Studiu de caz. Libera circulaţie a persoanelor pe teritoriul Uniunii Europene (I)
Domnul B, cetățean român, a locuit în Germania în perioada 2006-2011. În tot acest timp, B a lucrat în temeiul unui contract de muncă (până la data de 31 decembrie 2011, când contractul a încetat să mai producă efecte).
De la 1 ianuarie 2012, B locuiește în Franța, iar de la 1 martie 2013 s-a angajat la o societate din Elveția, în calitate de comis voiajor. Prin natura activității pe care o desfășoară, acesta se deplasează frecvent atât în Elveția, cât și în alte state membre ale Uniunii Europene (locuind, în continuare, în Franța).
În luna iunie 2013, B dorește să stie dacă poate fi beneficiarul unui drept de sejur în Franța, având următoarele intrebări:
– În ce constă libera circulație a persoanelor în cadrul Uniunii Europene?
– În ce condiții un cetățean al unui stat membru al UE poate să rămână pe teritoriul altui stat membru?
Răspunsurile le aflaţi accesând Legestart.ro.