Cum gândești de obicei și ce poți face ca să ieși din tipare

Ei bine, prima uşă, fireşte. Tot ce avem de făcut este să aşteptăm apusul soarelui. Răspunsul la această ghicitoare este un exemplu de ceea ce psihologii numesc „gândire laterală”. Cea mai elegantă soluţie apare când abordezi problema lateral, şi nu direct, frontal. Deşi am prezentat situaţia drept o alegere binară – opţiunea a sau opţiunea b –, atunci când eliminăm prezumţia că trebuie să acţionăm imediat, „cel mai bun” răspuns devine evident.

Citește și În păduri răsună DRUJBA! Tu o auzi?

Aidoma încăperii noastre magice, în viaţa de zi cu zi avem obiceiul să facem „scrum” termeni şi concepte foarte bune – să le folosim până la golirea de orice sens. În lumea de business avem tendinţa să vorbim despre „creativitate”, „inovaţie” şi „gândire altfel – outside the box” – până nu ne mai spun nimic. Neplăcut? Bine, să respirăm adânc, să numărăm până la zece şi să ne uităm mai atent înapoi, în istorie. Atunci când dăm la o parte tot acest înveliş de eufemisme şi limbaj publicitar, observăm că toate momentele creative majore au un numitor comun: s-au petrecut atunci când oamenii s-au folosit de gândirea laterală, de o abordare surprinzătoare, pe diagonală, care părea că vine de nicăieri.

Andreea Doica, Senior Trainer, Interact

„Ne asumăm anumite limitări, graniţe, anumite concepte sau percepţii, facem anumite presupuneri pe care le luăm «ca fiind date»”, explică Edward de Bono, care a venit cu termenul de gândire laterală în 1967. „Gândirea laterală nu îşi propune să jongleze cu piesele existente ale jocului, ci să le schimbe pe de-a întregul.” Este arta de a reformula întrebările, atacând problema în diagonală, dintr-o direcţie neaşteptată, aşa cum ar face-o un hacker, de exemplu.

Citește și Viitorii antreprenori au o mai bună gândire analitică decât restul tinerilor

Momentele creative de mare intensitate, prin însăşi definiţia lor, au loc doar atunci când trecem peste asumpţii. Aceasta se întâmplă deseori când încălcăm reguli care, de fapt, nu sunt nici măcar reguli, ci doar simple convenţii. Pablo Picasso a schimbat pentru totdeauna felul în care creăm sau percepem arta, contrazicând orice reguli legate de perspectivă, culoare sau proporţie. Curentul cubist pe care l-a iniţiat a cuprins Parisul mai repede decât impresionismul lui Van Gogh sau orice altă nouă formă de artă. Apple a întors pe dos lumea tehnologiei, simplificând radical felul în care accesăm şi consumăm muzică şi eliminând butonul de la mouse într-o vreme în care mapamondul era de acord că mai multe butoane şi mai mulţi megabytes înseamnă mai bine. Dacă ne uităm la marile invenţii şi soluţii la probleme pe care le-am generat de-a lungul istoriei – acele invenţii şi soluţii care au etichetat automat drept „învechit” tot ce există înaintea lor –, observăm cum acest model se repetă, iarăși și iarăși, cu precizie de ceasornic.

Momentele creative semnificative, descoperirile, prin însăşi definiţia lor, vor avea loc doar atunci când trecem peste asumpţii, când încălcăm „regulile”. Pentru majoritatea dintre noi însă problema este că, deşi suntem „creativi”, setările noastre primare sunt de „gândire liniară”. Vestea bună este că putem să trecem peste aceste setări, putem să reconfigurăm sistemul. Iată câţiva paşi care să ne antreneze să gândim lateral în orice tip de provocare sau situaţie problematică:

1. Fă o listă cu asumpții

Atunci când te confrunţi cu o problemă pe care trebuie să o rezolvi (întrebare dificilă, provocare etc), scrie o listă cu asumpțiile inerente acelei probleme. Dacă ne gândim la ghicitoarea de mai sus, am putea pune pe listă:
• vrei să ieşi din încăpere;
• trebuie să alegi una dintre opţiuni;
• trebuie să acţionezi acum;
• camera unu te va ucide, indiferent de ce ai face (sau cel puţin aşa crezi!);
• camera doi te va ucide, indiferent ce faci – idem cu situaţia camerei unu.

2. Verbalizează convenţia

Pune-ţi apoi întrebarea: „Cum ar aborda această problemă o persoană, într-o manieră tipică?” Desenează/scrie care sunt soluţiile evidente, directe. Apoi întreabă-te: „Ce-ar fi dacă nu aş putea să o iau pe această cale?”

3. Pune sub semnul întrebării întrebarea

Gândeşte-te şi „cum ar fi dacă aş reformula întrebarea?” Rearanjează piesele, aşa cum sugerează de Bono, pentru a crea un nou scenariu. În situaţia încăperii în care suntem prinşi, în loc să te gândeşti „ce variantă de ieşire alegi?” ai putea transforma întrebarea în: „Vrei să treci prin vreuna dintre ele?” sau „Chiar ai muri dacă ai alege oricare dintre variante?” ori „Trebuie neapărat să alegi să treci printr-una din cele două uşi?”

4. Începe cu finalul

Deseori drumul către soluţia la o problemă devine evident când începem cu soluţia şi apoi încercăm să lucrăm în direcţie inversă. De exemplu, dacă punem întrebarea: „Cum aş intra într-o încăpere complet închisă, în cazul în care camera alăturată ar fi făcută din pereţi groşi de sticlă?” Reformulând astfel întrebarea, am dat la o parte detaliile care ne-ar determina să gândim prea mult la răspunsul pentru încăperea-capcană. Într-un scenariu mai aproape de realitate însă, problema pe care ar trebui să o rezolvăm ar suna mai degrabă astfel: „Cum am produce 10 gJ de electricitate regenerabilă” decât „Cum am putea face oraşul mai eficient din punct de vedere energetic?” – aceasta din urmă este o întrebare vagă care generează deseori răspunsuri evidente, dar ineficiente de tipul „Să îi convingem pe consumatori să folosească economic sursele de electricitate.”

5. Schimbă perspectiva!

Unul dintre motivele pentru care apare inovaţia este că acela care o produce nu ştie care este convenţia sau pur şi simplu nu ştie că există o convenţie. Este vorba despre acea „perspectivă nouă” pe care o aduce cineva din exteriorul industriei, organizaţiei sau proiectului; este ceea ce să întâmplă când pui în acelaşi spaţiu două grupuri disparate, care se întâlnesc pentru prima dată, au foarte puţine sau mai nimic în comun şi habar nu au despre regulile sau asumpțiile care guvernează pe fiecare în parte. Pentru a iniţia gândirea laterală, poţi să pretinzi că eşti altcineva care încearcă să rezolve problema. Să spunem, de exemplu, că îţi asumi o cu totul altă identitate: cum ai face să ieşi din încăperea-capcană dacă ai fi magician, om de ştiinţă sau atlet? Sau, şi mai interesant, cum ar răspunde dragonul la această întrebare?

Citește și Cum să nu agravezi situaţia când dai un feedback negativ

Va amintiţi povestea: înainte de a fi o sferă, Pământul a fost plat. Înainte de a se învârti în jurul Soarelui, întregul Univers se învârtea în jurul Pământului. Înainte de teoria relativităţii a lui Einstein, nu aveam decât principiul gravitaţiei dat de Newton. Cu fiecare nouă idee pe care am adoptat-o am contrazis asumpţii care erau atât de înrădăcinate în mentalitatea noastră, încât umanitatea nici măcar nu s-a gândit să le pună sub semnul întrebării. Iar elaborarea noilor paradigme a presupus mai multă muncă decât ne-am fi aşteptat, deşi soluțiile în sine s-au dovedit deseori foarte simple.

Deşi poate părea că soluţiile creative, surprinzătoare sunt relativ uşor de generat, nimeni nu a schimbat niciodată ceva semnificativ luând-o pe scurtătură. Este o combinaţie de muncă susţinută cu flexibilitate mentală, care poate genera revoluţii în orice domeniu. Se spune că distanţa cea mai scurtă dintre două puncte este o linie dreaptă (sau, pentru cei pasionaţi de fizică, o curbă). Dar, dacă pe acea linie se află prea mulţi oameni, s-ar putea ca drumul cel mai rapid către destinaţie să fie… câţiva paşi în lateral.

Articolul a fost publicat în numărul de aprilie al Revistei CARIERE.