Georgian Bâlă preia conducerea Julius Meinl România
![Georgian Bâlă preia conducerea Julius Meinl România](https://revistacariere.ro/wp-content/uploads/2025/02/Georgian-Bala-Managing-Director-Julius-Meinl-700x394.jpg)
Georgian Bâlă preia funcția de Managing Director la Julius Meinl România. Cu o experiență de peste 15 ani în domeniul HoReCa și FMCG, acesta revine în echipa locală după o pauză de șapte ani.
Noua poziție vine și cu obiective ambițioase de creștere și consolidare a brandului pe piața locală. Unul dintre principalele sale planuri este dezvoltarea echipei, astfel încât Julius Meinl să fie pregătit pentru provocările pieței și să atingă obiectivele de creștere pe termen lung.
Ce a spus Georgian Bâlă despre revenirea la Julius Meinl
“Mă bucur să revin în echipa Julius Meinl și consider că este ca și cum m-aș fi întors acasă. Am acumulat noi experiențe și sunt pregătit să conduc echipa către rezultate excepționale. Ne dorim să oferim consumatorilor momente memorabile în compania unei cafele de calitate“, spune Georgian Bâlă.
Printre obiectivele sale se numără și extinderea prezenței brandului în sectorul HoReCa și dezvoltarea canalelor de retail. De asemenea, caută noi oportunități pentru a crește vizibilitatea Julius Meinl și pentru a consolida poziția companiei ca lider pe piața cafelei premium din România.
Ce alte experiențe profesionale are
Cariera sa include roluri importante în companii multinaționale și antreprenoriale. A condus echipe de sute de angajați și a gestionat operațiuni cu venituri anuale de peste 20 de milioane de euro. Anterior, a fost responsabil de dezvoltarea lanțului de simigerii Petru și de creșterea canalului HoReCa la FrieslandCampina.
Julius Meinl, companie de familie fondată în 1862 în Austria, activează în peste 70 de țări și ocupă o poziție de top pe piața cafelei premium în mai multe regiuni din Europa și Orientul Mijlociu.
FOTO: Georgian Bâlă