Mihai Voicu, noul Președinte al Asociației Berarii României începând cu 2025
Mihai Voicu, Director General Bergenbier S.A., a fost ales Președinte al Asociației Berarii României. Începând cu 1 ianuarie 2025, acesta preia mandatul de la Michal Mrowiec, Președinte al URSUS Breweries. Voicu revine la conducerea organizației după un prim mandat în 2022.
Mihai Voicu, un lider experimentat în industria berii din România
Mihai Voicu deține funcția de Director General la Bergenbier S.A. din 2020, după o carieră de peste 14 ani în cadrul companiei. Printre funcțiile ocupate anterior se numără General Manager la Kamenitza Brewery Bulgaria și Director de vânzări la Bergenbier S.A. Voicu își propune să consolideze vocea comună a industriei berii, mai ales în contextul economic actual.
„Sunt bucuros să preiau funcția de Președinte al Asociației Berarii României pentru a doua oară, primul mandat derulându-se pe parcursul anului 2022. Asociația Berarii României celebrează 20 de ani de activitate în 2025.(…) În vremurile incerte pe care le traversăm, este mai important ca niciodată să păstrăm această voce comună și să continuăm colaborarea strânsă pe care o avem la nivelul Asociației, dar și cu partenerii din sectorul public. Încep acest mandat cu aceeași determinare pe care am arătat-o în trecut și cu energia adusă de familia extinsă a Berarilor României”, a declarat Mihai Voicu, Președinte Asociației Berarii României.
Asociația Berarii României: 20 de ani de activitate și impact în economie
Fondată în urmă cu două decenii, Asociația Berarii României reprezintă vocea principală a producătorilor de bere din România. Organizația promovează dezvoltarea durabilă a industriei, concurența loială și consumul responsabil. Cu investiții directe de peste 2,3 miliarde de euro și contribuții de 5,5 miliarde de euro la bugetul de stat, industria berii susține aproape 60.000 de locuri de muncă.
Din 2008, Asociația este membră a Berarilor Europei, organizație europeană fondată în 1958.
Membrii Asociației: Liderii industriei berii din România
Asociația reunește cei mai mari producători din România, precum:
- URSUS Breweries
- Bergenbier S.A.
- HEINEKEN România SA
- UNITED ROMANIAN BREWERIES BEREPROD
- Microberăriile Berăria Artizanală Sibiu, Clinica de Bere, Scorilo și Zăganu.
Împreună, aceștia produc 90% din berea consumată în România. Organizația include și reprezentanți ai producătorilor de materii prime, precum SOUFFLET MALT ROMANIA și Asociația Producătorilor de Hamei din România.
Sustenabilitatea, prioritate în industria berii
Managementul sustenabilității este o prioritate pentru producătorii de bere. Sectorul optimizează consumul de apă și energie, reduce amprenta de carbon și promovează utilizarea ambalajelor reutilizabile. Din 2018, prin Berarii României pentru Mediu, organizația a sprijinit lansarea Sistemului de Garanție Returnare (SGR), fiind acționar RetuRO.
Pentru mai multe informații, accesați Asociația Berarii României.