Ce te oprește să fii viu, bucuros, împlinit și fericit CHIAR ACUM?

Din ce în ce mai mulți căutăm. Căutăm ceva anume, îl rostim diferit, dar în final este același lucru. Cel mai bine l-aș exprima spunându-vă despre o secvență din filmul: The Bucket List. Cei doi protagoniști (care mai aveau doar câteva luni de trăit, se aflau în vârful unei piramide din Egipt, și unul îi spune celuilalt: “știi ce întrebări ți se pun când ajungi la porțile Raiului? Prima este: câtă bucurie ai avut în viață. A doua: câtă bucurie ai dat altora?”.

Dacă stai și te uiți, cu adevărat, ce vrem cu toții este să avem bucurie în viață.

Și nimeni și nimic nu ne poate învăța acest lucru.

Ce urmează nu reprezintă adevarul și nu trebuie crezut. Este doar un punct de vedere și o experiență.

În 1983, la vârsta de 28 de ani, viața mea aparent frumoasă (liberă și cu bani, în Israel) ascundea o durere profundă, neexprimată, nedefinită. Aveam senzația că anii treceau, că viața trecea pe lângă mine și eu nu trăiam. Ce era mai crunt era că devenisem atât de resemnată că ceva extraordinar mai putea să mi se întâmple (ca atunci când reușisem să fug din România). Trăiam că lumea miraculosului se terminase pentru mine. Gemeam în interior cu sfâșierea neputinței, când Dumnezeu mi-a îndreptat pașii către o clădire frumoasă unde se aflau sute de oameni.

Acolo m-am întâlnit cu o educație care te aduce “acasă”, care nu te pregătește … pentru viață, pentru ceva mai târziu – când ai terminat facultatea, când ți-ai luat doctoratul, când ai o slujbă bună, bani, casă, mașina, familie, când copiii au crescut și au rostul lor, când ieși la pensie,… ci, care te ajută să distingi ce te oprește să fii viu, bucuros, împlinit și fericit CHIAR ACUM.

După ce am participat în acea educație, mintea mi s-a deschis într-un mod inimaginabil. Am găsit o bogăție, o vastitate, o libertate de a zbura. A căzut de pe mine, ca apa de pe o rață, tot ce mă oprea.

Am văzut că ne naștem liberi; că suntem întregi, perfecți și compleți și avem tot dreptul să fim cum alegem, doar că la un moment dat ceva se întâmplă și pierdem legătura cu noi. Acest ceva se întâmplă pentru toate ființele umane. Eu am vazut (Nu am înteles. Am vazut!), limpede ca lumina soarelui patru lucruri care mă opreau să fiu un vulcan de viață și strălucire:

1. De câte ori spuneam că doresc/vreau ceva, urma un DAR, iar ce urma după dar (orice) era o negare a ce spuneam mai devreme că vreau. Uită-te, orice spui că dorești, și vezi (sau scrie lista) ce urmează imediat ce spui că vrei ceva. Am văzut că atunci când spun că vreau ceva, folosesc “dar” urmat de explicații de ce nu și acest lucru este ca și cum ai sta pe gard în propria viață, blocat. Nu te dai nici la dreapta, nici la stânga, nu iei nicio acțiune. Viața trece pe lângă tine și tu te întrebi de ce ești blocat? Pentru că nu vezi ce spui; spui: vreau, DAR bla, bla, bla….
2. Am văzut că ce urmează după “dar” sunt etichete: pe oameni, situații, popoare, lume, viață, etc. Ce îmi spuneam eu în capul meu era ca “o lege a universului”, de netăgăduit. Crunt era că după ce îmi dădeam cu părerea, purtarea mea se corela la ce spuneam și “aveam întotdeauna dreptate”. Am văzut cum mă condamnam singură la o viață care se potrivea etichetelor mele cinice și, de ce nu, absurde. Ce ar fi dacă mama ta, tatal tău, angajații tăi, soția ta, copii tăi nu sunt “așa” cum zici tu? Este o posibilitate, nu?
3. Am văzut unde mă folosesc de “nu am bani” și “nu am timp” ca să fiu pe deplin justificată când nu fac ceva pentru mine. Ce oroare!
4. Am văzut că pun mai presus de viața mea ce gândesc oamenii despre mine. Pentru a da bine și a evita să dau rău, nu eram eu însămi. Eram ca un tigru extraordinar de frumos și puternic, castrat și bătut cu nuiele ude. Mă prefăceam constant să fiu cum credeam eu că oamenii ar fi impresionați de mine.

Educația pe care o primim, și nu-i nimeni vinovat de asta, nu este o educație prin care vedem construcțiile mentale pe care le avem, și care ne fură viața și bucuria. Nu există un dușman mai mare decât propria inconștiență, necunoaștere a ceea ce se întâmplă în capul nostru.

O educație necesară, ca aerul, este una prin care devenim conștienți și ne asumăm dreptul pentru strălucirea din noi.

Nelson Mandela ar fi spus că oamenilor “nu le este frică de întunericul din ei, ci mai degrabă de strălucirea din ei”. De ce? Pentru că dacă își văd strălucirea, trebuie să își asume responsabilitatea pentru propria viață, și …nu mai pot da vina pe nimeni. Preferam să fim victime decât liberi, fericiți, să trăim din plin.

Contemplează un pic la ceea ce am scris și dacă vei vedea în tine ceva care se potrivește cu ce am spus, pentru aceste sărbători, renunță (măcar pentru câteva zile) să ai dreptate și oferă dragoste necondiționată. Iubește, multumește și dăruiește dragoste fără să aștepți nimic în schimb și o să primești însutit, topind ghețarii din suflet și minte.

Sărbători fericite,

Connie

Cu o experiență de peste 30 de ani în training și coaching, Connie Larkin este Executive Coach, conduce cursuri de dezvoltare personală, leadership, productivitate și eficiență și, mai nou, PhotoReading. Connie Larkin a colaborat de-a lungul timpului cu middle & top managers din companii precum: Business Edu, Romtelecom, Aquila, McCann Erickson. Mai multe despre cursurile de Productivitate susținute de Connie Larkin, gasiti aici. Mai multe despre Connie Larkin, găsiți aici: www.connielarkin.ro.