Manager în ape tulburi
Interesant este că managerii respectivi sunt de regulă buni profesionişti, cu cariere impresionante, care, din acest punct de vedere, îşi meritau cu prisosinţă poziţia în cadrul companiei. Şi totuşi, de ce n-au făcut faţă situaţiilor respective? Se puteau pregăti pentru ele?
Suntem tentaţi să credem că o bună pregătire profesională, completată de experienţă de lucru, sunt suficiente pentru a face faţă provocărilor pe care le are de înfruntat orice companie în fiecare zi. Sunt absolut necesare, e clar, dar nu suficiente. Pentru ca obiectivele să fie atinse, trebuie ca managerii companiilor să ştie să-şi coordoneze echipele şi să fie eficienţi. Cu alte cuvinte, CEO-ul să aibă o echipă de manageri pe care să se poată baza, cu care să lucreze constructiv şi concentrat pe obiectivele respective.
Dar aceste lucruri apar în orice fişă de post a oricărui CEO. Ce face atunci diferenţa între un CEO pregătit să rezolve probleme şi ceilalţi? Două lucruri: ego-ul şi cooperarea. Cel mai mare duşman al unui manager bun este să creadă nu numai că este cel mai bun, că ştie întotdeauna totul mult mai bine decât ceilalţi (că doar aşa a ajuns în poziţia respectivă, nu-i aşa?!), dar şi că este infailibil. Această abordare generează în primul rând o rupere de ritm de lucru între manager şi echipa lui, iar în al doilea rând duce la şubrezirea nivelului de responsabilitate asumată în situaţii de criză. Ba mai mult, managerii din echipa lui vor urma acest exemplu negativ, iar de aici până la naşterea unor lupte sau chiar conflicte de culise în eşalonul doi nu mai este decât un pas.
Vestea rea este că, odată ajuns într-o situaţie de criză, dacă nu acţionează imediat, va trebui să plece, sau compania cade în urma lui, lipsită de structura fermă a unor relaţii ierarhice sănătoase şi rămasă fără un lider cooperant.
Vestea bună este că, dacă acţionează imediat, poate redresa situaţia sau măcar găsi soluţii care să-i dea timp şi spaţiu de manevră. Mai bine de atat, daca are oameni cu care se antrezenaza in mod constant, exista o foarte mare sansa ca ei, impreuna, sa reactioneze corect si coerent.
Şi mai este o veste bună: acest tip de atitudine poate fi observat în activitatea de zi cu zi a managerului, aşadar poate fi remediată cu mult înainte ca lucrurile să escaladeze în situaţii de criză. Lucruri de genul “aşa e el, acesta este stilul lui” sunt doar scuze – vorbim despre afaceri cu obiective clare de business, care trebuie atinse indiferent de blocaje. Un coach priceput îl poate ajuta pe manager, printr-un ghidaj interogativ bine gândit, să îndepărteze balastul de cele mai multe ori auto-indus şi să-şi refacă echilibrul. De aici până la o funcţionare performantă mai este un pas: capacităţile lui de lider au nevoie de expunere constantă la situaţii noi şi diverse. Numai atunci CEO-ul va învăţa într-adevăr să funcţioneze în logica vremurilor. Criză sau ne-criză, nu mai contează!
