Liderul care crește lideri
Așadar, pentru a putea reuși în planul sau, un lider trebuie să caute ceea ce e bun, cu cât va fi mai înclinat să caute calitățile în ceilalți, cu atât le va găsi! Le va vedea pur și simplu, chiar și atunci când par ascunse sub aspectele negative, mult mai vizibile, câteodată.
Dar ce căutăm în ceilalți? Cum ar trebui să fie acei angajați ai noștri pe care am putea să îi creștem ca lideri?
În primul rând ar fi bine și sănătos pentru viitorul companiei să ne uităm la caracterul celorlalți. Personal, cred că este cea mai importantă trăsatură a unui lider, dar și a oamenilor obișnuiți. Să luam doar exemplul Hitler și Maica Tereza – doi lideri puternici, două caractere opuse – și cred că am spus totul! Defectele de caracter se schimbă cel mai greu, în ani de zile, și există o speranță minimă că se pot schimba în mai bine…
Atitudinea, evident pozitivă, este încă o trăsătură extrem de puternică și importantă pentru un viitor lider. Aici îi putem observa pe acei care își doresc de fiecare dată să își depășească condiția, care cred că stă în puterile lor să își schimbe viața și că ei sunt suma tuturor alegerilor pe care le-au făcut până atunci și mult mai puțin a circumstanțelor care i-au adus în acest punct. Sunt cei care văd soluții pentru orice problemă, care sunt atenți la oportunități, pentru că ei cred în ele cu tot sufletul și care abordează fiecare zi cu un zâmbet pe buze, măcar din cauza faptului că este o nouă zi, pe care nu au mai trait-o până atunci, așa cum spunea un liftier într-o anecdotă!
O altă calitate importantă este influența! Sunt persoane persuasive, influente care fac din asta aproape un mod de viață, dar este bine să fim atenți și la calitatea influenței pe care aceștia o au la ceilalți. Este ea una de calitate? Care este nivelul de influență asupra celorlalți: o face din cauza poziției, a rezultatelor sau a forței personalității sale? Cine îl influențează pe el? Pe cine a luat ca și modele de viață?Sunt aceste persoane (sau au fost) niște persoane etice? El pe cine influențează? Ce fel de persoane îl urmează?
Încrederea în sine este un atribut al unui lider. Este destul de evident că oamenii vor urma un lider care are încredere în el însuși. De fapt, oamenii tind să fie atrași, în mod firesc, de persoane care transmit încredere. Încrederea de fațadă, falsă, se va observa: tonul ridicat aproape întotdeauna, tendința de a avea replici tăioase, tendința de a fi reactiv în detrimentul proactivității arată o încredere în sine mai scăzută, așa că este bine să fim atenți la toate aceste aspecte, deși la prima vedere arată destul de bine și am fi tentați să spunem că celălalt are inițiative, sau este o persoană puternică, sau ia decizii imediate etc.
Un alt atribut important, și deloc pe ultimul loc, este auto-disciplina. Liderii de mare calibru sunt disciplinați, fără excepție! Nivelul de auto-disciplină al fiecăruia dintre noi dictează, de fiecare dată, cum ne folosim acele 24 de ore zilnice. Oamenii cu disciplină proprie cresc continuu, folosesc la maxim timpul pe care îl au și își doresc să se autoperfecționeze. Sunt dintre cei care își doresc să își atingă un țel mare și mai puțin o gratificație imediată.
Așadar, cam la aceste aspecte ar fi bine să ne uităm atunci când hotărâm să creștem viitori lideri, să lăsăm locul generației următoare și să cladim o fundație solidăpentru companie, dar și pentru societate. Și, ar mai fi sănătos, să ne uităm și la noi! Noi, ce caracter avem? Dar atitudinea cum este? Cum îi influențăm pe ceilalți? Inspirăm încredere, suntem disciplinați? Pentru că dacă noi căutăm astfel de lucruri la ceilalți, lucruri pe care ei nu le găsesc la noi, planul nostru de a crește lideri adevărați poate fi sortit eșecului…
Dana Burghel – Work–Life Balance Coach
Oblio Learning – authentically different