De la competenţe la oameni competenţi
Cum măsuram aceste criterii? Cum ne asigurăm că aducem în organizaţii oamenii potriviţi şi că reuşim să dezvoltăm ceea ce este critic pentru a avea performanţă, angajament, implicare?
Discutam zilele trecute într-un workshop cu manageri de resurse umane, coach şi specialişti în recrutare despre metodele cele mai eficiente şi mai predictive de a identifica oamenii potriviţi cu rolul şi cultura companiei.
Un manager de resurse umane a adus în discuţie un caz interesant din organizaţia sa. Avea de angajat un număr de oameni de vânzări care să promoveze aparatura de laborator şi medicală foarte sofisticată şi dorea să îmbunătăţească procesul de selecţie pornind de la profilul ideal al ocupantului acestui post creionat pe baza ingredientelor celor ce ocupă deja aceste poziţii şi au performanţă înaltă.
Câteva atribute au reieşit că sunt esenţiale pentru a îndeplini cu succes cerinţele respectivului post:
- Abilitatea de a construi relaţii noi şi de a le menţine
- Abilitatea de a învăţa repede şi continuu şi de a veni cu soluţii la obiecţii şi probleme complexe ale clienţilor
- Disciplina, rezilienţa şi perseverenţa
Cum putem afla precis şi rapid dacă un candidat are aceste atribute cheie?
Există un mix de comportamente care prezic aceste criterii, dar şi de abilităţi. Acestea pot fi măsurate, evaluate corect şi eficient printr-o serie de teste psihometrice.
Dacă în 50 de minute aţi putea afla aceste trăsături de personalitate ce prezic comportamentele necesare în post şi setul de abilităţi care prezic succesul, ce aţi decide?
Există instrumente psihometrice pe piaţă care pot face trecerea foarte reuşit de la compenţele importante pentru un post la omul competent care să ocupe acel post şi care să aducă rezultate cu impact în organizaţie şi în business.
Schuhfried Austria, unul din cei mai mari furnizori de instrumente psihometrice, care a publicat numeroase studii de validate predictivă, oferă o serie de soluţii eficiente pentru selecţie care ajută organizaţiile să ia decizii informate atunci când îşi aleg viitorii angajaţi.