O poveste despre leadershipul din România şi nevoia de a avea lideri
Decupând spre ilustrare sloganul firmei Mobexpert (firma de top din domeniul mobilei) – „Suntem cu toţii diferiţi. Din fericire!”, nu putem să nu convenim că, la un moment dat, destinele se pot uni sub umbrela unei identități, fie ea națională, culturală sau prin modelul liderilor, forțe motoare de atragere prin influență și coordonare.
Definiția acceptată (DEX), stipulează că termenul de lider se referă la: „1. Conducător al unui partid, al unei organizații sindicale etc. 2. Sportiv sau echipă sportivă care se găsește în fruntea unei competiții.” [1] Armonizând și simplificând o astfel de explicație, liderul îl reprezintă pe cel plasat în fruntea unui grup, având capacitatea de a conduce, dirija, ghida, motiva și inspira acel grup.
Nedespărțindu-mă de definițiile enunțate deja, voi opta pentru prezentarea a câtorva repere esențiale din activitatea lui Ion Țiriac şi a lui Gheorghe Hagi.
Ion Țiriac, născut în anul 1939 în Braşov, fost jucător profesionist de hochei şi tenis, actualmente este un influent om de afaceri în Germania şi România. Ca jucător profesionist a participat la multe campionate mondiale, atât de hochei cât şi de tenis, dar s-a făcut remarcat datorită tenisului. În sport a castigat multe titluri, mai ales în tenis unde titlurile sunt peste 40 la număr. După încheierea carierei sportive, Țiriac nu a ieșit din viața tenisului, el continuând să managerieze mulți jucători profesioniști de tenis. La începutul anilor ’90, spiritul lui de om de afaceri a prins contur şi în România, când a deschis grupul de firme, Țiriac Holdings – care activează cu succes în diferite ramuri, cum ar fi : comerţ, auto, servicii financiare, imobiliare, aviaţie, producţie și altele. De-a lungul timpului Ţiriac a primit diferite premii, cum ar fi: „Ordinul muncii clasa I”, „Maestru emerit al sportului”, „Ordinul Serviciul Credincios de Mare Ofiţer”, dar şi titlul de Doctor Honoris Causa la Universitatea de Vest din Timișoara. După cum se observă e un om foarte apreciat pentru ce a făcut pentru semeni și pentru țară.
Gheorghe Hagi, născut în 1965 în localitatea Săcele, județul Constanța, fost fotbalist român şi supranumit „Regele fotbalului romanesc”, este om de afaceri și promotor al valorilor în sportul romanesc. De copil avea pasiunea fotbalului şi la doar 18 ani a intrat în echipa naţională de fotbal a României. Pentru naţionala României a jucat 125 de meciuri şi în 2000 a primit titlul de „Cel mai bun fotbalist al tuturor timpurilor”. În 1999 a intrat afaceri de turism el cumpărând un hotel în Mamaia pe care l-a numit Iaki – după numele copiilor lui Ianis şi Kira. În urmă cu ceva timp şi-a fondat brandul propriu de pub-uri cu tematică sportivă, „H10 Sport Lounge”. Deasemenea tot el a fondat „Academia de Fotbal Gheorghe Hagi” și clubul de fotbal „Viitorul Constanţa” ca pepiniera de talente pentru fotbalul romanesc şi internaţional.
Cele două trasee au ca punct de întâlnire cultura succesului şi a disciplinei demonstrate în primul rând în sport și apoi în alte domenii. Efectul de performanța demonstrat i-au adus pe aceștia în prim-plan și i-au făcut să fie modele de urmat pentru ceilalți.
Într-o analiză detaliată a acestor profiluri, descoperim modele de personalitate cu contur tare și bine definit (prin raportare la alte prezențe care confirmă/infirmă definiția liderului). Care sunt ingredientele de personalitate care le-au determinat succesul? Un posibil răspuns ar fi deprinderile familiale, amprenta societății și mediul în care au activat/pe care l-au frecventat, acordând societății poziția principală exercitată în educaţie. Urmând principiul vaselor comunicante – tot ceea au primit de la societate (valorile conferite), după ce au fost cultivate au fost relivrate societății. Un astfel de circuit trebuie, imperativ, să fie continuu, bazat pe o educație-fără-blocaje, confirmând ceea ce Lucian Blaga enunța prin definiția filosofico-pedagogică: „Învăţat e omul care nu termină niciodată de învăţat.”
Transferul tuturor valorilor se face prin om. Să ne gândim la un fapt: cine conduce lumea din punct de vedere economic si social? Omul e singura fiinţă care guvernează lumea din acest punct de vedere. Asta ar trebuie să ne facă să investim cât mai mult în educaţia oamenilor. Să creştem oameni şi să-i creştem sănătos, să ajungă lideri sau susţinători ai liderilor. Un susţinător pentru un lider e si el practic un mic lider. La fel ca liderul trebuie să fie învăţat, deschis, ascultător şi să muncească din greu… Cum ar trebui să muncească, dezorganizat sau dupa un anumit program? Să ascultăm ce spunea marele Aristotel: „Totul începe şi se termină cu organizarea.” Ce rezultă de aici e că e foarte importantă organizarea şi disciplina în muncă.
Parcurgând în continuare analiza întreprinsă asupra acestor doi mari lideri şi asupra altora din intreaga lume e că aceştia mai pot fi caracterizati de felul lor de a gândi lucrurile la nivel mare şi a ţinti cât mai sus. Acest lucru îl explică şi vorba înţeleaptă a marelui antrenor american de fotbal, Vince LAMBORDI: "Calitatea vieţii unei persoane va fi determinată de profunzimea devotamentului său pentru excelenţă, indiferent de domeniul ales." Personal cred că e nevoie de lideri buni şi autentici în absolut toate domeniile. Doar ei îi pot dezvolta pe ceilalţi oameni pe care îi pot inspira şi motiva să facă lucruri bune şi să aducă dezvoltare/beneficii celorlalţi şi implicit societăţii în sine. Ce putem face să avem cât mai mulţi lideri şi nu doar în sport ci în toate domeniile? Cea mai importantă acţiune ar fi promovarea în funcţii cheie a oamenilor care pot mişca/trage „cheia”… Nu trebuie promovaţi oameni doar de dragul unuia sau a altuia ci oameni care pot performa cu adevărat şi care pot aduce un plus de valoare societăţii.
Ce alte calităţi ar mai trebui să posede aceşti oameni? Să fie oameni autentici, buni la suflet și nu în ultimul rând corecți cu ei înșisi și cu ceilalți. Aceste calităţi contribuind şi ele la atribuirea titulaturii de om de valoare. Pe lângă aceste calități mai sunt o sumedenie, dar în principal liderii au aceste calități mai pregnante, restul calităţilor practic accentuându-le pe acestea. Avem asemenea oameni? Eu spun și cred că avem, doar să le dăm posibilitatea să crească și să angreneze după ei și pe ceilalți. Fiecare ţară ar trebui să crească cât mai multi lideri și să-i promoveze în toate funcţiile din societate.
Vă propun să ne imaginam cum ar fi arătat sau ar fi mers ţara noastră dacă am fi crescut cât mai mulți lideri precum ŢIRIAC şi HAGI. Care putea sa fi fost situația dacă nu una mult mai bună decât cea de azi?
Fiind conștient de importanța factorilor care le-a adus succesul acestor oameni am fost motivat să învăț și să muncesc tot mai mult pentru realizarea misiunii și obiectivelor mele personale. Ce am făcut mai exact? Am vrut mereu să învâț de la cei mai buni. Pe lângă profesorii competenți și dedicați de la Facultatea de Inginerie din cadrul Universității Lucian Blaga din Sibiu, unde sunt masterand al unui program de „Inginerie și management” – „Managementul afacerilor industriale”, am ales sa merg la multe conferințe din domeniul managementului și dezvoltării profesionale. Am fost la conferințe ținute de unii dintre cei mai buni speakeri cum ar fi: Dragoș Atanasiu(președinte Eurolines și business angel), Dan Pascariu(mare bancher și manager), Dan Luca (productivity coach și fondator www.5am.ro), Mihaela Stroe(specialist în limbaj nonverbal și fondator www.nonverbal.ro), Lorand Soares-Szasz (business coach și fondator www.coaching4you.ro) și mulți alții. Dintre aceștia, mulți au fost aduși de Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, iar alții au venit la diferite evenimente organizate în vederea dezvoltării spiritului antreprenorial al sibienilor.
Aceste personalitați demonstrează și ele că prin muncă și studiu au ajuns la succes. Să privim ce legătură frumoasă face marele filosof grec, Socrate, despre învățătură și muncă: „Întăriți trupul vostru prin muncă și mintea voastră prin studii.” Aceste două lucruri ar trebui exercitate aproximativ în aceiași cantitate. Unii cam ignora acest lucru și se afundă mai mult în învățat sau alții în muncă, dar din proprie experiență vă spun că degeaba înveți dacă nu aplici și degeaba aplici dacă nu ai învățat în prealabil ce să aplici. Oamenii care nu respectă acest principiu al proporționalității între învățare și muncă riscă să se plafoneze din această cauză. Să ascultăm încă un argument pentru acțiune în vorbele unui important filozof grec, Democrit, care spunea așa: „Nicio artă și nicio știință nu e posibilă fără muncă.”
Un mare specialist în management, Richard Farmer, spunea un lucru interesant şi care ar trebui luat în calcul: „Managementul este unul dintre factorii principali care explică de ce o țară este bogată și alta săracă.” Din cine e format managementul? Din oameni, nu din altcineva, deci conducătorii din fruntea managementului trebuie să fie niște oameni instruiți și muncitori pentru a îndeplini corect funcția și rolul managementului.
Vă mai expun încă o părere despre muncă: „Munca este legea lumii moderne, ce nu are loc pentru leneși […] Temeiul unui stat e munca și nu legile […] bogăția unui popor nu stă nici în bani, ci iarăși în munca […] Fiecare, și mare, și mic, datorește un echivalent de muncă societății în care trăiește.” – idei emise de luceafărul poeziei românești, Mihai Eminescu
Ce mai pot să mai spun eu e să nu ezitați să investiți în oameni și să creșteți oameni la nivel înalt, prin educarea și înzestrarea lor cu valori culturale înalte. Ei sunt trecutul, prezentul și viitorul societății. Practic, ei au cel mai important rol în societate, acela de a păstra, transmite și dezvolta valorile culturale care merita si trebuie a fi folosite de urmaşi. Vă mai propun sub lupa gândurile unui mare politician din istoria Chinei, Kuan Chung/Kuang Tzu (care a trăit prin secolul XII înainte de Hristos): „Dacă doriți roade pentru un an, semănați grâne; Dacă doriți roade pentru zece ani, plantați pomi; Dacă doriți roade pentru 100 de ani, dezvoltați/învățați oameni” [9]. Aceste idei ale marelui politician chinez trebuie să fie încă un motiv să dezvoltăm oameni valoroși(lideri) mereu.
Bibliografie:
1. http://dexonline.ro/definitie/lider
2. http://www.tiriacholdings.ro/
3. http://www.hagi.ro/
4. http://www.rightwords.ro/citate/invatat-e-omul-care-nu-termina-niciodata-de-invatat–16357
5. http://www.rightwords.ro/citate/cautare/organizarea
6. http://www.coaching-dezvoltare-personala.ro/citate-motivationale/
7. http://cugetare.ro/category/categorii/citate-despre-munca/
8. Citat extras din colecția de citate a domnului prof. dr. ec. Dr.H.C. Ioan BOGDAN – ULBS, fost președinte al Curții de Conturi a României în perioada 1993-1999 și expert UE în management.
9. http://www.bartleby.com/73/495.html – Siteul „Great books online”
Notă bibliografică: Siteurile au fost accesate în perioada 25-30 iunie 2013.