Cele mai des întâlnite situaţii de malpraxis pentru medicii din România

Avocata Cătălina Bordianu Calangiu explică mai jos, care sunt cele mai importante cinci situaţii de malpraxis în ceea ce priveşte actul medical, care sunt riscurile la care este expus medicul şi cum îşi poate alege un avocat bun care să îi soluţioneze situaţia în cel mai profesionist mod posibil.
“Pe primul loc în aceste greşeli de etică medicală apreciez lipsa consimtamântului pacientului. Primordial în relaţia medic – pacient este modul în care se realizează informarea. Pacientul trebuie informat temeinic şi clar cu privire la posibilităţile de tratament, repercusiuni, tot ceea ce este necesar să ştie pentru a putea alege singur cum doreşte să procedeze pe mai departe. Trebuie să cunoască avantajele şi dezavantajele fiecărui plan de tratament. Numai un pacient informat poate să îşi exprime un consimţământ valabil de a constitui ulterior o relaţie între medic şi pacient”, subliniază Cătălina Bordianu.

Omisiunea şi superficialitatea

Este foarte important ca ceea ce rezultă din actul medical să fie menţinut, conservat pe un suport care permite reevaluare, permite analiză conduitei medicale dar nu numai din punct de vedere medical, ci şi din punct de vedere al eticii medicale.
“Începând de la consimțământ, dacă pacientul şi-a exprimat consimţământul, dacă a fost informat temeinic, dacă i s-a pus în vedere când să vină la control, dacă s-a prezentat, dacă nu s-a prezentat, în ce fel neprezentarea lui ţi se datorează ţie că medic sau i se datorează lui şi care este consecinţă faptului că această relaţie nu merge mai departe, totul trebuie consemnat astfel încât să existe un istoric medical”.
Este foarte importantă eliminarea superficialităţii, eliminarea variantei de a consemna pe scurt fără că altcineva să poată să vină să interpreteze sau să reevalueze, trebuie conseemnat complet corect exact ce s-a întâmplat în relaţia medic – pacient. De asemenea, confidenţialitatea reprezintă esenţa relaţiei medic- pacient indiferent de ce specialitate vorbim. “Tot ceea ce ţine de corpul şi de mintea noastră sunt protejate de un drept la viaţă privată, personală şi atunci medicul are această obligaţie esenţială de a păstra ocnfodentiala relaţia cu pacientul, astfel încât, indiferent de context, niciun detaliu nu trebuie făcut public”.

Depăşirea prerogativelor

Se întâmplă atunci când medicul apreciază că poate face lucruri care depăşesc competenţele sale reale. Această depăşire nu vizează neapărat specialităţi medicale diferite, ci competenţe ale unui medic în specialitatea respectivă. Activitatea medicală este astfel reglementată, încât nu se pot face anumite investigaţii, nu se pot aplică anumite tratamente, nu se pot aborda anumite patologii dacă medicul nu are recunoscut de către colegiul medicilor dreptul de a o face. “De exemplu, în stomatologie există competenţă de implantologie, în medicină imagistică, în radiologie se dobândesc aceste competenţe de a face computer tomograf, de a face RMN, sunt cursuri care trebuie absolvit , se dau testări şi se obţin competenţe. Acesta este parcursul firesc. Deşi un medic poate face anumite lucruri şi oricine în domeniul respectiv le poate face dacă nu are aceste competenţe recunoscute, practic el prestează un serviciu fără să aibă capacitatea să o facă. Poate nu e o problema pentru 1, 2-3-100 de pacienţi, dar în momentul în care va apărea un conflict cu un pacient, faptul că a interprins un act medical egal cu depăşirea prerogativelor sale este o condamnare la mal praxis fără niciun drept la apărare”, adaugă Cătălina Bordianu.

Neintervenția este, de asemenea, o vulnerabilitate mare a medicului. Cumva medicii au această idee preconcepută chiar că ei îşi pot alege pacienţii. Este important de ştiut că mai degrabă pacienţii îi aleg pe ei. Neinterventia este că şi cum ai vedea un accident de maşină şi ai trece pe lângă el şi ai vedea oameni răniţi şi nu ai reacţiona.
Neinterventia înseamnă când se cere o programare la un medic şi medicul o amână constant. Neinterventia înseamnă când un medic a acceptat un pacient, l-a operat şi ulterior pe parcursul tratamentului lipseşte, deoarece este la un congres în afară ţării şi nu mai poate să îngrijească pacientul, deşi intervenţia o impune. “Vorbim de tratamente care impun o recurentă a vizitei medicale şi tu că medic prin absenţa ta practic îi iei dreptul al vindecare, deoarece nu îi asiguri prezenţa ta acolo”.

Cele mai mari riscuri
Există două riscuri majore, primul fiind extrem de grav: pierderea dreptului de a mai profesa. Şi ce-l de-al doilea plata de daune materiale şi morale.
“În cazul în care cazul de malpraxis este decis de un verdict în instanţa, medicul poate plăti daune directe materiale care sunt proporţionale cu prejudiciul creat. Daunele morale intervin pentru situaţia în care actul medical defectuos chiar şi din perspectiva eticii medicale a generat un prejudiciu moral. Ceea ce poate să însemne şi extragerea unui om din mediul social. Spre exemplu, un medic stomatolog a efectuat un tratament defectuos care l-a făcut pe pacient să se ruşineze, să se retragă din societate, să îşi piardă locul de muncă etc. Daunele morale nu sunt cuantificate de o lege. O instanţa poate decide daune morale de 5.000 de euro pentru pierderea unui picior şi o altă instanţa poate de cide 1.000.000 de euro daune morale pentru lipsa posibilităţii de a mai zâmbi”.
Important este că medicul să ştie că o poliţa de asigurare nu reprezintă o umbrela suficient de sigură pe care să o poată deschidă în cazul în care se întâlneşte cu un caz de malpraxis. Sigur că asigurarea de malpraxis este obligatorie, precum şi exercitarea actului medical într-un mod profesionist. “Dar, de fapt, ceea ce protejează medicul este o organizare cât mai corectă şi legală a activităţii mai ales când vorbim despre greşeli de etică medicală. Pentru că aceste greşeli sunt legate în mod esenţial de modalitatea, de cadrul în care medicul îşi desfăşoară activitatea.

De aceea, dacă acest cadru şi dacă legătură medic- pacient sunt construite corect, se pot crea relaţii mai sănătoase între medici şi pacienţii, astfel încât numărul de cazuri de malpraxis să fie nesemnificativ. Dacă medicul a făcut tot ceea ce i-a stat în putinţă pentru pacientul sau, atunci nu s epoate vorbi despre malpraxis”.
Abordarea malpraxisului din punctul de vedere al legii

În România, orice nemulţumire a unui pacient în relaţie cu medicul sau capătă valenţe de malpraxis şi “cred că este periculos să persiste acest obicei, pentru că decredibilizează o profesie nepermis de mult. Ar trebui filtrate cazurile. Ar trebui să condamnăm în egală măsură şi abuzul de drept. În sensul că atunci când un pacient fie acţionează în instanţa, fie acţionează administrativ la colegiul medicilor şi se dovedeşte că o face cu titlu pur şicanator şi că nu are niciun suport legal pentru a o face, ar trebui în egală măsură să condamnăm şi această conduită abuzivă în măsură în care există elemente de abuz de dret procedural”, mai spune Cătălina Bordianu.

“Ori, consider că ar trebui să existe în mod obligatoriu aceste elemente de a aprecia dacă e abuziv comportamentul unui pacient, la fel cum s-a stabilit în litigiile de familie şi litigiile de muncă că este obligatorie medierea. Medierea obligatoriu ar fi un pas sănătos şi în cazurile de malpraxis. Pentru că medierea că instrument de încercare de soluţionare amiabilă poate să degreveze instanţele, poate să reducă stresul unui medic. Nu doresc să fac apologia profesiei de medic, dar este foarte dificil să devii medic. Munceşti mult, implică educaţie multă, investiţie multă şi formarea profesională continuă, sacrificii în plan personal, de aceea orice caz care decredibilizează pe nedrept această profesie consider că este un abuz”.

Cum îşi alege un medic avocatul corect într-un caz de malpraxis

Cătălina Bordianu consideră că profesia de avocat se aseamănă mult cu cea de medic, “în sensul că de cele mai multe ori clienţii noştri ajung la noi ca urmare a unor recomandări. Portofoliul, experienţă şi expertiză sunt clar cele mai importante criterii de alegere a unui avocat. Important este că avocatul să fie partenerul tău, să îşi dorească să soluţioneze inteligent situaţia în care te afli şi să nu urmărească o tărăgănare în vederea obţinerii unui comision bun. Consider că eu am un avantaj prin faptul că sunt şi mediator. În toate cazurile de malpraxis pe care le-am gestionat în instanţa înainte de a merge mai departe, am făcut o întâlnire între clientul meu şi cealaltă parte. Am pus la aceeaşi masă cel puţin părţile aparent contradictorii pentru a le da şansă de a-şi spune ceea ce niciodată în decursul unui proces nu ar avea şansă să o facă şi este foarte important.

Insist pe acest aspect. Pentru că oamenii dau în judecată pentru că, de fapt, acea persoană vrea să ştie că a fost o victima, însă nu va şti nimeni că a fost o victima, însă vrea să îi spune medicului respectiv: De ce mi-ai făcut asta?, De ce mi-ai pus diagnosticul acela? De ce nu m-ai informat că intervii intră –operator şi acolo? Un medic începe operaţia în cursul operaţiei găseşte ceva şi merge peste consimţământul pacientului şi atunci trebuie să explice de ce a făcut ce a făcut , de ce nu a făcut ce nu a făcut şi dacă nu ar fi făcut ce consecinţe ar fi fost. Sunt cazuri în care lucrurile nu merg că la carte, în care apar situaţii nesteptate”.
Pentru aceste situaţii şi nu numai apar diferenţele şi atunci este important să îi pui la masă şi să îşi spună tot ceea ce au de spus. Uneori simplul fapt că cele două părţi pot comunica şi îşi pot spune tot ce vor să îşi spună şi tot ce simt că au pe suflet este o supapă de eliminare a conflictului. Poţi vedea că medierea se finalizează cu rezolvare după tot ce şi-au spus, tot ce nu puteau să îşi spună în relaţia medic – pacient. Şi sunt foarte puţini avocaţi care fac mediere şi care preferă să ia un onorariu mare.
“Filosofia mea este de a rezolva conflictul dintre cele două părţi şi eu am două instrumente: medierea sau instanţa”.

Cătălina Bordianu-Calangiu este avocat definitiv în cadrul Baroului București din anul 2007, titulară a unui Master în Drept Internațional și Comunitar. A lucrat 3 ani în cadrul Ministerului Justiției, în domeniul afacerilor europene, al programelor cu finanțare nerambursabilă și al cooperării internaționale, în roblematica luptei împotriva corupției. Este membră a mai multor Asociații și Organizații, printre care și Asociația Româna de Drept pentru Dezvoltare – IDLO Alumni, ca absolventă a cursului DLC – Development Legal Course 2006, Roma