Patru lucruri pe care trebuie să le faci când devii manager
Mi s-a întâmplat de multe ori să am în sesiunile de Executive Coaching manageri care conduceau echipe în care angajații aveau chiar și de două ori vârsta managerului. Situație greu de gestionat! Trebuiau să câștige respectul unor oameni care aveau mai multă experiență în câmpul muncii decât aveau ei doar ca vârstă…
Ce a funcționat la acei manageri, care încă mai sunt în acele funcții, conducând echipe „mai bătrâne” decât ei, merită să încercați și voi. Le-am pus în practică împreună și au avut succes:
Evită discuția „de sus”!
Deși poate îți trece prin minte să vii plin de autoritatea pe care noua poziție ți-o oferă, crede-mă pe cuvânt că este un lucru un pic… neinspirat. Vei primi, aproape sigur, un mare „dislike” din partea echipei, poate chiar vei fi luat peste picior, pentru că vor avea cu siguranță destui ași în mânecă pe care să îi folosească la momentul oportun.
În schimb, te poți folosi de autoritatea noii tale poziții – pentru că în fond le ești manager – însă le poți comunica în același timp că ești acolo pentru a le oferi suport, că sunteți o echipă, că vă puteți sprijini reciproc astfel încât interesele echipei să primeze, și anume, obiectivele să fie îndeplinite.
Cunoaște-ți echipa îndeaproape, om cu om!
Evident, acest lucru ar trebui să îl preocupe pe orice manager, dar mai ales pe tine, manager tânăr, cu puțină experiență! Este nevoie să îi cunoști pe fiecare în parte pentru a avea astfel, cu fiecare, cea mai eficientă comunicare. Este nevoie să știi ce îi motivează astfel încât să poți folosi tot ceea ce au ei mai bun pentru binele echipei. Dacă vei ajunge să îi tratezi pe toți la fel, ca și cum o bătaie pe umăr, de exemplu, ar trebui să îi motiveze pe toți în aceeași măsură, te înșeli. Află-le motivația internă, află de ce sunt membri ai acestei echipe, află-le hobby-urile, pasiunile, obiectivele de business și personale. Crede-mă, te vor admira și te vor spijini dacă te interesezi SINCER de ei ca oameni!
Ține cont de experiența și cunoștințele lor în orice situație!
Evident, aproape toți sunt mai experimentați decât tine și poate chiar au și mai multe cunoștințe în domeniu. Folosește-te de know-how-ul lor! Învață de la ei, înțelege ce s-a petrecut până acum în echipă, în companie, ascultă-i, pentru că vei fi suprins să afli ce idei inovative pot avea! Poate până acum ocazia potrivită a tot fost amânată și tu, noul lor manager, poți fi această ocazie! Vei învăța multe de la ei și în același timp se vor simți valoroși și „băgați în seamă”. Știu un exemplu, al unui manager de companie, care a avut supriza ca ideea cea mai reușită de promovare a companiei să vină de la o „fată de la IT”.
Crede în tine!
Deși recomandam la început să eviți să discuți de sus cu echipa ta, este nevoie totuși să afişezi încredere în tine! Dacă ai fost ales managerul lor, cu siguranță ai abilitățile și cunoștințele necesare pentru a-ți duce la bun sfârșit acest job. Și acest lucru trebuie să demonstrezi cu fiecare decizie pe care o iei, cu fiecare obiectiv pe care îl îndeplinești și cu fiecare comunicare pe care o ai în echipa ta sau în compania în care lucrezi. Le vei câștiga respectul dacă afişezi integritate, încredere și dacă îi tratezi pe fiecare dintre ei, așa cum și tu vrei să fii tratat de către ei, dar și de către propriul șef.
Cu siguranță va fi greu la început însă dragostea pentru oameni și pasiunea pentru job-ul ales fac minuni, realmente!
Dana Burghel – Work–Life Balance Coach
Oblio Learning – authentically different