Guvernul cere rambursarea ajutorului de stat pentru energie. Vezi conditiile
Astfel că, persoanele care au primit ajutor în bani de la stat ilegal anterior sau un ajutor mai mare decât cel cuvenit în mod legal sau nu mai îndeplinesc condițiile necesare, vor fi obligate să ramburseze toată suma primită.
Guvernul vine în completarea schemei de ajutor de stat privind marii consumatori de energie, stabilind un mecanism de monitorizare anuală a beneficiarilor acestei scheme, de către Ministerul Economiei, sub aspectul îndeplinirii şi menținerii de către aceștia, a criteriilor şi condițiilor de eligibilitate legale pe toată durata de valabilitate a schemei de ajutor. Verificarea va fi făcută în baza documentației pe care beneficiarii au obligația să o depună până la data de 31 mai a fiecărui an în care beneficiază de schema de ajutor.
În situația în care beneficiarul a primit un ajutor mai mare decât cel cuvenit în mod legal, acesta va fi obligat la rambursarea excedentului până cel târziu în data de 1 iulie a anului următor.
În cazul în care se constată că beneficiarul nu mai îndeplineşte criteriile de eligibilitate, ajutorul de stat va înceta, iar Ministerul Economiei va lua măsurile necesare de rambursare a ajutorului de stat de la data la care beneficiarul nu a mai îndeplinit respectivele criterii.