Mihai Bundoi se alătură Philip Morris România ca Head of Scientific & Medical Affairs
Mihai Bundoi se alătură Philip Morris România ca Head of Scientific & Medical Affairs, poziție din care va coordona o echipă de specialiști care vor promova reducerea riscurilor în domeniul tutunului din perspectivă științifică, medicală, clinică și de sănătate publică.
Mihai Bundoi a lucrat peste 27 de ani în industria farmaceutică, a fost Country Manager pentru România și Bulgaria al unei companii americane, lider mondial în cercetarea și producerea de analgezice. Ulterior, a deținut funcția de consilier superior în Ministerul Sănătății din România, în cadrul Direcției de Asistență Medicală și Sănătate Publică, precum și în cadrul departamentului care a gestionat Președinția României la Consiliul European. În ultimii doi ani, Mihai Bundoi a ocupat poziția de Director Executiv al asociației care reunește companiile farmaceutice americane prezente pe piața românească. Este absolvent al UMF Carol Davila București, cu dublă specializare, medic și fiziokinetoterapeut. De asemenea, are un MBA al The Open University, UK, precum și un Masterat în Administrarea Sistemelor de Sănătate în cadrul Universității București.
„Dincolo de a fi un simplu tabiet, fumatul este cauza principală a unor boli cronice grave cu profund impact social, economic și de sănătate publică. În acest context, Philip Morris International și-a asumat responsabilitatea de a crea produse alternative cu risc redus pentru acei fumători adulți care nu renunță complet la tutun și la nicotină. Mesajul companiei rămâne cât se poate de clar: dacă nu fumezi, nu te apuca; dacă fumezi, lasă-te; dacă nu te lași, fă o schimbare! Pentru cei care nu renunță la fumat, PMI a dezvoltat o gamă largă de produse cu risc redus, în spatele cărora se află ample activități de cercetare științifică și medicală. Personal sunt fascinat de aceste eforturi ale companiei și sunt extrem de motivat să contribui alături de colegii mei la reducerea semnificativă a riscurilor la care se expun fumătorii”, a declarat Mihai Bundoi, Head of Scientific și Medical Affairs.
„Bogata experiență a lui Mihai cu sistemul de sănătate din România, educația sa medicală, precum și spiritul său antreprenorial, combinat cu abilități manageriale îndelung exersate, ne vor ajuta să ne îndeplinim ambiția de a face din reducerea riscurilor în domeniul tutunului o strategie înțeleasă și acceptată de comunitatea medicală și de cei care construiesc politicile de sănătate publică. Toate acestea în beneficiul adulților care fumează, al sănătății publice și al societății în general.”, a declarat Dragoș Bucurenci, Director External Affairs în cadrul PMI.