Mesterul care ii face pe tineri sa se indragosteasca de folclor

Szabi a creat primul instrument muzical traditional in 1998, cand avea doar 23 de ani. Terminase Liceul Forestier din Targu-Mures, unde invatase sa lucreze in lemn. Odata mutat la Sfantu-Gheorghe, a inceput sa se intereseze de muzica si instrumentele traditionale. Intre timp, contaminat de pasiunea pentru folclor, a inceput sa cante la fluier si la cobza.

Din dorinta de a se perfectiona, a continuat sa desfaca si sa refaca instrumente vechi. Astazi, motto-ul sau de lutier este „sa nu faci un instrument la care nu stii sa canti.” Pentru ca stie sa cante si la cobză si la gordună, le construieste urmarind sa ii placa mai intai lui, sunetul.

Gorduna seamana cu un violoncel, dar este un fel de toba cu corzi, scobită dintr-o singura bucata a unui lemn de carpen, inca verde. „Daca ne apucam de dimineata, pana la pranz am facut un corp. Apoi il punem la uscat. Ii trebuie un an sa se usuce.”

La constructia cutiei de rezonanta se mai foloseste si lemnul de salcie. Zonele in care se foloseste in mod traditional instrumentul sunt Bicaz, Ciuc, Ghimes si Gheorghieni. „Sa zicem ca a trecut anul, luam corpul gordunei si ii dam forma finala. O slefuim pe dinafara, o subtiem. Batem in ea cu degetul, ascultam si deja, cand ai facut multe gordune, stii cand e bine. Cand corpul e gata ii punem capacul, din lemn de molid. Ne ies doua scandurele subtiri, pe care le lipim. Dupa ce punem capacul, iarasi batem in ea si ascultam cum rezoneaza. Daca e bine, nu-i mai facem nimic. Incercam sa lucram cu materialele din zona, nu exotice. Pe vremuri, taranii tot asa faceau, asa facem si noi. Facem cheile, adaugam corzile, facute din intestine de oaie si adaugam ce-i mai trebuie. Finalizarea instrumentului mai ia o saptamana. Din padure, pana ajunge in mana muzicantului, la o gorduna totul e facut aici.”

Szabi isi imparte timpul intre concertele pe care le sustine alaturi de alti muzicieni asemenea lui si munca de lutier. De aceea, cu tot ajutorul pe care il primeste de la amicul sau Érsek Csaba, intr-un an reuseste sa construiasca cel mult zece gordune.

Szabi canta muzica traditionala din zona Ardealului si din Moldova, zona Bacaului. Mânat de o alta pasiune de-a sa, culegerea folclorului, a memorat melodiile si acompaniamentul de la lautarii tigani. „M-am dus acasa la ei, i-am intalnit la festivaluri, la workshopuri de muzica traditionala". Szabi spune ca mai ales tiganii poarta in memorie cantecele de odinioara. „Sa zicem ca in sus sunt sate tiganesti si in jos sunt sate in care traiesc unguri si romani. Tiganii isi amintesc mai bine ce jocuri, ce suite, ce melodii sunt specifice fiecarui sat, decat cei care locuiesc acolo.”

„O casa a dansului”

Szabi este exponentul unei miscari de revigorare a muzicii populare care a pornit acum treizeci si cinci de ani, cand niste tineri intelectuali de nationalitate maghiara din preajma Clujului au descoperit ca intr-unul dintre sate, tinerii se reuneau la un fel de bal, „o casa a dansului”. Pentru ca li se parea ceva extraordinar, studentii clujeni au inceput sa mearga acolo: se canta o muzica traditionala de care s-au indragostit. Asa au inceput sa cante la diverse instrumente, sa participe la baluri si fenomenul a inceput sa se raspandeasca.

In anii ‘80, aproape in fiecare oras se tinea saptamanal o astfel de casa a dansului, unde tinerii de etnie maghiara sarbatoreau pe muzica traditionala. In Ungaria se intampla la fel, doar ca intr-un mod ceva mai organizat si tinerii care se ocupau de asta erau dansatori in ansamblurile de stat. Activitatea acestor tineri de la oras a devenit un curent, acum faimos in toata lumea. „Se opuneau muzicii din discoteci pe care o considerau kitsch. Ideea era sa aduca muzica traditionala la oras: haide sa invatam sa cantam de la tarani, de la romi sau de la lautari, adoptam muzica si o cantam pentru cei ca noi.”

In tabara de dansuri traditionale "Gyimes Folk Dance Camp", din Lunca de Jos, l-am putut asculta pe Szabi cantand la cobză si la gordună, alaturi de alti tineri muzicieni si tot de la el stim ca incepand din luna iulie pana la final de august, o astfel de tabara se organizeaza saptamanal. Cel putin 10 tineri intelectuali au sansa de a face un schimb de experienta, pe viu, cu alti 6 muzicieni varstnici. Vin sa danseze elevi si studenti, dar si familiile care vor sa exerseze dansul. Se canta si se danseaza pana la patru dimineata. „Interpretam mai multe suite, din mai multe zone, pe care oamenii le cunosc deja tocmai datorita aceastei miscari de revigorare a muzicii si dansului traditional. Oamenii le recunosc si spun: „A, e muzica traditionala de langa Cluj, de la Pălatca. Sau, a, e muzica de la Izvorul Crisului.”

In tabara, ziua, Szabi preda cantatul la cobza si noaptea canta muzica de la Bacau. A invatat-o de la batrani, a facut inregistrari, a invatat dupa ele. Unele dateaza din anii 60. „Din inregistrari se poate vedea cum a evoluat o melodie intr-un anumit sat. Vezi cum canta un solist la 30 de ani si cum interpreteaza aceeasi melodie la 60-70 de ani. Sunt multe nuante la care trebuie sa fim atenti, discutam intre noi mai ales cand cei tineri vor sa invete; acum le putem oferi mai multe informatii decat stiam la varsta lor.”

Szabi spune ca tinerii, si de la sat, si de la oras, sunt interesati sa invete muzica traditionala pentru dans. „E un fel de subcultura, care necesita astfel de instrumentisti, capabili sa furnizeze o astfel de muzica.” El si prietenii sai muzicieni sunt invitati saptamanal sa cante in gradinite, pentru copiii care danseaza si invata prin dans „nu sa fie balerini, ci sa se comporte natural in trupul lor.”

Szabi aseamana fenomenul raspandirii muzicii traditionale pe care o canta cu cel al muzicii irlandeze, cunoscuta in toata lumea pentru ca a avut un management mai bun si conexiuni cu artistii de folclor din SUA.

„Folclorul autentic al oricarui popor e un material brut extraordinar pentru a construi o muzica noua, dar si acel material brut in sine iti poate oferi multe satisfactii. In Europa de Vest si de Mjloc, ne-am rupt de folclor. Cel care apare pe posturile de televiziune e superficial si nu are legatura cu folclorul viu, care traieste in sate.”

Szabi e impartit intre pasiunea de a canta si de a face un instrument aproape perfect, dar cele doua pasiuni se leaga intre ele. Motivatia sa? „E un lucru care ma absoarbe. Un fel de calatorie in timp, in trecut, care nu tine doar de conservarea unui anumit tip de muzica, dar mai ales poate sa iti deschida noi orizonturi, folosind materiale muzicale de foarte buna calitate.”