Insolvența: dificultate sau oportunitate de redresare?

Majoritatea comercianților vede insolvența ca punctul terminus al afacerii – un moment în care societatea este asaltată de creditori, iar singura opțiune rămasă este falimentul/închiderea societății. Într-adevăr, în unele cazuri, insolvența este unul dintre simptomele unei afaceri neperformante, totuși în multe situații incapacitatea de plată este doar rezultatul unei conjuncturi nefavorabile cu care se poate întâlni orice comerciant, chiar și cei care au un business viabil (de exemplu clienții nu-și achită datoriile la timp, sursele de finanțare devin indisponibile etc.).

Diferența dintre societățile în insolvență care rezistă pe piață și cele care dispar o face capacitatea managerilor de a identifica rapid resursele necesare unei redresări. Soluțiile trebuie căutate în primul rând în sfera economicului și presupun întotdeauna schimbări profunde în modul de funcționare a societății; nu trebuie însă neglijate și celelalte instrumente care pot facilita o revenire mai rapidă a societății aflate în dificultate.

Un asemenea exemplu de instrument complementar poate fi o reorganizare judiciară în cadrul procedurii insolvenței reglementate de Legea nr. 85/2006.

Astfel, orice societate insolventă poate solicita tribunalului în raza căruia își are sediul să fie pusă sub protecția legii insolvenței până la elaborarea și implementarea unui plan de reorganizare judiciară.

Odată deschisă procedura insolvenței, societatea (debitorul) beneficiază de o serie de „privilegii” legale temporare menite să-i dea răgazul necesar pentru a-și pregăti un plan de reorganizare. Un exemplu în acest sens ar fi că de la data deschiderii procedurii are loc suspendarea de drept a oricărei acțiuni judiciare sau extrajudiciare de recuperare a carențelor deținute împotriva debitorului; astfel, creditorii societății având creanțe anterioare datei deschiderii procedurii insolvenței vor fi obligați prin lege să își amâne realizarea pretențiilor împotriva debitorului și să își înregistreze creanțele la masa credală.

Planul de reorganizare judiciară nu este altceva decât un plan de afaceri derulat de regulă pe un termen de maximum trei ani, și care presupune diferite măsuri de restructurare (restructurare corporativă, lichidare parțială a activelor, infuzie de capital, etc.) ce pot fi luate împreună sau separat.

Planul va trebui să cuprindă în mod necesar și un program de plată a creanțelor anterioare deschiderii procedurii insolvenței. Principalul său avantaj este că, potrivit legii, acesta poate să prevadă reducerea, eșalonarea sau chiar ștergerea completă a unora dintre datoriile societății.

Pentru a putea intra în vigoare, planul de reorganizare trebuie întâi aprobat prin votul creditorilor societari înscriși la masa credală; în acest scop, creditorii vor fi grupați în mai multe categorii (creditori garantați, creditori bugetari, creditori salariați, creditori chirografari, etc.) care vor vota separat pe fiecare categorie. Așadar, pentru a putea fi adoptat, planul va trebui să treacă, printre altele, de o dublă majoritate (atât în cadrul fiecărei categorii, cât și raportat la numărul total de categorii).

Cine confirmă planul
Ulterior aprobării de către creditori, planul va trebui de asemenea confirmat formal de către judecătorul sindic. La data confirmării planului de reorganizare acesta va intra în vigoare, iar debitorul va fi descărcat de diferența dintre valoarea obligațiilor pe care le avea înainte de confirmarea planului și cea prevazută în plan. Altfel spus, în principiu, o creanță nu va mai putea fi pretinsă decât dacă planul de reorganizare prevede plata acesteia și doar în condițiile prevăzute în planul de reorganizare.

În acest fel, debitorul are șansa unui nou început fiind degrevat de o parte (în unele cazuri, o parte semnificativă) din datoriile anterioare deschiderii procedurii. Prin urmare, perspectiva reorganizării judiciare a unei societăți poate fi interesantă pentru managementul societății (care scapă de balastul datoriilor din bilanț), dar și pentru un potențial investitor (care poate dobândi un activ mult mai valoros), având în vedere că micșorarea pasivului se produce prin efectul legii, fără nicio cheltuială de finanțare suplimentară.

Obstacole şi dezavantaje
Desigur, există și o serie de potențiale obstacole sau dezavantaje legate de alegerea procedurii insolvenței ca modalitate de asanare a situației unei societăți aflate în dificultate, din care câteva mai jos sunt prezentate cu titlu de exemplu. Menționăm însă că toate aceste dezavantaje pot fi gestionate profesionist cu implicarea cât mai devreme a consultanților sepcializați în astfel de proceduri.

În primul rând, dezavantajul de imagine poate fi unul semnificativ: procedura insolvenței este asimilată îndeobște cu falimentul sau închiderea societății. Această percepție gresită poate avea consecințe nefaste: partenerii comerciali vor căuta să se expună cât mai puțin în relația cu debitorul reducând livrările/comenzile, clienții vor fi reticenți să mai achiziționeze bunuri/servicii, ceea ce va afecta cifra de afaceri a societății în cauză.

Deteriorarea relaţiilor cu partenerii
În al doilea rând, desfășurarea procedurii insolvenței poate determina deteriorarea relațiilor cu partenerii comerciali care sunt nevoiți, de cele mai multe ori fără niciun preaviz, fie să-și vadă creanțele amânate, fie reduse, fie chiar stinse fără să și le mai poată recupera vreodată. Ideal ar fi (în special dacă se dorește o reorganizare prin continuarea activității) ca partenerii comerciali importanți cu care societatea colaborează pe termen lung (băncile, furnizorii de materii prime etc.) să fie avertizați în măsura posibilului de iminența deschiderii procedurii insolvenței, sau poate chiar cooptati în strategia de redresare.

În al treilea rând, declanșarea procedurii insolvenței poate avea o serie de efecte nedorite pentru persoanele din managementul societății, în măsura în care acestea pot răspunde personal pentru datoriile societății, dacă intarea acesteia în incapacitate de plată a fost cauzată de acte frauduloase ale conducerii (de exemplu: abuzul de bunurile societare în interes propriu, ținerea unei contabilități neconforme cu realitatea, efectuarea de acte de comerț în interes propriu, etc.). De aceea, înainte de a trece la o reorganizare judiciară este util un audit economico-juridic al actelor încheiate de societate pentru a putea identifica eventualele riscuri.

Creditorii trebuie să-şi dea acordul
În al patrulea rând, simpla opțiune a debitorului pentru o reorganizare judiciară nu echivalează automat cu adoptarea și intrarea în vigoare a unui plan de reorganizare judiciară. Esential este ca majoritatea categoriilor de creditori să-și dea acordul pentru plan, ceea ce implică de multe ori un proces îndelungat și delicat de negociere, cu atât mai mult cu cât creditorii sunt cei afectați în primul rând de tăierile de datorii pe care debitorul le va face pentru a putea supraviețui. În acest context, planificarea din timp a intrării în procedura insolvenței și, în măsura posibilului, chiar „modelarea” categoriilor creditorilor împreună cu consultanții poate juca un rol cheie în reușita planului.

Insolvenţa nu e sfârşitul
În concluzie, insolvența unei societăți nu echivalează neapărat cu sfârșitul întreprinderii comerciale. Acesta poate fi un moment bun de reconsiderare a strategiei de afaceri și de utilizare a unui întreg arsenal de resurse, între care și cea a redresării în cadrul unei proceduri de reorganizare judiciară.

Înainte de a alege calea reorganizării judiciare trebuie pornit de la premisa ca nu este o soluție aplicabilă în mod universal și nediscriminat, și în niciun caz nu este un leac miraculos pentru o afacere neperformantă. Soluția reorganizării judiciare este o opțiune ce prezintă numeroase avantaje, dar poate avea și inconveniente, de aceea alegerea ei trebuie făcută în mod informat, prin cântărirea tuturor aspectelor relevante și numai după implicarea unor specialiști în domeniu (economiști, avocați, practicieni în insolvență). Aceștia pot creiona strategia și pasii de urmat încă dinainte de începerea procedurii, astfel încât posibilele neajunsuri să fie cel puțin minimizate, iar surprizele neplăcute să fie eliminate.

Mihai Jelea este Senior Associate Eversheds Lina & Guia