Leadership foarte practic şi foarte simplu!
E vina altora!
Top performerii sunt conştienţi de vina lor în vreme ce aceia cu rezultate mediocre găsesc permanent alţi vinovaţi pentru rezultatele lor slabe. În încercarea disperată de a ne salva autorespectul, creierul nostru ne „învaţă“ să găsim alţi vinovaţi pentru ceea ce facem greşit! De la lucruri simple gen „Nu mi-a explicat corect!“, „Nu scria că …“, „A frânat el brusc!“ „Nesimţiţii care se bagă în faţă!“, etc. până la marii vinovaţi ai lumii: Guvernul, ţara, românii, şefii, băncile, colegii, părinţii, criza economică, fast-food-ul, sucurile, corporaţiile, timpul, banii etc. Discutam odată cu un client, absolvent de MBA, care îmi explica îndurerat că a dat banii degeaba pe MBA fiindcă, „în ţara asta, nu se poate face nimic!“. Şi îmi explica asta în condiţiile în care această ţară are peste 1.000 de multimilonari oficiali şi încă pe atât (probabil) de milionari „neoficiali“. Pentru aceştia ţara noastră a fost altfel? Atribuirea vinei pentru insucces este o foarte puternică „frână de minte!“ pentru că atunci când nu ne asumăm responsabilitatea pentru ceea ce suntem şi ceea ce facem tindem să devenim mulţumiţi cu noi înşine! „Dacă nu am eu nicio vină, de ce să fac eu eforturi să fiu mai bun?“
Câţi vinovaţi găseşti şi tu în fiecare zi? Pe cine dai vina când greşeşti? Analizează toţi factorii menţionaţi de tine ca fiind vinovaţi pentru blocajele cu care te confrunţi şi împarte-i în 2 categorii:
Vina altora? Vina soartei? etc. |
Vina mea? |
---|---|
Care sunt, cu adevărat, acele lucruri pe care NU le faci cum trebuie? |
---|
Speranţa fără acţiune
Top performerii acţionează pentru a-şi atinge obiectivele! Cei cu rezultate mediocre sunt plini de speranţe că, într-o zi, vor reuşi să facă ce şi-au propus! Probabil că ştiţi deja zicala: „Prostul face 10 pâini şi deşteptul moare de foame gândindu-se cum va face el mii!“
Mulţi oameni cu venituri mediocre speră, din tot sufletul, că, într-o zi, vor câştiga mai mult! Mulţi supraponderali speră sincer că vor slăbi într-o zi! Mulţi speră că Justiţia le va face dreptate! Tot aşa, mulţi oameni talentaţi şi deştepţi speră că îi va descoperi într-o zi cineva şi le va spune: „Talentatule, ia de la mine un salariu enorm şi fă tu totul aşa cum crezi tu că trebuie!“ Se spune că „speranţa este cel mai puternic drog“. Te păcăleşte şi te face să stai şi să suporţi o situaţie neplăcută, fără să faci nimic. Speranţa şi planurile fără multă acţiune concretă sunt deşarte şi periculoase!
Ce acţiuni zilnice vei întreprinde, de azi, pentru a ajunge la obiectivul tău cel mai de preţ
Notă: Nivel = nota pe care ţi-ai acordat-o la punctul din cursul 1 – autominţirea
Obiectivul |
La ce nivel sunt acum? |
Ce trebuie să fac, în fiecare zi, începând de azi, ca să mă apropii de nivelul 5 |
---|---|---|
Să îi mulţumeşti pe toţi
Top performerii ştiu ce vor cu adevărat şi se concentrează pe acel ceva iar cei cu rezultate mediocre vor prea multe deodată şi îşi împrăştie energia şi resursele. Aceştia din urmă au tendinţa de a mulţumi pe toată lumea şi/sau de a-şi satisface mai multe dorinţe simultan. Vor să aibă şi o carieră de succes dar vor şi să îşi petreacă timpul cu prietenii. Vor să câştige mai mulţi bani dar şi să stea mai mult cu familia. Vor să îi aprecieze şeful lor dar, în acelaşi timp, să fie şi iubiţi de subordonaţi. Nu se poate! Atunci când ne disipăm energia în mai multe direcţii, progresul obţinut în fiecare domeniu este foarte mic. Ba mai rău, de multe ori, se întâmplă să alegem direcţii antagoniste şi să facem eforturi de a le satisface pe amândouă în acelaşi timp. Spre exemplu, vrem să câştigăm mai mulţi bani şi, în acelaşi timp, să avem mai mult timp liber pentru noi. Foarte greu! Ca să câştigi mai mult trebuie să petreci mai mult timp în afaceri, în întrevederi cu clienţii, în delegaţii, lucrând la proiecte, ajutându-ţi colegii etc. Asta înseamnă să sacrifici timpul de mers la shopping, spa, concediu, uitat la televizor. Ştiu, o să îmi spuneţi, că unii pot să le facă pe toate! Aşa este! Şi eu am clienţi care azi sunt multimilionari şi îşi permit „să fie un tată minunat“ şi să stea cam 2 luni pe an, în concediu, cu familia. Acum! Dar până au ajuns aici … au ştiut exact ce vor şi au muncit zi şi noapte. Dacă nu eşti deja un Napoleon Bonaparte sau Richard Branson, ia obiectivele pe rând! Alege-ţi din lista ta de dorinţe ce este cel mai important pentru tine acum şi concentrează-te pe acel aspect până îl duci la nota 5!
Fă bine şi vei fi apreciat!
O altă „frână de minte“ este „modestia“! Eu fac lucruri bune şi ceilalţi mă vor aprecia. Dacă vin zilnic la serviciu şi îmi fac treaba, o să îmi mărească salariul. Total neadevărat! Un produs prost, cu o reclamă bună, se vinde de 1.000 de ori mai bine decât un produs bun, cu o reclamă slabă! La fel şi cu oamenii! Poate că fenomenul de autominţire vă va face să spuneţi: „Da! Dar când lumea o să îşi dea seama că produsul este prost, nu o să mai cumpere!“ Poate da, poate nu! Dacă ne luăm după fast-food, spre exemplu, toată lumea ştie că este prost şi nesănătos dar se vinde mai bine decât orice mâncare naturală din lume! Din păcate, nu prea contează cât de bine îţi faci treaba dacă nu adaugi şi o mare doză de „reclamă“! Nu sunt avansaţi cei mai buni salariaţi, ci aceia care se cunosc cel mai bine cu şefii! În business, ca şi în dragoste, cine are cel mai puternic marketing îşi atinge obiectivele cel mai repede.
Cum ne facem marketing şi cum ne accelerăm succesul vom vedea împreună în numărul viitor când vom face 10 exerciţii simple de dezvoltare personală.
Cititorii CARIERE pot beneficia, la cerere, de două şedinţe gratuite de consultanţă personală, oferite de Bogdan Comănescu.
Îi rugăm să ne contacteze.
Bogdan Comănescu
General Manager,Accelera Business Strategy