajunge la concurență. Este un domeniu care încă nu există și trebuie să îl creștem împreună. Fiecare dintre noi are un produs diferit. Dacă piața crește, creștem și noi odată cu ea”.

Se spune că entuziasmul se consumă în grabă, dintr-o înghițitură, precum spuma dintr-o halbă de bere.

Dar în cazul lui Alin și al fratelui său, Răzvan, acesta încă este prezent. Se vede asta după bucuria din voce și sclipirea din ochi, când povestesc despre ceea ce fac.

Mai mult, sfârșitul acestui an îi va surprinde cu încă un vas de fermentare, de 2.000 de litri, care le va mări producția la 7.000 de litri pe lună, dar și cu o mașină de îmbuteliat semiautomată.

Totul pentru ca oamenii să ajungă să cunoască gustul unei beri corecte.