Coaching-style 24: Paradoxul productivității

Antreprenorii și managerii sunt oameni foarte activi, întreprinzători, voluntari. Nevoile lor de a realiza ceva deosebit, de a lăsa ceva în urmă, de a fi apreciați, admirați și, totodată, de a avea lucrurile sub control sunt mult peste medie. De aceea, agendele sunt foarte încărcate. De aceea, găsesc foarte greu – dacă găsesc – timp și energie pentru copii, soții sau soți, părinți sau prieteni, ori pentru propria sănătate. Se odihnesc relativ puțin. Mănâncă adesea dezordonat, iar mesele sunt de multe ori întâlniri de afaceri.

Pauzele și timpul liber? „Visuri. Teorie imposibil de pus în practică” – aud adesea. Time is money! În zece minute, un antreprenor sau un manager poate câștiga sau pierde bani mulți. Plus relații, influență, putere …, toate condițiile indispensabile ale reușitei în business.

Un studiu recent arată că, atunci când nu se află în birou, reuniuni de afaceri sau trafic, cei mai mulți preferă să practice diferite sporturi, sunt interesați de artă și cultură sau merg în călătorii. Ai spune că acesta este timp liber, de vreme ce acoperă nevoi umane fundamentale precum cele de relaxare, variație, frumos. Însă o analiză de profunzime dezvăluie că relaxarea, variația și frumosul sunt aproape întotdeauna asociate cu satisfacerea unor nevoi legate de statut și identitate, ori cu networking-ul de afaceri, și adesea subordonate acestora; rareori e vorba de timp cu adevărat liber de preocupările și grijile legate de muncă. Alte nevoi umane profunde, cum sunt nevoile de putere, testare a limitelor, confirmare, admirație, acceptare, tandrețe, ori sex, îi conduc pe destui către relații extraconjugale – de ce să ne ascundem după deget? antreprenorii și managerii sunt, de regulă, persoane cu un nivel ridicat de testosteron, iar studii științifice serioase au demonstrat că testosteronul crescut împinge și animalul monogam și fidel prin natura lui să caute altă pereche în afara cuibului. Nici aici nu vorbim de timp liber autentic: de regulă, telefoanele rămân deschise, iar creierele se deconectează prea puțin de la priza care le leagă de afaceri…

La profesioniștii în învățare-dezvoltare apelează cu multe rezerve, cel mai adesea doar în ceasul al 12-lea, opriți de „Nu am timp” și mai ales de nevoia – supradimensionată și supravalorizată – de a se simți puternici, stăpâni pe viața lor: „Dacă eu nu mă pot ajuta, nimeni nu poate”.

Oana – să o numim așa, după numele unuia dintre modelele ei – m-a căutat abia după 6 luni de la primul gând „Poate că ar merita să încerc”. Cu evidente rezerve: voia doar o sesiune, ca să ia o decizie. Probabil nu ar fi venit nici atunci dacă nevoia de creștere a productivității în munca proprie nu ar fi devenit „asta mă doare foarte tare…”.

Rezervele s-au menținut câteva săptămâni. După prima întâlnire, îmi scria, aparent deloc flatant pentru mine: „Mă tot gândesc la tema pe care am primit-o (NB: să-mi scrie ce a câștigat în urma conversației noastre) și nu pot identifica exact ce am câștigat (…). Nu aș vrea să par lipsită de respect, dar la momentul acesta chiar nu pot identifica un câștig, cel puțin nu unul imediat, pe termen scurt… Teoretic, nu am aflat nimic nou”. Au! – a tresărit imediat ego-ul meu. Profesionistul din mine a respirat însă liniștit: nu mă aștept și nu vreau ca oamenii să plece de la primele întâlniri entuziaști; am suficientă experiență ca să știu că focul care se aprinde foarte repede se stinge la fel de repede; rezultatele solide se construiesc în timp, așezând cu răbdare și metodă cărămidă peste cărămidă. Am citit în continuare: „Pe termen lung, cred că am câștigat mai multă claritate în ceea ce sunt, în ceea ce am și în ceea ce vreau să devin, am identificat mai exact locul unde mă aflu acum”. Așa da! – au exclamat și ego-ul și profesionistul; exact acestea sunt scopurile primelor sesiuni din orice program de învățare-dezvoltare, iar ea le atinsese după doar o sesiune.

Atitudinea ambivalentă, provocare amestecată cu scepticism, a devenit entuziasm după a cincea sesiune, când mi-a scris: „Am așteptat să treacă euforia sedintei de luni, care n-aș putea să spun exact de unde mi se trage, m-am observat și analizat și constat schimbări care îmi dau o enormă satisfacție. Am închis gura unor sabotori care încă îmi șopteau că alegerea de a lucra cu dvs nu a fost tocmai fericită”. Da, a încheiat cu un „smiley”. I se „trăgea” nu din întâlnirea în sine, ci din acumulările pe care le realizase progresiv: ca atunci când construiești și, după o vreme în care șantierul e plin cu de toate, începi să vezi casa care se ridică.

Curând, tonul s-a schimbat cu 180 grade în comparație cu primele mesaje de feedback: „fiindcă tot am vorbit despre eficiență și eficacitate și sărbătorirea victoriilor, astăzi dacă aveam un productivitometru (sic!) cred că îl dereglam, într-atât de productivă am fost, și ziua încă nu s-a terminat”. „Cum ai facut?”, am întrebat. „E foarte simplu, îmi folosesc resursele”, mi-a răspuns, încheind cu un alt „smiley”.

Procesul a fost complex și mi-ar trebui foarte multe pagini ca să descriu multele sale mecanisme și multele instrumente folosite pe parcurs.

Unul dintre cele mai importante aspecte a fost schimbarea atitudinii față de componentele de rutină ale muncii – incompatibile, în viziunea ei anterioară, cu „100% am fost înzestrată mult peste medie”. Către finalul programului, îmi spunea explicit: „Mi-am schimbat atitudinea, faptul că nu eram motivată nu era din cauza muncii în sine”.

Un alt mecanism, la fel de important și foarte puțin folosit în munca furnizorilor de programe de învățare-dezvoltare, a fost conștientizarea faptului că ceea ce oamenii numesc „defecte” sunt, de fapt, resurse folosite inadecvat.A învățat să recunoască resursele ascunse în „defectele” ei și să le folosească, așa cum a învățat și să nu-și mai lase calitățile să o saboteze. Asta voia să spună prin „E foarte simplu, îmi folosesc resursele” + zâmbetul marcat prin „smiley”. Voi scrie altă dată mai pe larg despre acest mecanism de învățare-dezvoltare, de a cărui utilitate în viețile noastre sunt foarte convinsă.

Aici vreau să insist doar asupra pauzelor și timpului liber.

Pare un nonsens să spui că aduci productivitatea din zona de avarie la „productivitometrul dereglat” prin pauze și timp liber. Și totuși, aceasta a fost una dintre cheile care au deschis poarta reușitei în cazul Oanei – și nu doar al ei. A învățat, pe de o parte, ca, atunci când muncește, să se concentreze total pe obiectivul urmărit aici și acum (după un vechi dicton, Hic Rhodos, hic salta!), iar pe de altă parte să facă pauze autentice și să-și introducă în agendă, ca una dintre priorități, un timp liber autentic.

Neuroștiințele ne ajută să înțelegem acest paradox aparent. Creierul nostru funcționează activând rețele diferite în momente diferite. Când ne focalizăm pe un obiectiv, intră în control mode și activează o rețea specifică de conexiuni, care prelucrează informația pe care i-o furnizăm aici și acum. Când medităm sau visăm cu ochii deschiși, fără să ne focalizăm pe vreun obiectiv sau pe vreun stimul din prezentul imediat, funcționează în default mode, activând o altă rețea de conexiuni, ce prelucrează informația deja acumulată și este, de fapt, responsabilă de creativitatea necesară rezolvării problemelor complexe. O pauză de calitate și un timp liber de calitate, în care ne relaxăm cu adevărat, îi permit creierului să prelucreze nevăzut informația, la un alt nivel decât prelucrarea pe care o realizăm în perioadele de focalizare pe un obiectiv determinat sau pe stimulii din prezentul imediat. Ca un computer care rulează diferite programe în spatele ecranului vizibil; dacă acele programe nu sunt în funcțiune, reușita programului vizibil pe ecran poate fi periclitată sau imposibilă. Ori ca un cozonac care are nevoie de un timp obligatoriu de frământare serioasă, apoi de unul de „relaxare” – pentru cine nu știe, coca e lăsată câteva ore să dospească și să crească și abia apoi e pusă în cuptor să se coacă.

Acesta este fundamentul științific și pentru una dintre particularitățile metodei mele de lucru, care combină gândirea verticală cu gândirea laterală (de Bono ): conversația mea cu clientul avansează uneori ”vertical”, focalizat pe obiectivele sale, alteori complet relaxat (vorbim despre lucruri laterale, fără legătură evidentă cu obiectivele) ; iar momentele de ”Evrika !” apar adesea exact în urma unei secvențe ”fără legătură cu obiectivul stabilit”.

„Dacă fac pauze, la propriu, îmi dau timp să reflectez, să mă gândesc” – a descoperit Oana pe parcursul procesului.

Iar la mai multe luni după încheierea programului nostru, îmi scrie: „Productivitometrul meu înregistrează valori în creștere (…) în primul rând am ajuns la concluzia că pentru echilibrul acela mult râvnit, prioritatea de rang zero, ceea ce îmi lipsea cel mai tare era timpul liber ca existența și calitate a trecerii și/sau petrecerii lui (…) A fost de bun augur schimbarea ordinii priorităților, fiindcă prezența în agendă a timpului liber a generat mai multă energie și o altă disponibilitate pentru celelalte activități curente, mai mult sau mai puțin plăcute, poate doar și prin prisma faptului că mi-am schimbat percepția asupra lor (…) Celelalte priorități, deși ar părea ca au trecut în plan secund, au fost la rândul lor revizuite și reprogramate, astfel că lucrez în fiecare zi la ele și ghiciți ce? chiar sunt cu toate în grafic”.

În pofida credinței actuale din business potrivit căreia munca focalizată constant pe obiective până la obținerea rezultatelor dorite ar fi calitatea care trebuie căutată și cultivată pentru a obține o productivitate mare, secretul reușitei constă de fapt într-o alternare sănătoasă a timpului de muncă focalizată cu pauze și timp liber de calitate.

Spun alternare sănătoasă, nu amestec neproductiv. În experiența obișnuită, oamenii simt când creierul lor a intrat într-un blocaj: pur și simplu nu mai vrea să rămână focalizat și, oricât te-ai strădui, nu mai dă randament. Problema e că, în loc să ne oprim și să facem o pauză sănătoasă (o ieșire totală din priza muncii), lăsăm creierul să intre în economy mode și explanatory mode și să apeleze la tot felul de clișee contraproductive. Îi alimentăm așteptarea – complet nerealistă – că munca ar trebui să fie plăcută și creativă de la un capăt la altul. Iar atunci când avem de rezolvat o sarcină „de rutină”, „aridă”, „neplăcută”, „plictisitoare”, ne „relaxăm” cu lectura unui SMS, unui e-mail sau unei postări Facebook /Twitter, cu un telefon, cu un comentariu ironic sau deschis negativ la adresa cuiva sau a ceva etc., adică exact cu activități pe care ar trebui să le evităm, pentru că antrenează aproximativ aceeași rețea de neuroni ca și munca și sunt mari consumatoare de energie. Așa cum scriam într-un alt articol : „dacă îi dai creierului o pauză, atunci pauză să fie! dacă aștepți de la el concentrare și productivitate, atunci nu-l lăsa să funcționeze în economy mode (focalizat pe plăcere), ci programează-l pentru consum mare de energie (efort)”.

Spun, de asemenea, pauze și timp liber de calitate. Acelea care îți aduc creierul în stare de „zbor” autentic, eliberându-lde problemele, grijile, presiunile, emoțiile negative imediate, ori trăite post-festum sau cu anticipație. Acelea care activează o altă rețea de conexiuni neuronale decât rețeaua pe care ți-o activează munca și instrumentele ei (laptop, tabletă, telefon etc.). Acelea care îl lasă să frământe și să dospească liber, în condițiipozitive, coca problemelor curente (informația deja acumulată). Acelea care te echilibrează, satisfăcându-ți la un nivel suficient de înalt nevoi umane fundamentale pe care munca focalizată nu ți le satisface.

Închei cu o întrebare crucială, îndeosebi pentru manageri și antreprenori, dar nu doar pentru ei:

• Cum procedezi, concret, ca să alternezi munca focalizată pe obiective cu pauzele și timpul liber autentice?

Ar putea fi o întrebare foarte utilă în interviurile de angajare, pentru că oferă măsura reală a productivității sustenabile, pe termen lung.

Este, de asemenea, o întrebare foarte utilă în cercetarea care ar trebui să preceadă orice proces de consultanță, coaching, mentorat sau training, pentru că poate dezvălui o nevoie de învățare care face diferența între performanțele punctuale și productivitatea sustenabilă.

Elisabeta Stănciulescu –Știința de a învăța din experiență

„De mai bine de 30 de ani, eu reușesc să fac foarte bine această artă-cu-știintă : îi provoc și îi sprijin pe oameni să înțeleagă mai profund lucrurile, să-și depășească limitele și să aducă un plus de valori, performanță, înțelepciune și echilibru în viața lor – individual, în familie și în echipă. E mai mult decât o profesie. E sensul vieții mele.”

Cu o experiență de muncă în egală măsură academică și practică, Elisabeta Stănciulescu este creatoarea primului model de învățare și dezvoltare a potențialului uman elaborat pornind de la realitățile românești: modelul DACIAS. Este prima metodă transdisciplinară de învățare și dezvoltare, împletind resurse din coaching, mentorat, consiliere, training, educație și dezvoltare calitativă.

De ce să alegi această metodă, când ai atâtea altele venite din SUA, Anglia, Franța etc.?

Pentru că… (citește mai mult)

Site personal : http://elisabetastanciulescu.ro

Facebook