Cele 3 calități ale unui lider care generează rezultate spectaculoase
Evident, s-au strâns zeci de răspunsuri diferite! Iar la întrebarea „Cine ar putea avea toate aceste calități?”, răspunsul a fost unul cât se poate de previzibil: nimeni! Și totuși… există niște calități pe care orice lider le are! Eu am identificat mai multe și le-am introdus de fiecare dată sub umbrela a doar două: caracter și atitudine.
În ultimii ani însă, din experiența mea de coaching cu diverși manageri – de la supervizori până la directori generali sau antreprenori – am remarcat că toți, dar absolut toți cei alături de care am lucrat au avut 3 caracteristici în comun: Curizitate, Curaj și ÎnCredere! I-am numit eu Liderii 3C! Ce este așa special la acești Lideri 3C?
Exprimându-și în mod constant curiozitatea, acești lideri au o dorință continuă de a înțelege și de a învăța, iar acest lucru duce, în mod inevitabil, în a-i angrena și pe ceilalți către căutare, înțelegere și învățare. Totodată, este stimulată inovația și creativitatea, pentru că spre asta te duce, în mod inevitabil, curiozitatea: trebuie să schimbi ceva, să inovezi, să creezi! Și iată cum am ajuns, pe nesimțite, la un alt cuvânt important pentru un lider: schimbarea! Curiozitatea te face să fii mult mai flexibil și să te miști într-un ritm mult mai rapid față de concurență, iar rezistența la schimbare este, astfel, mult mai scăzută.
Cum își exprimă acești lideri curiozitatea? Adresând întrebări de impact, astfel încât să ajungă să îi înțeleagă pe ceilalți, să înțeleagă acțiuni, evenimente și, mai ales, să ajungă să se înțeleagă pe ei înșiși și să descopere oportunități. Dezvoltându-se ca lideri, le arată celorlalți că pe lângă curiozitate, aceștia pun mare preț pe creștere și dezvoltare personală, dar și a echipei. Când sunt curioși, aceștia de fapt oferă suport și celorlalți să se dezvolte, deoarece curiozitatea însăși are un efect sinergic asupra celorlalți.
Pe de altă parte, dacă am crede că noi deținem toate răspunsurile am fi foarte puțin deschiși către idei noi și către schimbări, iar acest lucru ne-ar afecta atât pe noi, echipele noastre, dar și organizația din care facem parte. Lipsa de curiozitate mi se pare, în ultimă instanță, un risc pe care liderii ar fi bine să îl ocolească!
Legat de curizitate, mână în mână, merge curajul. Am observat de-a lungul timpului cum un lider curajos se diferențiază net de ceilalți. Curajul duce către viziune, energizează oamenii și companiile și face diferența între mesajele „politically correct” și mesajele transparente, dar pline de greutate, pe care angajații le apreciază, evident, mai mult. Din curaj se naște „accountability”, acea responsabilizare 100%, când fiecare știe ce standard de performanță are de îndeplinit, și-l asumă, la fel cum își asumă și feedback-ul dat sau primit. Curajul este dificil de asumat; iese la iveală în timpul deciziilor grele, mai ales a acelor decizii cu impact negativ, dar corect, asupra ta și asupra celorlalți.
Și mai există încrederea, pe care o ai sau… îți lipsește… Când există – încredere în tine și în echipa ta – se manifestă ca și cum ai conduce mai mult decât o echipă, un department sau un business; te simți ca și cum ai conduce legiuni de eroi: orice este posibil și cerul este limita. Când există încredere se dezvăluie ușor, dar sigur, o atmosferă de siguranță și suport, unde și tu, dar mai ales angajații tăi își vor dori cu tot dinadinsul să își împartășească ideile, viziunile și chiar și temerile cu tine.
Concentrându-te doar pe aceste 3 calități ale unui lider și dorindu-ți să devii și tu un lider 3C, îți garantez că schimbarea va veni destul de curând, iar rezultatele vor fi spectaculoase!
Dana Burghel – Work–Life Balance Coach
Oblio Learning – authentically different