Cum ar trebui să se comporte o echipă bine antrenată
Dar oamenii sunt imperfecți. Formează echipe imperfecte. De fapt, ceea ce îi aduce împreună îi și desparte – colaborarea. Colaborarea dintre oameni, echipe, departamente, proiecte este cimentul care unește fiecare parte a organizației cu cealaltă și o face să funcționeze, exact ca un automobil. Paralela pe care o fac între o organizație și un automobile nu este întâmplătoare, ambele sunt sisteme și sunt câteva principii de funcționare eficientă, care se pot aplica în ambele cazuri. Unul dintre ele este legat de direcție, sau cum spunea un client “dacă ai putea face în așa fel încât toată lumea dintr-o organizație să meargă în aceeași direcție, ai putea domina orice ramură economică, pe orice piață, ai putea face față oricărei concurențe, în orice moment”. Este opinia unui Director General cu a cărui echipă de management am lucrat ca și coach, tocmai pentru a face mașinăria să funcționeze la întregul ei potențial.
Echipa respectivă avea o istorie destul de lungă de lucru împreună. Directorul General i-a recrutat pe toți atunci când au deschis filiala din România acum 10 ani, iar pe parcurs a mai venit doar un membru nou în zona de Business Development. Organizația activează în industria de IT&C și este compusă din 6 manageri seniori și Directorul General.
Imperfecțiunea este un dascăl foarte bun. În această echipă deși membrii lucrau împreună de mult timp, nu erau eficienți împreună. Sau cel puțin asta era opinia Directorului General. Din perspectiva lui dar și a șefilor de la firma mamă, filiala din România nu avea aceeași performanță cu filialele din alte țări în care structura era similară.
Printre soluțiile pe care le-au găsit pentru rezolvarea problemelor legate de performanță, au fost consultanța în management și coachingul echipei manageriale. Au ales să facă un proces de coaching de echipă care să-i ajute să transforme sistemul pe care l-au construit împreună într-unul performant și care învață, având în vedere specificul industriei de IT.
Antrenarea unei echipe (coaching de echipă) presupune asistarea de către coach a ședințelor operaționale ale echipei împreună cu câteva ateliere desfășurate pentru atingerea unor rezultate specifice. Acesta a fost procesul de coaching agreat cu echipa pe durata unui an în vederea atingerii unor indicatori de performanță net îmbunătățiți față de anul precedent.
Antrenamentul a atins câteva puncte cheie, care odată rezolvate de echipă, au facilitat producerea rezultatelor.
Ședințele echipei se desfășurau într-o aparentă armonie, în care toți participau mai mult sau mai puțin și nu decideau ceva concret și ferm, la final. Conflictul în opinii profesionale, care este manageriat să conducă către noi sensuri și înțelesuri, este un proces foarte creativ și încărcat de energie. Dar pentru a genera acest proces în echipă ai nevoie să confrunți luptele de putere și manipulare între membri, coalițiile în care ei sunt de acord să nu se schimbe nimic, adică să pui toate cărțile pe masă. Ceea ce s-a întâmplat și aici.
Un alt punct cheie al procesului de coaching a fost legat de asumarea responsabilității, fiecare manager pe aria lui de acțiune și clarificarea ambiguităților legate de rezultatele care trebuie livrate, rolul și contribuția fiecărui în livrare, sistemele de monitorizare și recompensare.
Procesul de coaching s-a desfășurat pe durata unui an, primele 6 luni ca și coach am asistat echipa la fiecare 2 saptămâni și după, o dată pe lună. Una dintre cele mai importante lecții pentru această echipă a fost, că de fapt nu totul depinde doar de lider (Directorul General), ci succesul lor ca echipă este și responsabilitatea lor, în aceeași măsură cu liderul. Iar ieșirea din starea de pasivitate și asumarea acțiunii, a fost una dintre cele mai mari realizări ale lor.
Atunci când ești în afară și te uiți la modul de funcționare al unui mecanism, sistem, echipă poți vedea ușor, coerența sau incoerența acțiunilor din interior. Ca acest sistem să dea rezultate performante sunt mulți factori care trebuie avuți în vedere, factori a căror acțiune este una sistemică. Dar, dint-o perspectivă simplă, munca de echipă se reduce, de fapt, la aplicarea unui număr mic de principii pe o perioadă lungă de timp.
Rodica Obancea este Coaching Partner HART Consulting si are o competenta de coaching certificata de International Coach Federation. Competenta si energia le investeste in directia excelentei si a performantei. Lucreaza in proiecte organizationale, antrenand manageri, antreprenori si echipe pentru a fi performanti.
Pentru mai multe detalii despre HART Consulting click aici.