India din România
Aveam să aflu mai târziu că aceasta este ținuta ei de zi cu zi şi maniera prin care caută să promoveze meșteșugurile și industria din țara sa natală, dar este și felul ei de a arăta că, deși este plecată de foarte mulți ani din India, o parte din sufletul acesteia se află încă acolo.
Extrem de prietenoasă, o femeie cu ochii negri, mari și cu un zâmbet contagios, Ritu m-a fermecat încă din prima clipă. Am ajuns să-i iau interviu, aflând din întâmplare de Centrul de Pregătire Bac pe care aceasta îl conduce. M-a frapat faptul că un „străin”, săturat să tot audă că de vină pentru rezultatele dezastruoase de la Bac este sistemul, când de fapt – așa cum spune și Ritu –, acest sistem suntem noi: părinții, profesorii, copiii, a căutat și a și găsit o soluție pentru rezolvarea acestei grave probleme.
Să te înțelegi pe tine însuți – realizarea sinelui
Îi place în România, însă asta nu a schimbat în Ritu sentimentele ei față de țara natală. Și, atât cât poate și îi permite timpul, încă păstrează obiceiurile din India.
„În familia mea, urmăm VISHWA NIRMALA DHARMA, care este Religia Universală a adevărului și a iubirii. În acest fel, respectăm esența tuturor religiilor universului. Credința fundamentală a acesteia este că Dumnezeu este Unul, iar El sau Ea este în fiecare ființă. Pentru a-l înțelege pe Dumnezeu trebuie întâi să te înțelegi pe tine însuți. Este ceea ce noi numim realizarea sinelui. Astfel, celebrăm toate sărbătorile cu aceeași bucurie. În ceea ce privește festivalurile indiene, am sărbătorit de curând (timp de cinci zile, începând cu 3 noiembrie) Diwali, Festivalul Luminilor. Diwali (șir de lumini în limba hindi) celebrează noul an indian”, povestește antreprenorul.
Acest festival se sărbătorește prin ofrande tradiționale pentru Shri Ganesh, zeitatea cu cap de elefant a inocenței și înțelepciunii, și pentru zeița Laxmi, care reprezintă pacea și prosperitatea. În aceste zile, casa se decorează cu flori și lămpi, se oferă cadouri celor dragi și toată lumea se bucură de bucatele tradiționale. Printre altele, mai sărbătorim și Ziua Independenței Indiei, pe 15 august, și Holi, un festival al culorilor și sosirii primăverii, în luna martie”, povestește Ritu despre obiceiurile pe care le-a luat cu ea și le respectă, indiferent de câte mii de kilometri o despart de țara sa.
Ritu este și o excelentă bucătăreasă. Gătește preparate tradiționale românești: sarmale, mămăliguță, cozonaci, tobă, cârnați – pe care familia le savurează cu mare plăcere –, dar prepară și bunătăți cu specific indian, mai ales la cererea soțului.
Printre acestea se numără: pâine tradițională indiană Chapati, Biryani (un preparat din orez cu carne de miel și șofran), care se combină perfect cu Rayta, o salată de castraveți cu iaurt. Că este atașată de țara natală și de tot ceea ce se întâmplă acolo o dovedește și faptul că, periodic, Ritu se întâlnește aici și cu alți oameni de business din India sau pur și simplu cu alți conaționali pe care îi ajută așa cum poate: cu traduceri, cu informații și sfaturi.
„Căutam ceva ce mă vedeam făcând pentru totdeauna”
Ritu și-a început cariera în sales&marketing în New Delhi, capitala Indiei. Tot aici și-a cunoscut și soțul, pe care a ales să-l urmeze în România în urmă cu şaptesprezece ani, chiar dacă nu știa prea multe despre țara în care avea să locuiască și să-și nască şi cei trei copii. A luat însă totul ca pe un challenge. „În India aveam deja o carieră, lucram în publicitate de mai bine de zece ani și lucrurile mergeau foarte bine în viața profesională. Când am ajuns aici, eram puțin confuză și nu știam cum o să arate cariera mea, dar eram încrezătoare că pot face lucrurile să funcționeze și pe un teren nu tocmai apropiat”, spune Ritu.
Însă, având experiență internațională și vorbind engleza fluent, Ritu și-a găsit rapid un job în publicitate, având noroc și de faptul că același grup internațional pentru care lucrase în India, își desfășura activitatea și aici. A lucrat pentru ei câteva luni, apoi s-a mutat într-o altă multinațională, pe același domeniu. Însă, câțiva ani mai târziu, după absolvirea MBA-ului, mai exact în 2009, a început să se gândească serios că are nevoie de o schimbare în carieră. Căuta ceva ”ce se vedea făcând pentru totdeauna”. Ritu avea deja o înclinație spre domeniul educației – și în posturile anterioare se implicase în traininguri și managementul carierei –, dar, când a văzut rezultatele dezastruoase de la BAC din 2010–2011, și-a dat seama că poate face ceva ca să vină în ajutorul acestor tineri, o generație despre care Ritu crede că s-ar putea să fie pierdută. „Ce nu își dă nimeni seama, este că acești tineri, peste șapte-zece ani, vor fi cei care ne vor conduce. A știut atunci că trebuie să se implice în educație
Cum să dai ce ai mai bun din tine
Și cum Ritu crede că e nevoie de o abordare integrată a educației, de tip 360 de grade, în a doua jumătate a anului 2011 a început proiectul Centru Pregătire Bac (CPB),care pune accentul pe diferența dintre clasicele meditații și ceea ce ea numeşte pregătire. CPB combină 40 de ore de pregătire teoretică și practică pentru subiectele studiate, totul combinat cu sesiuni de consultanță psihologică, sfaturi de nutriție și consiliere în carieră. În cadrul orelor de consiliere, elevul are ocazia de a-și descoperi punctele forte și slabe și de a stabili obiective clare, precum și mijloacele pentru a-și atinge respectivele obiective.
Dacă vrei să faci performanță în business, Ritu este convinsă că trebuie să ai și un interes personal: „Nu înseamnă neapărat să faci profit, dar trebuie să fie ceva care să te impulsioneze să vii la birou de la 8.00 de dimineață până la 22.00-23.00, și acel ceva să te facă să dai ce ai mai bun din tine”. Mizează pe acest crez și crede că în trei ani va duce acest business spre succes!
Articol preluat din Revista Cariere de noiembrie. Pentru detalii legate de abonare, click aici