Ati facut vreodata parte dintr-o echipa fantastica?
Evident, intotdeauna ma gandesc cat capital uman si financiar se pierde doar din cauza ca o echipa, poate chiar echipa din care faci tu parte, functioneaza sub standardele la care ar putea functiona.
Si totusi, de unde vine aceasta situatie, desi fiecare manager declara sus si tare ca isi doreste echipe performante?
1 – Lipsa leadership-ului este o prima cauza – Orice echipa are nevoie de un lider de prima mana. Un lider, care este un exemplu pentru echipa lui in orice situatie, va putea scoate la suprafata adevarata valoare a fiecaruia. Un lider caruia ii pasa de echipa lui va sti cum sa se comporte cu fiecare, dar si cu echipa ca intreg, astfel incat performantele sa fie maxime. In primul rand trebuie sa fie interesat in mod sincer de fiecare membru al echipei lui.
2 – Focus slab pe rezultate – Echipele fantastice exista pentru ca au obiective de atins. Insa daca lipseste claritatea in legatura cu obiectivele, atunci sunt sanse foarte mari ca acestea sa pluteasca in deriva, iar in tot acest timp sa iroseasca resurse de tot felul.
3 – Persoane nepotrivite in locul nepotrivit – In sport, de exemplu, echipa cu cele mai bune talente castiga. Evident ca este departe de a fi necesar si suficient, dar in foarte multe cazuri conteaza enorm. Tu ai cei mai buni oameni in echipa ta? Sunt dornici sa invete, sa se dezvolte, sa fie pe zi ce trece mai buni? Sunt deschisi la feedback si la coaching? Isi asuma responsabilitati? Daca raspunsul este departe de a fi da, iti garantez ca si performantele de exceptie te vor ocoli.
4 – Lipsa abilitatilor – Toti din echipa ta au abilitatile necesare pentru a-si indeplini jobul? Dar abilitati de a lucra in echipa? Si daca da, isi pot duce la indeplinire responsabilitatile prin excelenta? Stiu cum sa rezolve problemele in echipa, stiu sa ia decizii, sa isi solutioneze conflictele interne, stiu sa fie eficienti in meeting-uri?
5 – Lipsa ideii de ‘intreg’
oricat de importante ar fi abilitatile si talentul, mai exista un ingredient care face ca anumite echipe chiar sa performeze fantastic de bine. Aceste echipe sunt formate din indivizi carora le pasa unul de celalalt, isi ofera suport reciproc si isi asuma responsabilitatea 100% pentru succesul echipei.
Ei sunt cei care stiu sa sarbatoreasca succesele impreuna, dar si sa treaca impreuna peste greutati si insuccese. Nimic din ceea ce se intampla in aceste echipe nu este un accident, ci totul se intampla datorita fiecarei decizii constiente pe care o iau membrii acesteia. Ei isi doresc in primul rand sa faca parte dintr-o echipa fantastica si fac totul pentru ca acest lucru sa se intample, punand interesul comun inaintea interesului individual.
Vestea buna este ca orice echipa ‘normala’ poate deveni o echipa fantastica daca liderul este lider adevarat, iar daca fiecare persoana este exact la locul potrivit, dorindu-si binele echipei inainte de orice! Imaginati-va corectitudinea si frumusetea unei asemenea decizii individuale: noi inainte de eu! Tu ai putea sa o pui in practica de azi?
Dana Burghel – Work–Life Balance Coach
Oblio Learning – authentically different