Soluții integrate pe piața muncii: nu doar recrutare, ci și training
Companiile au nevoi dictate de piaţă, dar chiar şi în acest domeniu al dezvoltării oamenilor sau echipelor proprii, piaţa ne spune că investiţia în formarea continuă a angajaţilor este o condiţie sine qua non a competitivităţii. De asemenea, deşi abilităţile comportamentale reprezintă în continuare o parte importantă a cererilor sau nevoilor companiilor, tot din analiza pieţei s-a constatat că există o cerere tot mai mare de competenţe specifice fiecărui job în parte, aşa numitele hard skills. Acest lucru este adevărat în special la nivelul „gulerelor albastre”, dar nu numai.
Claudiu Ciortea, Head of Adecco Training, Adecco România, spune că în acest context al pieţei, dar mai ales după mai multe discuţii la nivelul managementului companiei, la sfârşitul anului trecut s-a „copt” ideea înfiinţării Adecco Training – creat la începutul acestui an. În alte ţări ale grupului (Franţa, Italia) această divizie există de mai mulţi ani. „De 15 ani contribuim la dezvoltarea relaţiilor între angajatorii şi salariaţii din România, pe mai multe planuri, în mai multe meserii. Nu am fi reuşit asta fără ajutorul Adecco Group şi fără clienţii noştri, desigur. De fapt, maturizarea noastră a coincis cu cea a pieţei, devenită tot mai exigentă. În ciuda dificultăţilor, sau poate tocmai datorită lor, astăzi ne mândrim cu mai mult de 400 de clienţi în fiecare lună”, spune Claudiu Ciortea.
El precizează că, după un timp petrecut în businessul de recrutare – fie intern, fie în consultanţă sau antreprenoriat, a avut şi oportunitatea de a face parte câţiva ani dintr-o echipă de top din zona educaţională. Astfel, fără a avea pretenţia unei viziuni holistice despre educaţie, expunerea avută în toţi aceşti ani i-a dat acces la informaţii din industrii diverse, care converg spre ideea de formare continuă ca vehicul necesar pentru a deveni sau a rămâne competitiv.
De aceea, pentru că salariaţii partenerilor sunt atât în zona „gulerelor albe”, cât şi a „gulerelor albastre”, vor oferi traininguri în diverse zone de competenţă – hard skills şi soft skills, care adresează teme de dezvoltare diverse – de la muncitori la managerii acestora, până la managerii de manageri. „Credem că este important să plecăm de la clienţii existenţi, acesta fiind unul din motivele pentru care, de exemplu, cursurile tehnice, de ameliorare a productivităţii sau de management de proiect sunt priorităţi în acest moment”, spune Claudiu Ciortea, precizând că Adecco are în mod tradiţional mulţi clienţi în zona de industrie și fabricație.
Mai mult decât a veni cu o curiculă „inovatoare” pe un anumit tip de competenţe, Adecco Training îşi propune în primul rând să aibă o abordare diferită la nivel macro. Datorită poziţiei pe piaţa serviciilor de resurse umane, accesul pe care îl au la tipologii diferite de clienţi şi nevoile lor aferente le conferă o anumită vizibilitate, din punct de vedere strategic, a direcţiilor şi trendurilor pieţei. Acest lucru e posibil şi graţie faptului că au 17 birouri în ţară. „Având capacitatea de a sonda problematica de HR nu numai strict în ceea ce priveşte dezvoltarea, ci şi mult în amontele şi în avalul nevoii, putem astfel să agregăm răspunsul potrivit, incluzând competenţe din orizonturi diferite”, adaugă Claudiu Ciortea.
În acest sens, dincolo de suportul şi transferul de know-how de la Adecco Group, Adecco Training va lucra cu parteneri pe care i-a identificat în piaţa dedicată, şi anume traineri sau organizaţii pe ariile respective de expertiză – soft skills, limbi străine, cursuri de IT, project management, teambuilding.
Training intern sau extern
Dezbaterea dacă o companie îşi poate face training intern sau trebuie să apeleze la firme externe este fără sfârşit. Claudiu Ciortea spune că personal ştie cazuri în care firme care s-au ocupat direct de dezvoltarea angajaţilor au dat „cu oiştea-n gard”, la fel cum ştie şi din cei care au reuşit cu brio. Reciproca este valabilă în ceea ce priveşte firmele de consultanţă. „Implementarea unui astfel de proiect pleacă până la urmă de la o analiză corectă a nevoii de training şi poziţionarea ei în imaginea de ansamblu a organizaţiei. Se întâmplă să existe bugete «de sertar», musai de cheltuit până la sfârşitul exerciţiului financiar, în astfel de momente existând riscul luării unor decizii greşite”, spune Ciortea.