Cea mai importantă cale de a-ţi asigura reuşita este comunicarea clară

Nu e lucru uşor să intri pe o piaţă deja formată şi să ajungi un brand recunoscut, dar este exact ceea ce George Ivaşcu a reuşit prin tenacitate, perseverenţă şi credinţa sinceră în motivaţia efortului său: construcţia unui teatru. El a ştiut să transmită celor din echipa sa exact ceea ce doreşte, iar motivaţia lui a fost aceeaşi cu a lor. A investit în soluţii, nu în probleme. A jucat pe scenă, a ţinut frâiele teatrului, a participat la festivaluri, a fost invitat în jurii sau la emisiuni de televiziune, a predat studenţilor săi de la UNATC şi chiar a ţinut cursuri de comunicare nonverbală şi limbajul trupului. „Am cât de cât abilitatea de a îndruma studentul, cursantul. Nu pot spune că am noţiuni teoretice în alte domenii, iar cei mai mulţi dintre cursanţii care veneau erau manageri care aveau nevoie de o mai bună comunicare a mesajelor, în primul rând, şi în al doilea rând, de o mai bună înţelegere“, spune George Ivaşcu.

Cel mai adesea cursanţii săi erau speriaţi de vorbitul în public. „Atunci când eşti pregătit profesional în domeniul tău, la un moment dat trebuie să conduci echipe. Problema este cum îţi negociezi relaţiile interumane, cum aduci mesajul, cum îi determini, cum îi motivezi şi mai ales cum îi înţelegi. Cum îi percepi, pentru că omul, ca fiinţă, are o alură de broască ţestoasă. Îşi pune o carapace ca să nu fie atacat, ca să-şi ascundă vulnerabilitatea. Cum pătrunzi prin acea carapace? Cel mai des cursanţii erau speriaţi de vorbitul în public, care până la urmă este o hibă a educaţiei româneşti.“

Crede că ar trebui să existe opţional şi cursuri de oratorie în învăţământul românesc. „A discuta, a-ţi expune problemele, a da un interviu sau o audiţie pentru a lua un job, trebuie să fie ceva firesc.“

Succesul rezultă dintr-o serie de reguli mărunte. Iei viteză, laşi în urmă vechile stereotipuri, preluând altele noi, care îţi vor aduce stimulente fără precedent. „Atunci când ajungi în vârful unei echipe pe care o conduci trebuie să-ţi comunici foarte bine şi precis mesajul corect şi ceea ce ai de făcut“.

Cei care veneau la cursurile sale aveau sentimentul de vulnerabilitate pentru că nu erau atenţi la gestică. Gestica trădează, spune Ivaşcu. Există literatură de specialitate pe tema aceasta, dar degeaba citeşti şi, teoretic, ştii că dacă ţii braţele încrucişate aceasta înseamnă că ţi-ai închis universul. Dar trebuie să ştii şi cum faci să transmiţi mesajul fără a disimula, fără a intra în zona teatralităţii. Rămânând în zona unui discurs firesc în care ai autocontrolul gesturilor şi al vorbirii. „Cursanţii mei erau minunaţi. Le-am propus la un moment dat ca pe baza unei poezii alese de ei să schimbăm tot timpul mesajele în funcţie de cum schimbam accentele. Li s-a părut interesant. Au venit cu pasaje de poezie, de proză, la liberă alegere. Să transmiţi mereu altceva, acesta este rostul profesiei noastre, deoarece textul chiar dacă este scris de Shakespeare genial, problema este cum transmiţi subtextul, ce se ascunde în spatele vorbelor. Au fost încântaţi. Peste timp mi-au spus că au urmărit lucrurile acestea şi chiar s-au perfecţionat“.

A reuşit să transmită cursanţilor săi modalitatea de a comunica echipei lor lucruri neplăcute uneori, pe care aceştia trebuie să le decidă în firma lor. „Nicio clipă nu trebuie să uiţi că te adresezi unui om, chiar dacă nu-i cunoşti problemele de acasă. Aceasta este una dintre marile provocări, aici intervine liderul, că de aceea se numeşte lider şi nu manager.“

Ivaşcu e convins că poţi să fii un foarte bun manager, fără a fi lider. „Toţi cei pe care îi ai în subordine au nevoie de motivaţii, chiar dacă le spui că salariul s-a tăiat. Atunci trebuie să le dai o motivaţie compensatorie şi aceea nu poate fi decât de natură umană.“

Ca manager, George Ivaşcu acţionează în acest sens, al motivaţiei umane: „Îi tratez pe toţi la fel din punct de vedere motivaţional, indiferent că este vorba de tehnicienii de sunet sau lumină. Salariile lor sunt mici şi, totuşi, anul trecut am jucat 298 de zile din 365. Oamenii aceştia, cu salarii mici, sunt atât de mândri chiar şi numai pentru că poartă tricouri pe care scrie: «Teatrul Metropolis, TEHNIC suntem cei mai buni!». Îşi poartă tricourile oriunde mergem, în turneu sau la vreun festival.“ A reuşit să facă un parteneriat cu Teatrul Naţional de Operetă şi Scala din Milano, şi pentru prima oară au venit în ţară profesori din Italia, de la cea mai importantă academie dedicată tehnicienilor. Astfel, a fost recunoscută o profesie. Tehnicienii nu mai sunt muncitori calificaţi sau necalificaţi; sunt light designeri, sound designeri.

Nu crede că a întâlnit solidaritate mai tăcută şi mai frumoasă decât aceea dintre actori şi publicul care a venit la Teatrul Metropolis, conştienţi că se construieşte un teatru şi a fi contemporan cu naşterea unui teatru nu este puţin lucru. Şi-a dorit să fie actor de la 14 ani. Chiar dacă în acest moment al vieţii este pus în situaţia sau în dulcea povară de a conduce un teatru şi este greu să faci asta când banii sunt puţini, când sensibilităţile sunt mari, a fi actor este vocaţia sa. Din fericire este un teatru finanţat de Primăria Municipiului Bucureşti şi intră în sistemul de buget. „Toate marile capitale, toate ţările se mândresc prin ceea ce înseamnă turism cultural. Cultura nu produce imediat. Nu te poţi îmbogăţi instantaneu făcând cultură, dar investiţia în cultură înseamnă strategie, înseamnă termen lung.“

Pus în situaţia decidentului, George Ivaşcu s-ar întreba de ce oamenii îşi doresc şi sunt atât de avizi de cultură. „Părinţii înţelepţi îşi trimit copiii să facă tot felul de cursuri de balet, muzică, pentru că e vorba de educaţie. Până la urmă o ureche muzicală îţi va folosi toată viaţa, dacă fetiţa ta face balet, chiar dacă nu va deveni balerină, îi va da o atitudine, o cultură a ceea ce înseamnă gestul. Pentru a deveni mai buni comunicatori.“

Cei care trebuie să decidă în numele altora trebuie să fie buni comunicatori. În toate colegiile din lume sunt cursuri de actorie, nu pentru a deveni actori, ci pentru a se împrieteni cu arta oratoriei, a studia limbajul trupului, a-şi stăpâni gesturile. Vocaţia, aptitudinea unui tânăr contează. „Aici fac o diferenţă între a manageria o situaţie foarte bine şi a deveni lider, formator de opinie, a împinge lucrurile şi a trage după tine o echipă întreagă şi ea să vină.“

E important să-ţi alegi drumul, şi evident după aceea să faci toate eforturile să-l urmezi. Oricât de greu ar fi. I-a fost greu să construiască un teatru, dar ce frumos. „E cel mai frumos rol din viaţa mea.“

Articol preluat din Revista Cariere de octombrie. Pentru detalii legate de abonare, click aici