De ce să renunți la judecăți?
Când am descoperit coaching-ul, acum 5 ani, am început să înțeleg cu adevărat cât de mult rău ne facem atunci când privim lumea dintr-o perspectivă de judecată. Când aplici un astfel de filtru realității, totul pare extrem de absurd sau nedrept – ești înconjurat de tot felul de oameni care iau decizi stupide; oriunde privești, cineva face o greșeală, sau se comportă într-un fel cu care nu ești de acord. Și concluzionezi: "Nu mai suport țara asta!", sau "Lumea plină de nebuni", sau …"E chiar atât de greu să ai bun simț?"…
Poate, de fapt, lumea nu e chiar atât de nebună. Poate lentilele prin care alegi să o privești sunt sparte…
Drumul meu spre coaching, unde non-judecata este o regulă de aur, dar și o mulțime de experiențe personale dureroase, m-au făcut să reevaluez modul în care îi priveam pe ceilalți. Am înțeles că, judecând, de fapt ne spunem nouă înșine: "sunt mai bun ca el, mai deștept, mai înțelept…" Dar chiar suntem? Nu cumva ne mințim? Nu cumva îi judecăm pe alții tocmai pentru că ne este prea greu să ne confruntăm cu propriile neajunsuri?
Astăzi am înțeles că toți suntem imprefecți. Din fericire, suntem imperfecți în moduri diferite. Ceea ce-mi poate părea mie a fi rea voință, poate este pentru tine un simplu mecanism de apărare. Ce-mi pare a fi aroganță e doar felul tău de a-ți crește stima de sine. Ceea ce-mi pare impolitețe e doar strategia ta de a face față tristeții pe care o porți în suflet.
Oamenii au povești. Atunci când încetezi să-i mai judeci, ești, în sfârșit, pregătit să le respecți povestea.
Pe măsură ce am judecat mai puțin, au început să se întâmple câteva lucruri uimitoare.
1. Cu cât judeci mai puțin, cu atât te înfurii mai puțin
Dintr-o dată, am descoperit că am mult mai puține motive de enervare. Condusul a devenit mai puțin stresant pentru că am devenit mult mai tolerantă cu "greșelile" celorlalți șoferi și mai dispusă să îmi cer scuze atunci când eu însămi greșesc. Mersul la supermarket a încetat să mai fie o povară pentru că nu mă mai interesează cât de amabilă e casiera și îi zâmbesc oricum. Si ghiciți ce se întămplă? Casierele îmi zâmbesc, la rândul lor, mult mai des.
2. Odată ce încetezi să mai judeci atât de mult, ceilalți îți dau tot mai puține motive de nemulțumire
Acesta este, poate, cel mai "ciudat" efect secundar al schimbării mele de gândire și atitudine. Oamenii au început, pur și simplu, să fie mai drăguți cu mine. Rareori mă mai confrunt cu incidente neplăcute, de felul celor care, înainte, îmi declanșau tot felul de judecăți, iar atunci trec mult mai ușor peste ele.
Nu am nici o explicație rațională pentru asta, însă, în mod spectaculos, oamenii din jurul meu și-au îmbunătățit comportamentul, de parcă ar reflecta schimbarea mea interioară. Am mult mai puțini "participanți dificili" la cursuri, am o relație mai armonioasă cu prietenii și familia și, foarte ciudat, dau peste o mulțime de vânzătoare drăguțe și serviabile atunci când merg la cumpărături. Pur și simplu, îmi pare că oamenii au devenit mai buni cu mine, pe măsură ce eu am devenit mai bună cu ei.
3. Găsești puterea de a ierta
Bineînțeles că nu totul e roz în lumea mea de când am încetat să mai judec și am adoptat o atitudine mai tolerantă. Însă chiar și atunci când aș găsi motive de furie și judecată, descopăr că îmi este din ce în ce mai ușor să iert.
Am iertat-o imediat pe bătrânica care a traversat neatentă într-o zonă interzisă și m-a făcut să pun o frână bruscă, speriindu-mă de moarte. L-am iertat pe cel care mi-a zgâriat mașina în parcare, ca pedeapsă pentru că o parcasem prea aproape de a lui. L-am iertat pe ospătarul care nu mi-a zâmbit nici măcar o dată și s-a arătat deranjat că am cerut încă puțină gheață pentru limonadă.
Și a fost atât de plăcut să pot ierta!
Uneori am sentimentul că în jur plutește prea multă energie negativă, generată de noi toți, cu judecățile pe care le emitem cu atâta ușurință.
Din păcate, judecând cu asprime greșelile sau neajunsurile altora, nu le facem nici lor, nici nouă un bine. Nu-i ajutăm criticându-i, enervându-ne, devenind agresivi. Nu facem decât să le transmitem mesajul că lumea este oricum rea, iar ei au toate motivele să se apere în continuare fiind nepoliticoși, egoiști, bârfitori sau orice altă etichetă am decis noi să le punem de la bun început.
A suspenda judecata nu înseamnă că devenim pasivi, că încetăm să ne susținem punctele de vedere, că nu mai avem opinii sau nu le mai spunem altora, cu onestitate, ce gândim. A judeca mai puțin înseamnă a deveni mai stăpâni pe emoțiile noastre, a nu ne mai lăsa conduși, fără voie, de ele. A judeca mai puțin înseamnă a accepta că adevărul nostru, la fel cu adevărul oricărui altui om, e relativ. Conceptele de bine – rău, corect – greșit țin foarte mult de percepția fiecăruia. E ok să avem propriile puncte de vedere, însă asta nu înseamnă ideile altora sunt false, doar pentru că vin în contradicție cu ale noastre.
Nu în ultimul rând, a judeca mai puțin ar putea însema că ne exercităm puterea de a schimba modul în care privim lumea, că luăm o decizie conștientă să trăim mai frumos, mai armonios, să fim mai bucuroși de ceea ce ni se întâmplă bun și să respectăm mai mult diferențele dintre noi îi ceilalți.
Oare cum ar arăta lumea noastră dacă am înceta să mai judecăm atât și am începe să iertăm mai des? Ce-ar fi dacă am începe să vedem partea amuzantă a lucrurilor, în loc să ne enervăm? Ce-ar fi dacă am decide să-i acceptăm pe ceilalți așa cum sunt? Dar dacă ne-am accepta pe noi așa cum suntem?
Poate am fi un pic mai calmi, mai blânzi, mai senini, mai iubitori. Poate am fi un pic mai fericiți. Voi ce credeți?
Alis Anagnostakis
Partner Mind Learners