Feedback-ul şi sfaturile pe care nu ni le cere nimeni

Într-un mod similar, probabil că ne-am aflat în postura de a primi un răspuns dur de la interlocutorul nostru în momentul în care nu ne-am putut abţine şi am oferit sfaturi fără ca persoana respectivă să ni le fi cerut. Ne deranjează şi în momentul în care primim sfaturi şi ni se pare că celălălt depăşeste nişte limite şi în momentul în care interlocutorul ne semnalează că am depăşit limita noi înşine.

Am început să reflectez la feedback-ul şi sfaturile pe care nu le cerem, dar le primim în momentul în care am fost în situaţia de a primi un astfel de feedback fără să îl cer, destul de recent, atunci când am menţionat cuiva o decizie personală pe care am luat-o. Rezultatul? „Nu e bine ce faci, ai grijă!! Vezi că o să se întâmple X şi Y…”. Evident, reacţia mea şi finalul discuţiei nu au fost foarte plăcute. Primul impuls a fost să caut modalităţi prin care putem opri un feedback nedorit.

Mi-am schimbat puţin perspectiva după ce într-o discuţie cu altcineva, i-am cerut părerea despre cum ar trebui reacţionat în momentul în care interlocutorul începe să arunce în discuţie o serie de sfaturi pe care nu le-ai cerut, iar întrebarea pe care am primit-o m-a surprins pe moment: „Bine, dar tu de ce i-ai spus despre decizia ta dacă tot te deranjează feedbackul primit? Ce căutai de fapt?”. Mă aşteptam la o părere despre cum îl poţi opri pe interlocutor să îţi ofere feedback şi sfaturi nedorite şi am primit o întrebare care m-a determinat să reflectez la adevăratul motiv pentru care am adus în discuţie subiectul respectiv. Ceea ce am descoperit a fost că de fapt motivul pentru care eu am adus subiectul în discuţie era legat de nevoia mea de a obţine susţinere şi aprobare pentru decizia luată, aceasta fiind una destul de dificilă.

Aşadar… o idee pe care eu am desprins-o de aici: poate că în momentul în care ne plângem datorită faptului că primim păreri şi sfaturi nesolicitate şi ne deranjează acest lucru, este necesar să privim şi în propria curte şi să ne întrebăm de fapt de ce aducem noi în discuţie subiectul (care este adevărata noastră intenţie) şi de ce ne deranjează de fapt feedback-ul primit. Este adevărat că nu întotdeauna putem evita să discutăm anumite subiecte şi cu siguranţă este necesar să stabilim şi să transmitem interlocutorului până unde mergem în discuţia respectivă. Însă poate fi util să analizăm şi de ce ne deranjează feedback-ul primit, mai ales atunci când acesta nu este cel la care ne-am fi aşteptat: poate că ne doream susţinerea persoanei de la care l-am primit, sau poate că nu suntem foarte siguri de alegerea noastră, oricum ar fi, o astfel de situaţie poate fi o bună ocazie de auto-observare şi analiză.

De partea cealaltă a baricadei ne găsim atunci când oferim feedback şi sfaturi fără ca interlocutorul nostru să ni le fi cerut. Auzim ceva într-o discuţie şi imediat începem să spunem cum credem noi că ar fi mai bine să procedeze celălalt. Şi sigur că de multe ori, reacţia interlocutorului este pe măsură.

Revin şi aici la aceeaşi idee şi întrebare: care este adevărata motivaţie, ce ne împinge să intervenim imediat cu sfaturi, deşi celălalt nu ne-a cerut acest lucru, în loc să continuăm discuţia în alt registru, încercând de exemplu să aflăm ce îl preocupă pe interlocutor legat de problema adusă în discuţie, care este părerea lui, ce anume l-a motivat să ia o anumită decizie? De ce ne aducem în faţă pe noi şi sfaturile/ părerile pe care le oferim, deşi interlocutorul nu ne-a cerut explicit acest lucru? Iată doar câteva posibile motive pe care le-am observat în diferite astfel de situaţii (din nou, ele nu trebuie luate ca adevăr absolut, mai degrabă ca o ipoteză, un punct de plecare penntru a reflecta asupra motivației ce ne împinge să dăm sfaturi):

• Ne hrănim sentimentul de superioritate- în momentul în care ajutăm pe cineva, sau dăm sfaturi cuiva fără să ne fi fost cerut acest lucru, este posibil să încercăm să ne plasăm cu o treaptă-două mai sus faţă de acesta, alimentându-ne astfel sentimentul de superioritate şi de ce nu, de putere faţă de cealaltă persoană (demonstrăm astfel că noi avem o experienţă, cunoştinţe, abilităţi şi idei pe care celălalt nu le are, suntem deasupra sa). În acest mod însă, nu îl ajutăm pe celălalt cu adevărat, nu facem decât să ne împlinim propria nevoie de validare.
• Încercăm să ne îmbunătaţim imaginea despre sine (se intersectează într-o oarecare măsură cu ideea anterioară)- faptul că îl ajutăm pe celălat să îşi rezolve problemele (sau cel puţin asta ne imaginăm noi că facem) poate contribui la întărirea acelui sentiment care ne spune că suntem persoane extraordinare, gata să ajute, să se implice, suntem alături de cei din jur, contribuie la construirea unei anumite imagini despre sine.
• Evităm rezolvarea propriilor probleme (sau mai bine spus, ne păcălim singuri)- sau încercăm să îndreptăm prin alţii ce ne-a ieşit nouă greşit. Este mai simplu să ne ocupăm de problemele celorlalţi. Riscul şi responsabilitatea le aparţin, consecinţele sunt suportate de ei, noi nu mai suntem expuşi direct, iar dacă aplicând sfaturile noastre reuşesc, ne asumăm contribuţia. Sună bine în teorie nu-i aşa? Numai că în acest fel propriile probleme rămân tot nerezolvate, ce am greşit la un moment dat nu se îndreaptă prin reuşitele celorlalţi.

Cum mi se pare mie util să procedez în momentul în care identific astfel de impulsuri, dincolo de a mă întreba dacă momentul şi contextul sunt potrivite pentru acest feedback/ sfat şi dincolo a-l întreba pe interlocutor explicit dacă îi pot oferi perspectiva mea asupra problemei? Mă întreb dacă prin acest feedback pe care intenţionez să îl ofer:

• contribui într-un mod constructiv şi autentic la construirea relaţiei cu interlocutorul meu;
• motivaţia mea este una autentică şi sinceră şi nu încerc să îmi satisfac egoul şi propriile nevoi, oferindu-i celuilalt sfaturi şi un feedback pe care poate nu şi le doreşte.

Aş vrea să vă invit în final la o discuţie pe această temă, întrucât sunt convinsă că fiecare dintre noi ne-am regăsit măcar o dată într-o postură sau alta. Cum procedaţi în astfel de situaţii?

Ofelia Neagu este life coach în formare Noble Manhattan, urmând anterior o formare NLP Master Practitioner IANLP. Este trainer certificat şi are o experienţă de peste 9 ani în comunicare, atât in business, căt şi în sectorul non-profit. Mai multe informaţii la: ofelianeagu.webs.com