Primii liceeni absolvenţi 3D Printing
Învățarea noilor tehnologii este prioritară într-o societate în continuă schimbare, iar dobândirea competențelor IT de către tineri este o condiție obligatorie pentru exploatarea tuturor oportunităţilor digitale. Aceasta este tema de dezbatere a evenimentului din 23 februarie.
12 elevi de la Colegiul Tehnic Griviţa din capitală au participat la un training dedicat tehnicilor de modelare şi imprimare 3D prin proiectul Liceenii învaţă 3D Printing, iniţiat de ECDL ROMANIA cu sprijinul ENEVO Group, care a debutat în parteneriat pilot cu acest colegiu. Timp de o lună, liceenii s-au întâlnit cu specialiştii ENEVO secondaţi de profesori din şcoală, având posibilitatea să aplice efectiv teoria, reuşind să imprime 3D propriile obiecte concepute.
Astăzi se marchează finalizarea cursului la Colegiul Tehnic Mecanic Griviţa alături de Ministrul Educaţiei, domnul Sorin Mihai Cîmpeanu, cu o sesiune de demostraţii 3D printing şi o dezbatere pe tema importanţei noilor tehnologii în educaţia generaţiilor viitoare. Vor intra în universul 3D cu elevii şi profesorii de la curs şi vor testa 3D printing împreună cu alţi liceeni şi profesori de la Colegiul Naţional de Informatică Tudor Vianu, Colegiul Naţional Mihai Viteazul, Colegiul Tehnic de Aeronautică Henri Coandă. Tot atunci vom discuta despre integrarea unui modul structurat de tehnici de imprimare 3D la nivelul educaţiei formale, non-formale sau informale.
În calitate de autoritate de certificare a competențelor digitale în România, ECDL ROMANIA se implică activ în ghidarea tinerilor spre accesul la competențe digitale reale şi oferă instrumentele utile pentru provocările ce decurg din transformările tehnologice. În acest context, susţinerea proiectului Liceenii învaţă 3D Printing este un demers firesc. Dovezile arată că expunerea la tehnologie nu poate fi echivalentă cu abilitatea de a o folosi. Dacă tinerii nu au acces la educaţie digitală în mod formal şi structurat, s-ar putea ca niciodată să deblocheze pe deplin potenţialul tehnologiei digitale pentru ei ca şi cursanţi, angajaţi, antreprenori sau cetăţeni.
Pentru ENEVO Group, proiectul Liceenii învață 3D Printing reprezintă o nouă provocare în dezvoltarea industriei imprimării 3D și a dezvoltării specialiștilor în 3D Printing din România.