Spontaneitatea şi creativitatea la români: cum l-am surprins pe Ambasadorul Germaniei
Studiul Result Development asupra a 1132 de participani din toată ţara a evidenţiat faptul că 72,9% dintre români îşi atribuie tendinţa de a fi imprevizibili într-o măsură peste medie (iar 36% se autoevaluează într-o măsură mare, foarte mare şi extrem de mare). În ceea ce priveste spontaneitatea, 87% se evaluează ca fiind spontani într-o măsură cel puţin medie, iar 52,3% se consideră spontani într-o măsură mare, foarte mare şi extrem de mare.
Aceste rezultate ne-au condus la formularea ipotezei conform căreia imprevizibilul este o boală grea de care suferă sufletul românesc. Este o boală gravă, cronică, pentru că face parte integrată din cultura contextuală românească. Ce putem face?
Să fim normali. Dar ce înseamnă normalitatea? Normalitatea înseamnă încredere şi predictabilitate, caracteristici ce se dezvoltă pe un cadru psihologic şi social stabil, sigur, cu o perspectivă largă, pe termen foarte lung. Înseamnă încredere în ceilalţi, încredere în viitor, încredere într-un comportament predictabil, marcat de un set de valori împărtăşite. Normalitatea este cadrul cultural necesar dezvoltării şi împlinirii. Ea se manifestă atât la nivel individual, psihologic, cât şi la nivel social, cultural, economic, politic.
Anormalitatea presupune neîncredere şi lipsă de predictabilitate, atât în ceea ce priveşte comportamentul nostru individual, cât şi cel social, instituţional. În prezent, încercăm cu toţii sentimentul de neîncredere în economia şi politica românească. Suntem marcaţi de lipsa de predictabilitate a întregii societăţi româneşti.
Şi acest lucru intervine după o perioadă masivă de creştere economică, mai puţin reflectată însă în plan social şi psihologic (individual). Comportamentele generate de resursele selfului românesc (libertatea, creativitatea, inteligenţa, spiritul de familie, criticismul şi centrarea pe probleme) exprimă aplecarea noastră spre prezent, spre emoţional şi intuitiv, spre activităţi creative ce presupun rezolvarea de probleme, spre spontaneitate şi distracţie. Ne simţim confortabil într-un mediu flexibil care valorizează libertatea şi independenţa. Ne face plăcere să petrecem timpul în familie şi să ne împărtăşim experienţele prietenilor.
Spontaneitatea şi creativitatea
Resursele cele mai apreciate ale angajaţilor români sunt creativitatea şi inovarea. Dar creativitatea românului se asociază cu centrarea pe prezent. Ca urmare, creativitatea se manifestă în paralel cu spontaneitatea şi improvizaţia.
Metaforic vorbind, putem spune că suferim de o spontaneitate incurabilă. Pe de o parte, spontaneitatea are un impact favorabil asupra personalităţii noastre, prin deschiderea largă către inovare şi creativitate. Pe de altă parte, ea are şi un impact negativ, care se referă la lipsa de predictibilitate pe termen mediu şi lung. De multe ori, creativitatea şi spontaneitatea intră în contradicţie cu un cadru structurat, clar, predictibil. Creativitatea românului se asociază şi cu modul de a fi „mai inteligent şi mai altfel“ decât ceilalţi.
Românul vrea să demonstreze şi să fie recunoscut. Dovedeşte spontaneitate şi excelează în improvizaţii creative. Noi, românii, am făcut o adevărată ştiinţă din a acţiona orbeşte, cu o încredere desăvârşită în „hai să-i dăm drumul şi o să mai vedem ce facem când ajungem acolo“.
Poate fi viitorul nostru previzibil?
„Viitorul se construieşte în sine, nu raportându-se la trecut“, spunea Lucian Boia într-un interviu, referindu-se la neputinţa noastră, a oamenilor, de a învăţa din istorie. Iar Einstein afirma că „Nebunia înseamnă să faci mereu aceleaşi lucru, dar să te aştepţi la rezultate diferite“.
Nedorind să fim consideraţi nebuni şi acceptând că viitorul nu există încă, nu ne rămâne decât să-l construim conform aspiraţiilor noastre, schimbând câte ceva în ceea ce vom face de acum înainte. Un viitor pe care să-l construim în rolul de actori ai propriei vieţi, aceasta este dorinţa noastră. Nu vorbim despre un viitor pe care să-l cunoaştem dinainte, pe care să-l putem anticipa. Ci ne referim la încrederea în viitor şi adoptarea unui comportament predictabil de căutare a excelenţei.
Încrederea într-un viitor previzibil, prin valorile şi comportamentele asumate. Încrederea într-un viitor mai bun, pe care nu-l cunoaştem, care nu există încă, dar pe care urmează să-l construim. Brâncuşi spunea că „lucrurile nu sunt greu de făcut. Ceea ce este cu adevărat dificil este de a ne pune în starea de a le face.“ Să fim de încredere şi să avem un comportament predictabil. Să avem încredere.