Evidența salariaților: Contravenţii şi amenzi ce pot fi aplicate

Ne este cunoscut, mai ales celor care lucrăm în domeniul resurselor umane şi al legislaţiei muncii, faptul că HG nr. 500/2011 (privind registrul general de evidenţă a salariaţilor – REVISAL) stabileşte actualmente metodologia de întocmire şi completare a registrului general de evidenţă a salariaţilor (denumit în continuare registru), înregistrările care se efectuează, precum şi orice alte elemente în legătură cu acesta.
De asemenea cunoaştem faptul că fiecare angajator are obligaţia de a înfiinţa şi transmite la inspectoratul teritorial de muncă un registru general de evidenţă a salariaţilor şi de a-l prezenta inspectorilor de muncă, la solicitarea acestora.
În prezentul articol ne-am propus să prezentăm ce fapte săvârşite de angajatori, persoane fizice sau juridice reprezintă contravenţii potrivit HG nr. 500/2011 şi ce amenzi riscă angajatorii în cazul săvârşirii unor astfel de contravenţii.
Citește mai multe pe Legestart.ro