Lebada neagra a dansului contemporan

Despre Mihai Mihalcea, justitiarul bland, am scris prima data la sectiunea „Omul zilei” a unui cotidian central. Iar motivatia alegerii suna cam asa: pentru contributia sa in limbajul universal al dansului si nominalizarea la Premiul Paris-Europa. Nu stiu cand au trecut cinci ani de cand suntem prieteni. Cand l-am auzit ca demisioneaza, i-am propus sa facem o farsa Ministerului Culturii si sa ma inscriu la concursul pentru ocuparea postului vacant, numai sa nu i se stearga urmele a tot atator ani de mandat. Mihai si o mana de artisti nebuni care isi doreau minimul sprijin de care orice artist are nevoie au reusit sa forteze infiintarea primei institutii publice dedicate dansului contemporan (CNDB). Insa cat de hotarat sa fii in demersul tau incat sa nu iti pese ca administrezi Centrul Dansului dintr-un birou minuscul, amenajat intr-o fosta magazie? De cinci ani incoace, centrul a fost propus de trei ori spre desfiintare sau comasare cu alte institutii cu care nu avea nimic in comun. Si asta nu pentru ca ar fi existat vreo analiza atenta si motive justificate, ci din comoditate si din lipsa de viziune a guvernantilor. Dar Mihai si ai lui nu au stat linistiti la locurile lor. Pur si simplu „nu puteau face asta“.

Timp de doi ani, Mihai Mihalcea a fost balerin la Komische Oper din Berlin, iar ulterior a colaborat cu Compania Christian Trouillas din Paris. A facut parte din echipa de fondatori ai Centrului Multi Art Dans, unde, intre 2000 si 2002, a fost director al Departamentului de Spectacole. A dansat si a creat spectacole si lucrari coregrafice pe diverse scene ale lumii.

Oare ce e de facut cand unei institutii publice de rang national i se aloca milioane de euro pentru construirea a sase sali de spectacol (n.r. – Teatrul National I.L. Caragiale), iar altei institutii, tot de rang national, unica prin specificul sau, cum e Centrul Dansului, i se cere sa renunte la unicul sediu, „fara perspectiva unui viitor decent”. Mihai a ajuns sa considere ca statul roman nu merita dedicatia sa sau a colegilor: Suntem in acelasi birou minuscul in care prietenii centrului se inghesuiau dupa fiecare premiera, insa emotia s-a transformat in teama, incertitudine si chiar disperare.
Acum scrie un mesaj pe contul de Facebook: „In urma deciziei de mutare a sediului CNDB este nevoie de eliberarea spatiului actual pentru inceperea lucrarilor de renovare. Va rugam sa veniti pentru a strange/impacheta/ (haine de repetitie, obiecte personale, recuzita spectacole. Ultima data disponibila pentru aceasta actiune este…“ Comentariile incep sa curga. Farid (fiecare dintre noi e si o Lebada neagra, iar Lebada neagra a lui Mihalcea e Farid) comenteaza malitios: „Ne mutam la 9!“ Si nici ceai nu mai bem. Neavand incotro, s-a grabit sa-si impacheteze din lucruri, printre care, si fierbatorul de apa.

„Am obosit sa tot stau pe baricade. Am nevoie de timp si pentru mine, ca artist”. Poate de asta si-a inventat o alta identitate scenica- Farid Fairuz, mult mai curajoasa, necenzurata si cumva de neoprit. Pe de alta parte si-a pierdut increderea ca, in contextul actual, o institutie tanara poate sa-si pastreze nonconformismul si libertatea artistica daca ramane in relatia de dependenta fata de stat. Contextul este mult mai dificil acum, iar factorul decizional nu apreciaza cu adevarat ceea ce fac ei, chiar daca au dosare de presa impresionante, iau premii si sunt invitati pe scene renumite.

„Prea intelectualisti”

Prietenul meu Mihai si-a dorit un comportament institutional diferit, un spatiu care sa apartina celor care au nevoie de el, nu o fortareata in care se intra doar in timpul programului cu publicul si la evenimente. Si-a dorit ca aceasta institutie sa devina o platforma generoasa si un suport pentru cultura contemporana in general, nu doar pentru dansul contemporan. De aceea, alaturi de Vava Stefanescu a extins la maximum aria de acoperire si a cautat dialogul cu „celelalte arte“, pe care le considera parte a aceluiasi corp. In plus, au incercat sa incurajeze si o abordare ceva mai teoretica, deoarece discursurile teoretice au fost aproape absente in sfera dansului de la noi. Li s-a reprosat uneori ca sunt „prea intelectualisti“. Crede insa ca acest repros vine din mintile celor carora le este greu sa accepte ca dansatorii si coregrafii fac si altceva decat sa dea frumos din picioare, asa cum se spune despre ei, in general.

Nici acum autoritatile nu par pregatite sau disponibile sa dea vreo insemnatate artei contemporane. Nu vrea sa faca pe moralistul de serviciu, dar semnaleaza ca dispar galerii, institutii, platforme si idei foarte valoroase: „Cine reactioneaza? Cu ce consecinte? In timp ce Dan Perjovschi deseneaza peste tot in lume, aici i se ia atelierul. Probabil, peste niste ani, atunci cand Google sau o alta platforma de notorietate mondiala ii va afisa desenele in locul propriului logo, tot romanul se va umfla tantos in pene“.

Atunci cand contextul nu sustine aproape deloc ceea ce faci, nu e suficient sa fii un artist bun. Pentru a determina aparitia mecanismelor care trebuie sa produca ceea ce ai nevoie pentru a te putea manifesta firesc, iti sunt solicitate gesturi si actiuni de alta natura, care sa sprijine in fapt ceea ce faci. Altfel, totul se scufunda.“ – Mihai Mihalcea, dansator, coregraf, director interimar al Centrului Dansului. Farid Fairuz este un proiect al acestui coregraf.

Farid merge mai departe

Pe drumul celor cinci ani, Mihalcea a pierdut o parte din iluzii si, din pacate, ceva din inocenta pe care o avea la start. S-a ciocnit de situatii nu tocmai placute si nici usor de inteles. Dar a capatat multa experienta, a invatat sa fie mai nuantat in gandire si, mai ales, a invatat sa interactioneze cu oameni foarte diferiti. „Am invatat sa reactionez calm in situatii in care contextul exercita o presiune imensa asupra ta si am invatat ca exista solutii pentru orice problema.“

De acum, Farid este artistul, Mihalcea a ramas administratorul pe cale de disparitie. Farid deraiaza si se lasa purtat de ganduri mai putin ortodoxe, Mihalcea plictiseste prin ratiune si dorinta de decenta. Farid a intrat definitiv in corpul lui Mihalcea si se joaca. Nimic nu-l mai poate opri. A pornit de la un proiect de biografie fictionala incitant si a devenit o identitate proiectata continuu in cadrul reality-show-ului pe care-l traim.
Farid si Mihai inchid usa, il iau pe dupa brat pe Mutu (personajul din spectacolul Vii la spectacol si primesti un extra burger!) si ma lasa, ca de atatea ori, in drumul lor cu masina.