Inovația socială în era AI (VII)
Cine sunt inovatorii sociali de top ai lumii și ai României și cum au reușit să scaleze inovații sociale care au generat schimbări sociale ce au transformat lumea în bine? Am invitat în această dezbatere inovatori sociali autohtoni care identifică probleme românești în domeniul educației, sănătății, mediului, agriculturii, incluziunii sociale și contribuie la integrarea lor în antreprenoriate sociale de succes. Dar și antreprenori sociali excepționali, înzestrați cu mentalitate antreprenorială, care reușesc să răspundă celor mai mari preocupări sociale ale momentului prin soluții inovatoare și practice. Exemplele lor personale pot reda speranța și încuraja acțiunea.
Într-o țară în care voluntariatul a fost asociat decenii la rând cu munca patriotică „la impuse”, iar simțul civic a fost atribuit cu dispreț „fraierilor”, există oameni care vor să redea activismului civic românesc demnitatea inițială și sensurile deturnate de anii comunismului și ai tranziției haotice. Cu ei, putem reactiva simțul civic atrofiat al românilor fiindcă ei înșiși sunt agenți ai schimbării în comunitățile în care trăiesc. Agenți credibili care încep pe cont propriu și ulterior se organizează în asociații sau antreprenoriate sociale. Atitudini de viață care ulterior se transformă în profesii. Cu care nu am fost obișnuiți, dar care sunt pe harta meseriilor viitorului. Inovatori sociali, formatori sociali, manageri sociali, antreprenori sociali. Care creează ecosisteme pentru schimbare socială. Un fel de „industrie a binelui” care suplinește ceea ce nu funcționează acum în România. Și care ar putea fi salvarea din actualul haos.
Cu ei am vorbit despre trăsăturile de bază ale unui agent al schimbării, despre aptitudini înnăscute și calități cultivate ale acestuia, despre diferențele de nuanță dintre activismul civic, inovația socială și CSR, despre educația civică în școală ca mod de cultivare a simțului civic și felul în care un inovator social poate să schimbe destinul unei comunități, la nivel micro, și implicit, al unei țări, la nivel macro.
În partea a șaptea a serialului nostru pe tema inovației sociale ne vorbește Ștefan Dărăbuș – Director Regioinal Europa Centrală și de Sud pentru Hopes and Homes for Children.
SUNTEM LA FINALUL UNUI MOD DE A INOVA BAZAT PE INTELIGENȚA UMANĂ
Se gândește cineva că vrea să fie „un inovator social”? Eu tind să cred că nu. Oamenii aceștia analizează atent contextul și mediul propriu de lucru – în general, sunt pasionați de ceea ce fac. Cunosc tot ce se întâmplă în domeniul lor și ajung să facă niște conexiuni care devin inteligibile doar după nenumărate întrebări, schimbări de perspectivă, idei puse cap la cap, sinteze sau jocuri de lumini și umbre de natură să releve o radiografie detaliată a domeniului lor de acțiune. Inovatorii sociali sunt oameni cu idei, cu inițiativă, cu capacitatea de a depăși eșecurile – pentru că apar și acestea pe parcurs. Pasiunea lor cred că devine aproape o obsesie și, mai ales, vin cu soluții. În fond, inovațiile lor sunt alte căi de a rezolva probleme încâlcite și aparent fără ieșire.
Meridianul pe care te afli nu duce la diferențieri în natura inovatorilor – capacitatea de a fi creativ și de a conecta elemente aparent fără legătură între ele ține de om și de curaj, de ludicul specific unui anume tip de gândire. Cred, în schimb, că limitările și imperativele politice, administrative, statale permit sau nu implementarea și spațiul de desfășurare al inovatorilor. Cu alte cuvinte, acolo unde regimul politic e de tip dictatorial, inovatorii sunt ultimii acceptați, pentru că ideile lor sunt percepute drept periculoase. În acest sens – meridianul pe care te afli e determinant prin prisma permisivității pe care ți-o acordă, sau nu.
Activismul civic și inovația socială sunt două forme de desfășurare a conștiinței civice, care se completează reciproc: activismul civic poate fi un factor declanșator, sau încurajator, al inovației sociale. Activismul civic presupune curaj, deschidere spre un final necunoscut, dar și conștientizarea forței și a rolului pe care le poate reprezenta un singur om vizavi de comunitatea din care face parte și pentru care se implică în dinamizarea unui proces de schimbare, de transformare a unui dat social anacronizat sau inadecvat de la un punct încolo. Activismul social poate aduce elemente de inovație disruptivă, cu consecințe, de cele mai multe ori, pozitive în societate. Ambele sunt forme de manifestare civică determinante pentru umanizarea unui status-quo prea puțin preocupat de optimizări în circuitele sociale rigidizate și înțepenite într-o inerție anchilozantă și potențial distructivă: la vremuri noi, sunt necesare viziuni noi. Acestea se impun prin procese de creativitate și inovație socială.
Să fii promotor al schimbării sociale te scoate din zona de confort, te expune public și îți pretinde asumare – și nu e deloc la îndemână să te expui sau să îți asumi idei, proiecte care transformă paradigmele cotidiene. De cele mai multe ori, plătești pentru asta: devii o țintă, e nevoie să te justifici mereu, explici și iar explici tabloul schimbării, sacrifici timp și, mai ales, o faci fără să știi cu siguranță dacă ceea ce promovezi va atinge rezultatele pe care le prevezi, pentru că sunt deseori viziuni și elemente de arhitectură ale schimbării absolut necunoscute și străine până și ție însuți.
Așadar, poți învăța asta, dar dacă nu ai o fire care să accepte provocările, să facă față eșecului și să vadă o imagine de ansamblu acolo unde alții văd doar bucățele necorelate între ele – vei renunța rapid.
În școli, modul de predare a educației civice e anacronic. Pur și simplu, nu mai e în acord cu societatea contemporană. Prea multă teorie, prea puțină practică. La fel ca în leadership, educația se face mai ales prin exemplul propriu – al cadrelor didactice, dacă ne referim la școală. Și dacă voi spune că sunt profesori, învățători, educatori care merită toată stima, la fel voi spune că sunt destui care nu au ce căuta la catedră. Nu faci educație civică prin comportament manierist, nici prin exemple care promovează „capul plecat”, nici prin conformare care ar face orice, dar să nu „deranjeze”.
Însă școala e doar un palier de cultivare a simțului civic. Mai sunt câteva esențiale: părinții, familia extinsă, anturajul de prieteni ai familiei sau modelele umane din comunitate. Cultivarea simțului civic ține, în cele din urmă, de gradul de expunere și de transparență mediatică permis copiilor și tinerilor. Sunt ca niște bureți care absorb ceea ce li se arată. Dacă li se arată curaj, integritate, implicare și inițiativă, atunci și le vor asuma ca fiind ceva firesc, nu doar „anomalii” promovate de o mână de cetățeni rebeli. Și atunci, excepția (adică prezența simțului civic, care îndeamnă la acțiune) va deveni regulă.
Suntem fundamental tarați, încă, de o mentalitate colectivă de tip totalitar și asta ne sufocă și creativitatea individuală, dar și dorința de diferențiere. Absența inovației e hrănită de frica de a greși, de spaima de eșec. Manifestarea într-un mediu fertil inovației impune îndrăzneală, acțiune cu final deschis, inițiativă proprie și toleranță din partea contextului (fie echipa în care lucrezi, fie colegii din clasă, din facultate, prietenii și, în cele din urmă, comunitatea). S-a dovedit de atâtea ori că inovațiile sociale transformă destinele comunităților, iar in extensio transformă destinul unei țări.
Suntem însă la finalul unui mod de a inova bazat pe inteligența umană. Și la începutul unui cu totul alt mod, care va schimba fundamental paradigma în care funcționăm – Inteligența Artificială. Info-tehnologia, biotehnologia și algoritmii care analizează cantități incomensurabile de informații, așa-numitele Big Data, vor da naștere unei lumi pe care nici nu o bănuim și în care inovația socială va fi morfică, eminamente dinamică și fundamental interactivă.
Acesta este al șaptelea material dintr-o serie de opt articole pe tema inovației sociale.
Citește și:
Fiecare dintre noi poate fi un changemaker (I)
Inovația socială poate să schimbe destinul unei comunități (II)
Ce poate rezolva antreprenoriatul social în România (III)
Un agent al schimbării iese din rând și își creează propriul rând (IV)
Agentul schimbării este un fel de James Bond al vremurilor noastre (V)
Să fii un agent al schimbării se învață, se cultivă (VI)
Changemakerii împărtășesc aceleași valori: solidaritate și binele comun (VIII)
Articol preluat din numărul 253/decembrie 2018 – ianuarie 2019 al Revistei CARIERE. Pentru detalii legate de abonare, click aici.