Rezoluțiile de final de an care îți asigură… EȘECUL!
Din nefericire, mulți antreprenori nu urmează această regulă. Rezultatul? Obiectivele nu sunt îndeplinite, iar business-ul are de suferit. Ca să știi cam ce fel de obiective să-ți propui pentru a le duce la bun sfârșit, mai jos ai câteva rezoluții pe care ai face bine să le eviți.
Să faci o anumită sumă de bani
Rezoluția în sine nu este una rea atâta vreme cât suma pe care ți-o propui este una realistă. Asta înseamnă să ai în vedere și evoluția business-ului tău pe anul care abia s-a sfârșit și principalii indicatori economici ai business-ului tău. Cu toate acestea, o suma fixă pe care ți-o setezi poate avea și aspecte profund negative. Într-un climat economic atât de volatil, există lucruri pe care nu le poți controla. Poți să ții sub control costurile de producție, dar sunt atâția alți factori independenți de voința ta, sau chiar de modul în care îți conduci afacerea.
Să ajungi premiant
Dacă scopul tău pentru anul următor este să intrii pe lista scurta a celor mai de succes antreprenori din România, mai bine găsește-ți alt obiectiv. S-ar putea să suferi o cruntă deziluzie din care nu mai poți ieși. Să îți canalizezi toate energiile doar că să primești recunoașterea cuiva nu este nici bine nici eficient. Decât să ai o validare pur formală, mult mai intelingent este să te concentrezi pe consumatorii tăi, pe produsele tale. Toți ne dorim să fim apreciați, dar nu indiferent de prețul pe care trebuie să-l plătim.
Să-ți schimbi prioritățile
Te-ai străduit ani de zile să împaci viața profesională cu cea personală. Te-ai zbătut să cauți acel echilibru, iar anul care vine ți-ai propus, nici mai mult nici mai puțin decât să cauți mai mult de 24 de ore într-o zi. Vrei să ai mai mult timp să faci tot ce ți-ai propus. Chiar din prima zi de muncă! Poate că trucul ăsta îți va reuși în prima săptămână. Poate chiar și într-a doua. Dar trebuie să te aștepți ca minunea să nu dureze prea mult. Și să fii rezonabil. Începe cu puțin și ia lucrurile gradual. Chiar și Roma n-a fost construită doar într-o zi. Fă-ți un program flexibil, dar care să ține cont de realitățile care te înconjoară.
Să atragi o investiție miraculoasă
E visul oricărui antreprenor. Mai ales când ai nevoie de o infuzie de capital pentru a demara un nou startup! Dar nu trebuie să uiți că de cele mai multe ori investitorii miraculoși nu sunt mai mult decât un vis. Și chiar și așa, tu trebuie să fii cel care muncește pentru a-și atrage investiții noi. Capitalul nu vine pur și simplu din ceruri. Norocul, se zice, îl facem cu mâna noastră. Asta e valabil și în cazul unor investitori strategici. Trebuie să-ți extinzi rețeaua de networking la maximum pentru a intra în atenția unor jucători de prim rang care îți pot oferi ajutorul scontat.
Să fii pe profit
Chiar și această rezoluție s-ar putea să-ți dea dureri de cap. Multe afaceri au nevoie de ani buni pentru a trece pe break-even, fără să pomenim de profit. Gândește-te că și Jeff Bezos a pierdut bani aproape un deceniu până să dea lovitură cu Amazon. Nu te lăsa descurajat dacă nu ai profit imediat. Ai răbdare și setează-ți rezoluții realiste.