Despre afecte / emoţii şi performanţă în învăţare: întrebări provocatoare
Uneori am sentimentul că scriu, de fapt, mai mult pentru cititorii care vor veni, poate, peste 10-50 de ani. Pentru că pun adesea sub semnul întrebării «adevăruri absolute» şi recomandări îmbrăţişate astăzi cu entuziasm de foarte mulţi.
Pun aici sub semnul întrebării credinţa cvasi-generală că orice proces de învăţare conduce la rezultatele cele mai bune atunci când se bazează pe plăcere / recompensă şi exclude stresul. Nu am răspunsuri definitive. E pur şi simplu semnul de întrebare specific pentru ce numim gândire critică – o formă a gândirii despre care mulţi vorbesc, dar prea puţini o şi practică.
Ştiu că neuroştiinţele au descoperit că teama generează mecanisme de blocaj cognitiv în creier. Însă studiile sunt încă prea puţine şi realizate pe eşantioane mult prea mici pentru a permite o generalizare a concluziilor. Pe de altă parte, procesele de învăţare presupun nu doar mecanisme cognitive, ci şi mecanisme volitiv-motivaţionale, iar un design de cercetare care să permită studierea întregului complex e foarte greu de pus în practică.
Intuiţia şi experienţa îmi spun că nu toţi oamenii reacţionează la fel, că unii au într-adevăr nevoie ca «acul» cântarului ameninţare-recompensă din creier să meargă cât mai aproape de recompensă, dar alţii au nevoie ca, cel puţin pentru scurt timp, să ducă « acul » către ameninţare. Am văzut copii şi adulţi care se mobilizează mult mai bine în condiţii de securitate maximă, aşa cum am văzut şi copii şi adulţi care se mobilizează mai bine în condiţii de stres uşor, moderat sau chiar mare. Aceeaşi persoană acţionează în unele situaţii mai bine sub impulsul plăcerii / recompensei, dar în alte situaţii are nevoie de un stres pentru a se pune în mişcare sau pentru a duce până la capăt o acţiune începută. Şi găsesc, prin diferitele studii citite, chiar rezultate de cercetare care îmi întăresc semnul de întrebare cu privire la sloganul "oamenii trebuie să înveţe întotdeauna de plăcere".
1. Aflu, de pildă, din articolul citat mai sus, că există puţine studii cu privire la influenţa pe care o exercită asupra performanţei contextul afectiv în care se realizează prelucrarea informaţiei:
“Relatively few studies have looked at the influence of affective information processing on performance (Finucane, Peters, & Slovic, 2003).”
Or, învăţarea este un proces care presupune în primul rând prelucrare a informaţiei. Şi, dacă există puţine studii, cât de solidă e baza ştiinţifică pe care postulăm că un context afectiv caracterizat prin plăcere / recompensă e întotdeauna cel mai profitabil pentru elevi şi studenţi?
2. Citiţi atent rezultatele de cercetare de mai jos – care se referă la luarea deciziilor de către adulţi, în contexte naturale. Dacă ţineţi seama de ele, dumneavoastră aţi spune că oamenii ar trebui să înveţe totul şi întotdeauna din plăcere şi că orice teamă ar trebui eliminată?
“affect influences information processing and ultimately behavior (Peters et al., 2006). (…) Anger, in particular, has been linked with heuristic processing—that is, with more stereotypic judgments, minimal data collection, limited analyses, less attention to the quality of arguments, and more attention to superficial cues (e.g., Bodenhausen et al., 1994; Lerner & Tiedens, 2006). Fear or anxiety, in contrast, is believed to lead to systematic, controlled and comprehensive information processing (Loewenstein &Lerner, 2003).”
“Luce et al. (1997) gave participants the task of choosing which of a group of children would receive aid. The more difficult the task in terms of trade-offs and resources, the more negative affect was exhibited by participants and the more extensive was their processing both in terms of decision time and amount of information accessed prior to their decision. Positive affect, in contrast, has been found to foster quicker, more superficial, and less effortful strategies using little information but also to produce more creative, open, and inclusive thought (Estrada, Isen, & Young, 1997; Fredrickson, 2001; Isen, 1984; Isen &Labroo, 2003).”
Aşadar, potrivit studiilor citate, "se crede că teama ori anxietatea (…) duce la o procesare sistematică, controlată şi cuprinzătoare a informaţiei", în timp ce "afectele pozitive (…) conduc la strategii mai rapide, mai superficiale, realizate cu efort mai mic şi cu puţină informaţie", deşi “produc idei mai creative, mai deschise şi mai largi”. Când mergeţi la medic, aţi vrea să asculte atent şi să ia în calcul toate informaţiile pe care i le spuneţi, să vă facă analize suficiente, să prelucreze sistematic toată informaţia despre boala dumneavoastră, să controleze dacă diagnosticul pe care îl pune corespunde analizelor şi simptomelor dumneavoastră, sau aţi prefera să formuleze un diagnostic rapid doar pe baza intuiţiei şi creativităţii? Preferaţi un medicament pus pe piaţă imediat după ce a fost inventat de un om foarte creativ, cu vederi foarte largi, sau unul care a fost testat sistematic, în condiţii controlate ştiinţific? Unde vor fi învăţat experţii aceştia să prelucreze informaţia în felul pe care îl preferaţi?
Pare că nu orice afect negativ trebuie evitat şi nu întotdeauna.