Alis Anagnostakis: Vulnerabilitatea, suprema putere! (I)
La fiecare workshop pe care îl facilitez se întamplă, cu mici variații, aproximativ același lucru – oamenii pur și simplu se transformă pe măsură ce trec orele. Grupul care pleacă de la curs la finalul celei de-a doua zile nu mai este, dintr-o anume perspectivă, același care a sosit în dimineața primei zile. Se produce o schimbare aproape magică în deschiderea oamenilor, în energia lor, în atmosfera din interiorul grupului.
Așa cum îl vad eu, procesul arata cam așa: participanții încep prima zi de curs cu atitudinile lor obișnuite, asumându-și, fiecare, rolul profesional și social de zi cu zi – manager, vânzător, contabil, specialist IT… Îi privesc cum își joacă perfect rolurile – "glumețul grupului", ce pare sa nu ia nimic în serios; "timidul", tăcut, rezervat, își ține opiniile pentru el; "șeful puternic", cu idei și opinii ferme despre aproape orice; "starul echipei" – deștept, talentat, invidiat și poate ușor arogant; "cinicul", hiper-critic și aparent mereu nemulțumit;"vorbărețul", care parcă vrea să fie permanent în centrul atenției…si lista ar putea continua.
Desigur, aceste roluri sunt doar niste stereotipuri – nimeni nu se încadrează perfect în unul sau altul și nici nu există diferențe semnificative de gen – "cinicul", de exemplu, poate fi cu ușurință atât bărbat, cât si femeie. Totuși, după mai mulți ani de lucru cu grupurile se pot observa niște tendințe, niște roluri cepar să fie jucate iar și iar, în fiecare grup.
Mai târziu, pe măsură ce orele se scurg iar subiectele devin mai interesante și îi "prind", implicându-i, atmosfera se destinde, "gheața" se topește și ceva cu adevarat magic se întâmplă. Măștile oamenilor "alunecă" puțin – timidul intervine brusc cu un comentariu excelent; glumețul devine serios și reflexiv pentru câteva clipe; șeful cade pe gânduri iar cinicul nu mai face comentarii critice, ba chiar susține una din ideile prezentate. Acela e momentul când încep să simt energia omului din spatele măștii, să întrevăd ființa extraordinară care se ascunde acolo.
Dincolo de măști, oamenii sunt unici, speciali, foarte departe de sinele lor obișnuit, cel pe care îl proiecteaza in exterior zi de zi. Uneori am un sentiment ciudat că zăresc "lumina" din interiorul fiecăruia, acea frumusețe intrinseca pe care o avem cu toții, dar pe care, din păcate, o cenzuram și o ascudem de ceilalti, uneori atât de mult încât uităm până și noi că este acolo, înăuntru…
Și ghiciți când devin oamenii atât de interesanți, de surprinzători? Asta se întâmplă atunci când aleg sa fie autentici. Se întâmplă atunci când își dau voie să fie deschiși, să arate lumii ceva din ceea ce sunt ei cu adevarat, cu alte cuvinte, atunci când își asumă riscul de a fi vulnerabili.
Am văzut astfel de transformări de atâtea ori, și totuși sunt perpetuu uimita de ele, mereu încerc acel sentiment de bucurie a descoperirii, de parcă s-ar întâmpla pentru prima data. De fiecare data îmi spun, în sinea mea – "Ce om minunat! Poate n-aș fi crezut acum câteva ore ca ascunde în el atâta energie, originalitate, bunătate, dar iata ca da."
Nu încetez sa fiu impresionată de cât de frumoși pot fi oamenii atunci când "se lasă văzuți". Cu adevarat văzuți! În momentele lor de autenticitate oamenii se dovedesc a fi curioși, deschiși, cu adevărat amuzanți, generoși, înțelepți, onești, empatici, sensibili, emotionali, intuitivi. Sunt pur și simplu uimitori!
Alis Anagnostakis
Partner Mind Learners