Eşti suma ritualurilor din viaţa ta
De exemplu, ce faci atunci când sună dimineaţa alarma la ceas sau atunci când ştii că trebuie să te apuci de o sarcină grea? Poate că de obicei opreşti alarma şi te culci la loc sau poate că lucrezi cinci, zece minute pentru ca apoi să iei o pauză de cafea, prelungită cu o tură de Facebook, verificatul mail-ului sau răspunsul la telefon. Sau, din contră, te dai jos din pat imediat când suna ceasul, iar atunci când începi o activitate importantă, te asiguri că ai la dispoziţie spatiul de care ai nevoie, îţi sufleci mânecile, îţi pui telefoanele pe silenţios şi te apuci conştincios de treabă.
Modul în care reacţionăm în anumite condiţii similare de viaţă creează drumuri neuronale în creierul nostru. Aceste drumuri primesc o anumită asociere şi semnificaţie în funcţie de cât de des le folosim şi care este starea de spirit care ne însoţeste de-a lungul drumului respectiv. Îţi începi ziua mai tot timpul încrâncenat şi plictisit? Exersezi zi de zi această stare? Atunci care crezi că este probabilitatea ca maine să fii fericit? Ritualurile pe care le avem zi de zi ne scot sau din contră, ne scufundă într-o anumită stare.
În cartea sa “Time management for creative people”, Mark McGuinness sublinează importanţa pe care ritualurile o au în viaţa noastră. Ritualurile ne pot susţine în demersurile pe care le avem şi ne pot insufla acea poftă şi energie de viaţă care ne transpun într-o stare creativă, dându-ne înapoi şansă de a ne trai la maxim potenţialul de care dispunem.
În loc să aşteptăm momente de înspraţie, timp în care ne ocupăm cu lucruri neimportante, putem să avem controlul şi să accesăm această stare “bună”, tocmai prin ritualurile pe care le avem. De exemplu, pentru mine, un ritual bun este cel în care imi încep dimineaţa cu o melodie preferată sau făcând ceva care îmi face placere, sorbind un smoothie din cana mea prefertă şi luându-mi timp şi spaţiu pentru gândire. Un alt ritual de începere a zilei într-un mod foarte puternic este să alerg.
Pentru a putea să scrie cartea menţionată de mine mai sus, McGuinness s-a trezit dimineaţa, a alocat un timp planificat pentru ce şi-a propus, s-a aşezat la masa de scris la o ora fixă având alături cana lui preferată achiziţionată într-una din călătoriile făcute de el şi a început pur şi simplu să scrie în acest spaţiu şi timp special dedicat scrisului. Dacă altă dată doar astepta să-i vina ideile creative sau spera să găsească timp pentru ele la un moment dat de-a lungul zilei, prin acest ritual al trezitului de dimineaţă şi-a creat o pârghie pentru a se transpune imediat în starea dorită şi pentru a ajunge la rezultatul pe care şi-l dorea – să găsească timp pentru scris si să finalizeze cartea. Ritualul pe care l-a practicat în fiecare dimineaţa în care a decis să scrie la cartea sa a fost premisa suficientă pentru a se lua în serios şi a crede că ceea ce şi-a propus, chiar se va întâmpla.
Un alt exemplu pe care Mark McGuinness îl oferă în carte este cel al unui scriitor care alegea să-şi schimbe complet mediul de lucru, atunci când aloca timp pentru a scrie. Astfel, se trezea dimineaţa, mergea la un hotel din apropiere unde avea o camera închiriată şi stătea şase ore timp în care scria în continuu. Poziţia lui preferată pentru scris? Întins pe burtă, în pat. Culoarea lui preferată? Galben – pereţii şi aşternuturile din camera de hotel erau galbene. Intrând în acest mediu şi repetând zi de zi acest ritual, se transpunea automat în starea pe care şi-o dorea.
Mediul în care te afli face parte din ritualurile tale. Cât de mult te susţine acest mediu?
Am ales săscriu acest articol pentru credinţa că viaţa şi calitatea momentelor pe care le traim ne sunt definite de ritualurile pe care le avem în fiecare zi. Tony Robbins spune că “Viaţa este suma ritualurilor pe care le ai”. Ceea ce facem zi de zi reprezintă chiar ceea ce suntem în momentul prezent sau ceea ce suntem pe cale să devenim.
La final, te las cu doua resurse care m-au inspirat în scrierea acestui articol: “Tony Robbins on Rituals”, “Time managemnt for creative people” şi, ca de obicei, cu minutul de coaching.
Minutul de coaching: Cu toţii avem un ritual dimineaţa, de începere a zilei, indiferent ca îl conştientizăm sau nu. Întrebarea pe care ţi-o adresez este “Cum te susţine acest ritual în demersurile de peste zi?”.
Alina Buzatu a finalizat cu distinctie scoala de coaching Noble Manhattan din UK, iar in prezent este leader al grupului lunar de coaching Noble Manhattan din Bucuresti. Dupa o experienta de cinci ani in domeniul consultantei IT, din octombrie 2011 s-a dedicat complet activitatii de coaching, devenind coach free lancer. In prezent, lucreza cu personale si grupuri de persoane orientate spre actiune si obtinerea de rezultate. A obtinut rezultate deosebite in procesele de coaching in special in trei arii: coaching pentru start-up-uri si dezvoltare de business, coaching pentru combaterea procrastinarii si coaching pentru timp creativ.