Ce îţi rămâne dacă pierzi totul?

Un coleg foarte tânăr îmi răspundea rapid şi sigur că, oricât ar pierde, lui îi rămâne TOTUL pentru că se are pe sine. E natural şi e profitabil să gândim astfel în prima tinereţe. Dar pe măsură ce înaintăm în vârstă e mai înţelept să devenim conştienţi că, din nefericire, te poţi pierde chiar şi pe tine, acela / aceea care erai sigur/ă că eşti ! Competenţe, capacitate de performanţă şi învăţare, valori, gândire pozitivă etc. se dovedesc nu doar pasibile de dezvoltare, ci şi vulnerabile, fragile, nesigure; ca şi bunurile materiale, relaţiile, sănătatea sau frumuseţea fizică.

Nivelul ridicat de insecuritate şi incertitudine caracterizează toate societăţile actuale, iar tranziţiile post-comuniste adâncesc problemele globale şi acutizează trăirea lor la nivel subiectiv. Iar dacă până nu demult calificarile înalte şi capacitatea de performanţă, ori valorile şi principiile ferme ne protejau împotriva schimbărilor dramatice, în ultimele decenii cei aflaţi în partea mijlociu-superioară a ierarhiilor ocupaţionale şi cei puternic ataşaţi la valori şi principii au devenit mai vulnerabili decât indivizii cu calificări şi performanţe medii-inferioare, ori dispuşi la orice compromis.

Toate studiile arată că printre atuurile celor care reuşesc în viaţă se numără capacitatea lor de a face faţă incertitudinii şi capacitatea de rezilienţă. Şi totuşi, oameni care au dovedit în timp o foarte bună capacitate de rezilienţă, îmi vorbesc în timpul sesiunilor (coaching-style lifelong learning) despre frica lor că vor pierde fără preaviz tot ce contează pentru ei. Atunci când caută să transfere scheme de acţiune din trecut în rezolvarea problemelor prezente, conchid dezarmaţi: « Asta nu mai merge, alta era situaţia atunci » sau « Eu eram altul / alta atunci ». Soluţiile trebuie descoperite, imaginate, elaborate aici şi acum, nu transferate pur şi simplu din trecut sau din experienţele altora, iar încrederea în sine nu se mai poate menţine pe baza achiziţiilor, fie ele de orice natură.

Nu ştiu să existe vreo formă educaţională în care oamenii să înveţe să facă faţă acestor tipuri de probleme : probabil că de aceea şi avem nevoie de tot mai mulţi preoţi, psihoterapeuţi, consilieri şi – mai recent – coachi.

Îţi propun aici un exerciţiu care merită şi timpul şi efortul.

Ai nevoie să aloci 15-30 minute pe zi, pentru a răspunde unui număr de întrebări. Dacă răspunzi cu răbdare, vei descoperi pe ce poţi conta în diferite tipuri de situaţii dificile şi unde mai ai de lucrat. Vei aborda apoi incertitudinea şi insecuritatea cu mai multă încredere.

« Atacă » întrebarile de mai jos câte una-două pe zi sau la interval de câteva zile. Notează răspunsurile şi asigură-te că nu le pierzi!

1. Scrie o listă cu primele 20 lucruri (persoane, valori şi principii, calităţi personale, bunuri materiale) care contează cel mai mult pentru tine în viaţă. Când şi cum te-ai convins că aceste lucruri contează într-adevăr mai mult decât altele?
2. Imaginează-ţi în continuare că ai pierdut toate acumulările materiale proprii: bani, case, terenuri, obiecte. Ce îţi rămâne şi te-ar ajuta să simţi mai departe bucuria de a trăi? Scrie raspunsurile.
3. Acum imaginează-ţi că ai pierdut şi toate sursele proprii de venituri folosite până acum: loc de muncă, dividende, dobânzi, chirii etc. Ce îţi rămâne şi te-ar ajuta să simţi mai departe bucuria de a trăi? Scrie raspunsurile.
4. Imaginează-ţi că ai pierdut şi toate sursele exterioare de ajutor material: nici statul, nici părinţii, soţul / soţia, nici prietenii nu îţi mai pot da nimic. Ce îţi rămâne ca să simţi bucuria de a trăi? Scrie.
5. Adaugă la pierderi şi toate « titlurile de nobleţe » : (re)nume, CV, diplome, certificate, premii etc. – se poate întâmpla să nu mai aibă nicio valoare. Pe ce se bazează în continuare bucuria ta de a trăi? Scrie.
6. Imaginează-ţi apoi că ai pierdut şi acumulările interne numite competenţe şi abilităţi – presupune că nimeni nu mai are nevoie de ce ştii tu să faci. Pe ce îţi construieşti în continuare bucuria de a trăi? Scrie.
7. Imaginează-ţi că, din cauza unui accident sau a înaintării în vârstă, frumuseţea fizică, sănătatea, puterea ta de muncă şi capacitatea ta de învăţare s-au diminuat foarte mult. Ce te ajută să te bucuri în continuare de viaţa ta? Scrie.
8. În sfârşit, imaginează-ţi că, după toate aceste pierderi, nici prietenii, nici familia (părinţi, fraţi / surori, soţ / soţie, copii) nu te mai caută şi nu îţi mai răspund la telefon sau mesaje. Pe ce îţi construieşti bucuria de a trăi? Scrie.
9. …Aici poţi adăuga tu însuţi / însăţi alte întrebări similare, adâncind şi mai mult analiza.

Atenţie părinţi: luaţi în calcul situaţia în care copiii au crescut şi au dreptul la o viaţă autonomă, fără nicio imixtiune din partea dumneavoastră! Dacă gândiţi că i-aţi făcut şi crescut ca să aveţi un sens în viaţă şi un sprijin la bătrâneţe, daţi dovadă de egocentrism şi egoism şi nu aşteptaţi ca ei să aprecieze că v-aţi “sacrificat” pentru ei. Întrebaţi-vă foarte serios ce vă va rămâne atunci când nu veţi mai avea dreptul să faceţi din viaţa copiilor sensul vieţii dumneavoastră. Dacă nu găsiţi altceva în care să vă investiţi energia şi timpul, le veţi face viaţa foarte grea, pentru că veţi încerca – uneori fără să vă daţi seama – să le exploataţi dragostea şi să le controlaţi alegerile/deciziile. Şi vă veţi provoca şi dumneavoastră, singuri, foarte multă suferinţă la vârstele a treia şi a patra. Puteţi evita acestea numai dacă descoperiţi la timp şi alte sensuri pentru viaţa dumneavoastră şi dacă vă angajaţi suficient în ele – rămânând totodată deschişi la a le acorda suport emoţional şi, eventual, material copiilor deveniţi adulţi; atunci şi numai atunci când ei vi-l solicit sau acceptă o ofertă a dumneavoastră!

Dacă ai dus exerciţiul până la capăt şi ai căutat răspunsurile cu răbdare, îţi dai seama cu siguranţă câte motive reale de fericire ai în acest moment, oricât de gri sau grea ţi s-a părut viaţa ta până acum! În plus, ştii la ce anume mai ai nevoie să lucrezi ca să devii mai puţin vulnerabil/ă în faţa încercărilor vieţii.

După 20 de ani de cercetare ca sociolog al proceselor de construcţie identitară şi după lucrul cu câteva zeci de clienţi, eu am învăţat că strategia cea mai eficace necesită un echilibru între toate componentele identităţii, cu un accent pe :

• acceptarea şi respectul de sine independente de statut social, condiţii materiale, aspect fizic, capacitate de performanţă etc. ;
• deschiderea către a-ţi schimba modul de a gândi, statutul şi stilul de viaţă la orice vârstă;
• angajarea efectivă în cât mai multe acţiuni şi grupuri, la orice vârstă;
• multitudinea şi diversitatea intereselor, preocupărilor, activităţilor, relaţiilor, la orice vârstă;
• o dimensiune spirituală a vieţii = preocuparea consecventă pentru întrebări şi acţiuni care depăşesc nevoile şi pragmatismul cotidiene;
• capacitatea de auto-observare şi reflexivitate, transformarea experienţei în capital.

Ca orice muritor, am făcut şi eu câteva lucruri bine în viaţă. Dar acum, când scriu acestea, îmi dau seama că cel mai bine mi-au reuşit procesele de rezilienţă. Nici nu mai ştiu de câte ori am luat-o, sub un aspect sau altul, de la capăt : sănătate, iubire, familie, prieteni, bani, statut social, case, profesie, încredere în sine… le-am pierdut sau le-am abandonat, când una câte una, când pe toate deodată, şi le-am reconstruit apoi în aşa fel încât bucuria de viaţă a putut creşte. Ceea ce vă doresc şi dumneavoastră ! – cum scriau, în scrisorile de familie, bunicii şi părinţii noştri…

Elisabeta Stanciulescu este sociolog, profesor universitar. În 2008, a ales să renunţe la post şi să lucreze ca expert independent, oferind servicii de sociologie aplicată la managementul vieţii şi performanţei, precum şi consultanţă pentru cercetare-dezvoltare. Mai multe detalii şi articole pe: www.elisabetastanciulescu.ro