Cui îi este frică de performanță?
Energie, poftă de muncă și de viață, plăcere, provocare, nerăbdare, stres, concentrare…cam acestea sunt ingredientele performanței.
În pofida opiniei împărtășite de majoritea oamenilor din jurul meu, din mediul de afaceri și nu numai, performanța și satisfacția trăită din atingerea rezultatelor ambițioase, mari, noi o facem să se întâmple ca rezultat al randamentului nostru maxim.
Cu toții ne naștem cu o mulțime de aptitudini, de mare parte dintre ele nici nu suntem conștienți. Cel mai înalt nivel de satisfacție, de fericire îl trăim în acele situații în care am exprimat tot potențialul nostru, doar atunci când am trăit la capacitate maximă, când am folosit din plin echipamentul fizic și psihic care ne-a fost dat.
Ca să translatez aceste idei în practica leadershipului și a managementului: pentru a avea performanță în organizație sau în echipă, managerul trebuie să dezvolte un mediu de lucru cu provocări mari, în care activitățile sunt complexe, interesante și în care îi implică activ pe membrii echipei, tot așa cum fiecare membru în parte trebuie să își asume provocări, idei, riscuri pe care să le duăa la bun sfârșit.
Cel mai frecvent în organizații observ exact situația opusă: manageri care creează medii de muncă controlate, reglementate, lineare, predictibile și angajați care aleg să execute fără să gândească prea mult și fără să își exprime ideile din teama de a nu fi dați afară. Este o interacțiune de tip cauză – efect.
Ceea ce este de fapt paradoxal aici, este faptul că managerii își doresc performanță în sistemul respectiv, unii dintre ei chiar sunt ambițioși și chiar vor să exceleze…tot așa și angajații, și ei vor să dea ce au mai bun, doar că stau unii în calea altora și, de fapt, nu reușesc să genereze decât frustrare și rezultate mici.
Ca și coach, am lucrat cu o organizație mică, în industria farmaceutică, unde situația era în acest sens. Pe de o parte, directorul general, care își dorea rezultate foarte mari în zona lor de acțiune, pe de alta parte, echipa managerială, în care fiecare manager dorea să fie foarte bun. Doar că împreună nu faceau decât să se enerveze reciproc. În fiecare sedință, la aproape fiecare e-mail pe care îl schimbau între ei….Dorința comună era de a fi cei mai buni, de a fi performanți, doar că nu reușeau să lucreze împreună pentru a produce aceste rezultate mari. Directorul general impunea reguli de lucru foarte rigide și cerea ca lucrurile să fie făcute doar așa cum gândea el, managerii se luptau împotriva regulilor și căutau căi să le ocolească pentru a–și face treaba. Într-un fel, fiecare dintre ei încerca să controleze spațiul și să-și impună expertiza. Era modul lor de a nu fi performanți împreună.
Procesul de coaching i-a ajutat să colaboreze. La început s-au antrenat pe reușite mici, ca apoi să se lanseze în proiecte mari, riscante, dar care aveau potențialul de a genera rezultate ambițioase.
Experiența satisfacției, a reușitei în acțiune este plăcerea – senzația antrenantă că ești plin de energie și de viață. Plăcerea nu este mereu agreabilă și, uneori, poate fi stresantă. De exemplu, un alpinist poate fi pe punctul de a îngheța sau de a cădea într-o prăpastie și, totuși, să nu-și dorească să fie în altă parte decât acolo. Dansatorii sau muzicienii își sacrifică viața pentru disciplina de fier pe care o impune performanța în meseria lor, renunțând la relații sau la plăceri ale vieții doar pentru a excela în ceea ce fac. În momentul în care trăim plăcerea, aceasta poate fi atât dureroasă din punct de vedere fizic, cât și solicitantă din punct de vedere mental. Dar pentru că presupune un triumf asupra propriilor limite, ea hrănește spiritul. Să te simți împlinit, atunci când te afli la înălțimea potențialului tău, te conduce la evoluție.
Concluzionând, cunosc mulți oameni care spun că vor performanță, că vor excelență în ceea ce fac, însă cunosc puțini oameni care își asumă acest obiectiv, care își asumă colaborarea cu alții pentru asta și chiar reușesc să o facă.
“ Mandria pe care o simți pe masură ce devii tot mai priceput nu poate fi ușor descrisă. Prima dată când îți acostezi vasul de 6 tone, astfel încât să se oprească la 30 cm de doc, primul bocaport pe care îl construiești si prin care nu patrunde nicio picătură de apă, prima reparație pe care o duci cu bine la capăt – fiecare reprezintă un triumf care îți aduce strălucire. În cele din urmă, această mulțumire de sine va deveni un sport. Iți vei stabili țeluri noi și le vei atinge” – spunea inspirat și fără prea mari pretenții de înțelepciune un marinar.
Vrei performanță în ceea ce faci? Care este provocarea care ți-ar aduce satisfacții mari odată asumată?
Rodica Obancea este Coaching Partner HART Human Resource Consulting si are o competenta de coaching certificata de International Coach Federation. Competenta si energia le investeste in directia excelentei si a performantei. Lucreaza in proiecte organizationale, antrenand manageri, antreprenori si echipe pentru a fi performanti.