Spune-mi cine te învaţă business ca să-ţi zic ce şef vei fi
Piaţa (E)MBA este caracterizată de imprevizibil. Poate că sună sentenţios, dar ce altceva poţi înţelege din fapul că unii furnizori spun că le-a crescut numărul de candidaţi, în timp ce alţii s-au confruntat cu o veritabilă prăbuşire? Sau că unii au ales să ofere locuri fără taxă, alţii au scăzut preţurile, alţii le-au îngheţat, iar alţii au decis să opereze chiar creşteri ale tarifelor? Sau, ultimul exemplu, că o bună parte a participanţilor la programe sunt sprijiniţi financiar de angajatori, în timp ce alţii calculează că maximum o cincime din cohorta lor de studenţi primeşte ajutor din partea companiei?
Iată o comparaţie exemplificatoare pentru cele de mai sus: așa cum afirmă Lucian Botea, coordonator Desales MBA Office, „Investiţia în pregătirea personalului pare să nu mai reprezinte o prioritate în actualul context, ţinând cont de reducerile care au survenit la nivelul bugetelor companiilor. Prin urmare şi numărul de candidaţi pentru acest tip de program a scăzut, anul acesta reducerea fiind de aproximativ 40%, faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Lucru total diferit de piaţa americană, unde în perioade de criză numărul de înscrişi la astfel de programe creşte. Comparativ cu situaţia din anii precedenţi, când aproximativ 60% dintre studenţi au beneficiat de plata cursurilor de către companiile la care lucrau, anul acesta ponderea a scăzut la 20%.“ O cu totul altă perspectivă are Rodica Rădulescu, directorul CODECS Business School, care afirmă că „numărul cursanţilor MBA înregistrează un trend pozitiv în ultimii ani“. De exemplu, anul acesta avem o creștere de 32% în raport cu 2010, numărul cursanţilor ridicându-se la 220 de persoane. „La CODECS, din totalul înscrierilor pe 2010, 50% au fost plătite de angajator şi 50% de cursant.“
În ecuaţie intră încă un detaliu: strategiile de marketing ale furnizorilor diferă adesea, motiv pentru care, în unele cazuri, ca să afli dacă un program mai este activ pe piaţă trebuie să te dai peste cap încercând să faci rost de un număr de contact prin telefon. Unul dintre responsabilii acestui program spune că discreţia face parte din strategie, al cărei unic scop este de a racola exclusiv pe acei candidaţi care ţin neapărat să se înscrie şi nu pe cei care caută să urmeze un MBA doar de dragul unei noi diplome în palmares.
La polul opus, există unele programe cu un marketing extrem de agresiv, care frizează absurdul. Este relevant în acest sens un articol apărut în urmă cu câteva luni într-un cotidian naţional, în baza căruia s-au dezvoltat zece pagini de comentarii, toate extrem de laudative la adresa unuia dintre programele autohtone de MBA (peste jumătate dintre comentatori par, la o scurtă analiză, să fi folosit acelaşi calculator).
„Costul unui program MBA în România poate începe de la 500 de euro, dacă este organizat în cadrul unei universităţi de stat, şi depăşeşte 10 000 de euro în cazul şcolilor private. Costul unui program EMBA se situează în mare între 10 000 şi 30 000 de euro. Pe această plajă largă de costuri există o varietate de abordări, fie în sensul reducerii conţinutului (programa include doar două-trei teme dintr-un anumit curs), fie în sensul reducerii numărului de sesiuni, respectiv numărul de ore predate.”
Bianca Ioan, director marketing, ASEBUSS
Trăgând linia, nu e rău
Criza nu a produs mutaţii serioase la nivelul pieţei MBA din România. A existat, e adevărat, un exit major, în urmă cu aproape doi ani, atunci când unul dintre cele mai bine văzute programe din piaţă, oferite de CEU Business School, şi-a anunţat plecarea. Plecare compensată, nu mult mai târziu, de intrarea în piaţă a unui nou Executive MBA, oferit de cea mai mare şcoală de business din Olanda – Maastricht School of Management şi condus pe plan local de aceeaşi echipă care se ocupase de masteratul CEU, Oliver Olson şi Dora Surugiu. Potrivit celor doi, „criza a reprezentat de fapt o oportunitate unică în viaţă, de a stabili noi standarde pe piaţa de profil din România”. Şi, spun ei, au de gând să rămână aici pentru mult timp. „Singurul caz în care am lua în considerare plecarea ar fi cel în care produsul pe care îl livrăm nu ar mai avea calitatea cerută de piaţă şi candidaţii nu ar mai opta pentru oferta noastră.“ Până acum, nu se pune problema: în scurtul interval trecut de la lansarea pe piaţă, filiala autohtonă a şcolii de la Maastricht a lansat două grupe, cu număr similar de participanţi – 26, respectiv 27, aceeaşi medie de vârstă – 35 de ani şi aceeaşi vechime medie în câmpul muncii – 11 ani, cea de-a treia grupă urmând să înceapă cursurile în aprilie 2012.
În România nu e chiar ca în restul lumii
Despre cum se vede în momentul de faţă piaţa (E)MBA, aflăm de la Bianca Ioan, Director de Marketing al unuia dintre cele mai vechi programe din România, oferit de ASEBUSS – Institutul de Administrare a Afacerilor: „Şi în România, ca şi pe plan internaţional şcolile cu brand puternic şi-au consolidat poziţia în ultimii doi ani, în timp ce programele mai slabe au scăzut fie în calitatea programei, fie în cea a cursanţilor (mai tineri, cu mai puţină experienţă în muncă) sau chiar au închis operaţiunile din România. O tendinţă în acest an a fost numărul în creştere al ofertelor de burse integrale, discounturi de până la 50%, sau chiar locuri fără taxă. Acestea sunt, pe de o parte, facilităţi atractive pentru cei interesaţi să obţină oferte financiare avantajoase, dar, în acelaşi timp, şi indicatori ai nevoii stringente a unor şcoli de a atrage cu orice preţ cursanţi în program, pentru a forma seriile din 2011. Astfel de practici pot reprezenta soluţii pe termen scurt, însă pot determina abordări radicale de tipul «cât lași la preţ ca să mă înscriu», fără ca participantul să evalueze şi raportul între conţinut şi preţ. Or, dacă ne uităm la ce se întâmplă pe plan internaţional, niciun program MBA oferit de o şcoală de afaceri cu bune rezultate nu apelează la politici agresive de preţ, ci îşi gândeşte strategia de creştere pe termen lung, care presupune schimbări şi îmbunătăţiri la nivelul cursurilor oferite, menţinând sau chiar crescând oferta financiară.“
Reprezentanţii unei asemenea şcoli internaţionale confirmă acest punct de vedere: „pe o piaţă atât de competitivă cum este cea a MBA-urilor, reducerea taxelor de studiu este, fără îndoială, o strategie greşită”, declară Bodo Schlegelmilch, Decanul WU Executive Academy, programul cel mai bine cotat internaţional din cele prezente pe piaţă, ocupând poziţia a 15-a la nivel european în clasamentul anual al şcolilor de business, realizat de Financial Times. De altfel, EMBA-ul WU este foarte bine văzut și de absolvenţii autohtoni, ţinând cont că, din 2008 încoace, a ocupat una dintre primele trei poziţii ale clasamentului, realizat de Ziarul Financiar. Este, de altfel, şi cel mai scump program din piaţă, cu un preţ total de 35 000 de euro, tarif constant de la lansarea din 2006 până acum.
Sugestia de creştere a preţurilor venită de la reprezentanta Asebuss vi se pare exagerată sau, să zicem, posibilă doar în teorie, ţinând cont de greutăţile financiare ale ultimilor ani? Ei bine, mai gândiţi-vă. Marius Mihăilescu, Managing Partner în cadrul programului de Executive MBA oferit de Tiffin University, declară la rândul său că „Indiferent de condiţiile economice, ne-am propus să îmbunătăţim calitatea programului prin atragerea de profesori de la universităţi prestigioase din SUA (Harvard, Thunderbird, Stanford) urmată, implicit, de o uşoară creştere a preţului”, spune. Într-adevăr, este vorba de o creştere minoră, de doar 500 de euro, greu observabilă raportat la tariful integral al programului, de 17 000 de euro. Ce ar fi însemnat aplicarea unei strategii opuse, de scădere a preţului? „Fie creşterea numărului de studenţi prezenţi într-o grupă, ceea ce ar altera procesul de învăţare, fie scăderea calităţii profesorilor, ceea ce ar avea, de asemenea, un efect nociv. Şi, având în vedere că orice criză economico-financiară este trecătoare, iar prestigiul programului nostru este un obiectiv permanent, scăderea calităţii pentru costuri mai mici nu reprezintă o opţiune.“
Academiile corporate, prieten sau duşman?
Dacă Orange Sales Academy sau Academia Credis vă sună cunoscut, atunci aţi aflat de existenţa academiilor corporate cu programe interne de training (pe alocuri destul de complexe), considerate de unii dintre jucătorii de pe piaţă cea mai serioasă concurenţă pentru programele de MBA. Motivele sunt uşor de intuit. Din perspectiva participanţilor: în condiţiile în care compania în care lucrezi îţi oferă gratuit un modul de cursuri, eventual într-un domeniu de care eşti şi pasionat, iar la final primeşti şi o diplomă tocmai bună de trecut la CV, ce sens are să mai investeşti pste 10 000 de euro într-un program din care, e clar, vei învăţa mai multe, dar probabil nu proporţional cu suma pusă în joc? Iar din perspectiva angajatorilor care oferă asemenea programe, lucrurile stau şi mai simplu: din moment ce am făcut o investiţie majoră în această „academie“, ce m-ar motiva să mai dau câteva zeci (sau sute) de mii de euro pentru a-mi şcoli oamenii în instituţii externe? La polul opus, iată şi perspectiva organizatorilor de (E)MBA:
Bianca Ioan, director de marketing, ASEBUSS: „Universităţile corporatiste răspund unor nevoi de pregătire specifice fiecărei multinaţionale, prin organizarea de cursuri cu caracter preponderent tehnic, adresate în principal specialităţilor. Pentru nivelul de middle management universităţile au implementate sisteme de e-learning, cursurile on-line fiind de cele mai multe ori cele standard, oferite de fiecare furnizor. Prin această formulă sunt acoperite evident o serie de nevoi şi pot fi atinse obiective legate de obţinerea unui set de cunoştinţe de bază sau medii despre diferite subiecte. Pe de altă parte, participanţii resimt ca pe nişte minusuri lipsa diversităţii participanţilor, ca pregătire universitară şi experienţă de muncă, lipsa interactivităţii şi a schimbului de informaţii între participanţi (studiul fiind individual), concentrarea doar pe industria şi practicile companiei proprii, fără a avea acces la bune practici din alte companii şi lipsa unor exemple relevante pentru industria în cauză (cursurile fiind prestabilite).
Academiile corporate, prieten sau duşman?
Marius Mihăilescu, Managing Partner, Tiffin University: „Este practic imposibil ca un program al unei corporaţii să fie acreditat, să ofere diplomă de absolvire, implicit recunoaşterea pe piaţa muncii a calităţii absolvenţilor. Indiscutabil cursurile corporaţiilor generează creşteri de performanţă, dar nu în aceeaşi măsură ca un program de EMBA, elaborat şi îmbunătăţit în aproape 100 de ani.“
Cam atât despre furnizorii de programe
Ce părere au participanţii? Cursanţii nu vor să fie criticaţi de profesori sau de colegii lor aşa că au cerut să li se garanteze anonimatul, cu atât mai mult cu cât avantajul major al celor mai multe programe de (E)MBA este reprezentat de networking. Un absolvent al MBA-ului Româno-Canadian declară cu mâna pe inimă că „cel mai important plus pe care ţi-l aduce un asemenea program e cumulul de relaţii pe care ţi le formezi. La momentul înscrierii tocmai ajunsesem pe o poziţie de top management după peste zece ani de şefie de departament, aşa că nu prea mai aveam ce să învăţ nou“. Un proaspăt înscris la INDE (programul de MBA de filieră franceză, realizat de Academia de Studii Economice în colaborare cu Conservatorul Naţional de Arte şi Meserii – CNAM Paris) declară: „Ce mi se pare admirabil e că aproape toate discuţiile pornesc de la studii de caz. E adevărat, unele sunt cam învechite, iar colegii au niveluri de pregătire diferite, ceea ce uneori poate stânjeni dezbaterile. Totuşi, sunt câţiva oameni cu care e o plăcere să discuţi.“
Dacă aşteptaţi ca acest articol să lămurească ce şcoli de business au de gând să-şi facă bagajele şi să plece din România, pregătiţi-vă să fiţi dezamăgiţi. La finalul discuţiilor cu reprezentanţii a circa 80% din programele de (E)MBA din ţară, reiese că niciuna nu se pregăteşte de exit. Situaţia este sintetizată de cuvintele Adrianei Duţescu, directoarea de programe a MBA-ului Româno-Canadian: „Existăm de mulţi ani în piaţă şi am asistat la apariţia şi dispariţia multor programe de MBA; ceea ce am înţeles este că de fiecare dată selecţia naturală este cea mai importantă.“
Academiile corporate, prieten sau duşman?
Gabriela Hartescu, Director of Studies, IntercollegeIBS Romania: „Cursurile organizate în cadrul companiilor sunt recunoscute numai în interiorul acestora, pe când o diplomă de MBA obţinută la o universitate de prestigiu are, putem spune, o recunoaştere universală. În plus, nu cred că o academie corporatistă, oricât de bine organizată ar fi, poate oferi aceleaşi standarde academice de calitate pe care le oferă o universitate.“
Oliver Olson, Rector, Maastricht School of Management Romania: „Academiile corporate îşi au locul lor în procesul educaţional. Noi nu am simţit că apariţia lor ne-ar fi canabalizat în vreun fel business-ul, în condiţiile în care majoritatea studenţilor noştri decid să urmeze un MBA din proprie iniţiativă, nefiind sponsorizaţi integral de angajatori. Prin înfiinţarea academiilor corporate, un avantaj puternic al companiilor este că salariaţii vor deprinde exact aptitudinile de care au ele nevoie.“
Adriana Duţescu, Director, Programul MBA Româno–Canadian: „Din punctul nostru de vedere, nu există competiţie directă între programele de MBA şi academiile corporatiste. Acestea din urmă au rolul de a-şi dezvolta angajaţii în spiritul propriului business, de a asigura înţelegerea în profunzime a propriilor modele de business şi de a asigura un nivel unitar de dezvoltare în interiorul oraganizaţiilor.“
