Motivaţia bazată pe conceptul de sine – cheia succesului unei organizaţii
Motivarea angajaţilor constituie una dintre responsabilităţile cele mai importante ale managerilor, aceştia trebuind să găsească cele mai bune modalităţi pentru a face ca subalternii lor să obţină performanţe în muncă. Puțini știu însă cum să-și motiveze angajații diferențiat, în funcțiile de nevoile lor. Prezentăm aici cele mai impornte tipuri de motivație.
Motivaţia ca proces intrinsec
Indivizii sunt motivaţi prin procese intrinseci atunci când realizează un comportament pentru că este în viziunea lor “distractiv” sau pe placul lor. Cu alte cuvinte, motivaţia vine din chiar munca pe care aceştia o desfăşoară, indivizii apreciind sarcina respectivă şi simţindu-se recompensaţi prin simpla efectuare a acesteia. Astfel, atunci când o persoană este motivată să realizeze anumite tipuri de sarcini sau să se angajeze în anumite tipuri de comportament, doar pentru că în viziunea lui sunt amuzante, distractive, sunt activate procesele intrinseci ale motivaţiei.
Conceptul de motivaţie prin procese intrinseci înglobează următoarele accepţiuni: comportamentele în care se angajează indivizii pentru a căuta situaţii provocatoare sau pentru a depăşi situaţii provocatoare, expresia sau internalizarea valorilor, precum şi implicaţia morală a valorilor internalizate şi implicaţia morală socială, ca rezultat al feedback-ului din partea grupului de referinţă .
Motivaţia instrumentală
Recompensele instrumentale reprezintă o sursă motivaţională atunci când persoana consideră că angajarea în anumite comportamente va conduce la rezultate specifice, tangibile, de tip financiar, promovări, bonusuri, aprecieri, etc.
Relaţia permanentă de schimb dintre indivizi şi organizaţie reprezintă asumpţia de bază în descrierea acestui tip de motivaţie .
Motivaţia externă bazată pe conceptul de sine
Motivaţia bazată pe conceptul de sine este externă atunci când individul este direcţionat de către ceva extern, căutând afirmarea trăsăturilor, competenţelor şi valorilor. În acest caz, sinele ideal derivă din adoptarea expectanţelor de rol ale grupului de referinţă. Individul încearcă să îndeplinească expectanţele celorlalţi, comportându-se astfel încât feedback-ul social primit să fie în concordanţă cu percepţiile de sine. Atunci când se obţine un feedback pozitiv, individul consideră necesar să comunice acest rezultat cu membrii grupului de referinţă. Individul acţionează astfel încât să satisfacă membrii grupului, în primul rând pentru a obţine acceptarea şi după aceea, pentru a câştiga un anumit statut.
Motivaţia internă bazată pe conceptul de sine
Motivaţia este internă atunci când individul este direcţionat din interiorul său. Acesta îşi stabileşte standarde interne ale trăsăturilor, competenţelor şi valorilor, care devin baza pentru sinele ideal. Individul tinde să utilizeze standarde fixe şi nu ordinale, ca măsură de autoevaluare fiind motivat să se angajeze în comportamente ce întăresc aceste standarde, pentru a atinge niveluri mai ridicate de competenţă.
Această nevoie de a atinge standarde mai înalte de competenţă este similară cu noțiunea de autorealizare, cu motivaţia internă de depăşire a obstacolelor. Forţa motivaţională a indivizilor ce sunt orientaţi intern şi motivaţi de conceptul de sine este reprezentată de feedback-ul primit pentru o anumită sarcină.
Pentru aceşti indivizi este important ca eforturile lor să contribuie semnificativ la obţinerea rezultatelor şi ca ideile şi acţiunile lor să faciliteze un nivel înalt de performanţă a sarcinii. Spre deosebire de indivizii direcţionaţi din exterior, în acest caz, nu este important feedback-ul pozitiv primit din partea celorlalţi.
Internalizarea scopului
Atunci când individul adoptă o anumită atitudine sau realizează un anumit comportament pentru că acestea sunt congruente, în conţinut cu propriul sistem de valori, acţionează de fapt, motivaţia prin internalizarea scopului. Când un angajat crede într-o anumită cauză, el este motivat să acţioneze conform scopului colectiv.
În concluzie, un lucru important în mediul organizaţional – de multe ori insuficient subliniat – este acela că angajatul singur este capabil a se motiva pentru că procesele motivaţionale sunt declanşate şi coordonate din interiorul fiinţei umane. Considerăm că în mediul organizaţional psihologul are rolul de a identifica şi a preciza în ce mod atingerea obiectivelor organizaţiei asigură şi satisfacerea propriilor nevoi ale angajaţilor.