Facebook: Marea schimbare la față
Schimbările generează reticiență. Mie îmi e frică de schimbare. De fiecare dată mă gândesc ce pierd. Ce nu voi mai avea odată cu această nouă stare de fapt. Încerc să mă concentrez pe beneficii, dar ajung să argumentez dezavantajele.
Aceeași frică de schimbare, mult mai aplicată, am văzut-o și în diferite organizații în momentul în care au început să comunice folosind social media, în special pe Facebook. Era terifiant să îți auzi consumatorul, să știi că în orice clipă poți fi criticat. Mulți au ales să ascundă vocile undeva în fundal sau să le ignore.
Odată cu noile pagini care se vor lansa pe data de 30 Martie, Facebook nu îți mai dă această scăpare. Consumatorul tău are o voce, iar tu ai venit acolo ca să îl iei în serios. Noul design va pune foarte mult accent pe ce spun alții despre tine. Și va fi o schimbare mare.
Din punctul meu de vedere este un moment bun să te recalibrezi, să îți aduci aminte de ce ai deschis acel cont de Facebook prima dată. Social Media se referă, în primul rând, la o modalitate facilă de a purta un dialog cu fanii tăi. Învață și îmbrățișează acest concept, este cel care face diferența între câștigător și perdant în noile strategii de comunicare.
Facebook te ajută și te susține, îți dă posibilitatea să urmărești profilurile fanilor și să îți dai mesaje cu aceștia. Comunicarea este încurajată. Tot ce trebuie să faci tu este să schimbi focus-ul de pe dezavantaje (critici) către beneficii (dialog).
Odată cu această nouă cultură a dialogului vei avea nevoie și de subiecte de discuție. Și le vei avea din plin. Noul Timeline îți oferă șansa de a prezenta istoria companiei tale de la inaugurare până în prezent. Pas cu pas, an cu an.
Caută subiecte de dialog cu fanii. Arată-le o poză cu primul tău sediu acum 15 ani. Arată-le o poză cu prima echipă de vânzări sau cu primul teambuilding. Învață să spui o poveste, povestea companiei tale. O poveste frumoasă, în care tu crezi cu tărie și care te va apropia enorm de fanii tăi.
Poți duce mai departe interacțiunile de genul ăsta. Poți face un concurs în care ei să trimită o poză în care îți foloseau brand-ul în trecut. Ca să îți faci o idee de cât de mult se poate construi, imaginează-ți anul 1974 pe pagina oficială Dacia în care să existe sute de poze cu bunicii noștri și prima lor mașină.
Învață să îmbrățișezi schimbarea. Fan Page-ul tău se transformă. Devine povestea brand-ului tău spusă de tine și de toți clientii tăi. Ceva mai frumos nu există. Îți vei găsi identitatea nu doar în ce spui tu, dar mai ales în cum te privesc alții.