Ultimul mester curelar din Sighisoara
Ioan Nistor lucreaza in pielarie din anii `70, cand a devenit muncitor, la doi ani dupa ucenicie. A lucrat pe rand, incaltaminte, marochinarie, apoi curelarie. In cooperative, meseria se invata de la maistri. Curelaria a deprins-o de la Denis Zoltan, care l-a initiat de la A la Z in tainele meseriei. „De multe ori imi spunea ca lucrez mai bine ca el, ca fac lucruri mai frumoase. Si lucruri noi, pe care el nu le-a vazut inca. Un om care a muncit toata viata si i-a placut asta. A murit la 90 de ani. Prin munca, noi ne mentinem atat existenta, cat si spiritualitatea.”
Ioan Nistor, in varsta de 62 de ani, spune ca oamenilor care pastreaza un mestesug asa cum este curelaria, le este foarte greu in timpurile moderne, pentru ca meseria nu este deloc banoasa. Multi mestesugari au abandonat-o si s-au apucat de comert, ca sa isi poata intretine familiile. Pentru ca nu mai practica, si-au pierdut indemanarea.
Multe meserii sunt, incet incet, pe cale de disparitie. In Sighisoara mai sunt doua-trei ceasornicarii, un singur croitor, doi cizmari, asta in conditiile in care cooperativele aveau 10-15 ateliere de reparatii. „Existau ateliere pentru lucrul la comanda, ateliere de lucru in serie. Într-o cooperativa erau poate si 20 de croitorii. Existau palarieri. Dar meseriile acestea au inceput sa dispara. Nu ai unde sa practici o astfel de meserie, care nu este sprijinita. Nu te ajuta sa traiesti decent in societate.”
Desi Ioan Nistor e privit ca o atractie turistica si turistii se inghesuie in atelierul sau, mesterul se plange ca poate sa treaca o saptamana in care sa castige doar 15 lei din vanzarea obiectelor pe care le confectioneaza. „Am vrea sa fim protejati. Sa se arate ca acestea sunt produsele autentice, ca au sigla mesterului popular; sa se faca astfel diferenta intre produsele neautentice, care se vand in balciuri si in talcioc.”
In opinia sa, incurajarea turismului local ar trebui sa aiba in vedere nu doar obiectivele istorice, ci si meseriile care s-au practicat de-a lungul timpului in Sighisoara.
„Ar fi minunat sa reinviem breslele. Ne-am dori sa punem in miscare aceasta lucrare, astfel incat, atunci cand vin turistii sa aiba ce sa vada.”
„Detinatorii de hoteluri si localuri ar trebui sa fie direct interesati, pentru ca si castigul lor va fi mai mare, cu cat este mai mare afluxul de turisti. Cu cat promovam mai mult turismul in Cetate, cu atat beneficiem si noi; aceste lucruri ne ajuta sa ne dezvoltam.”
Toamna si in lunile de iarna, atelierul sau din Turn se inchide, iar mesterul nu prea mai are cum sa isi expuna marfa spre vanzare. „Eu trebuie sa pun acum la traista, pentru lunile acelea. E prea frig si nu se poate sta aici, in turnul de piatra.”
Ioan Nistor considera ca mesterii care practica mestesuguri traditionale ar putea fi exonerati de taxe, daca pot sa demonstreze ca sunt pastratorii unei meserii pe cale de disparitie. El se numara printre norocosi, pentru ca lucreaza sub patronajul fundatiei „Mihai Eminescu Trust”, care i-a inlesnit accesul in atelierul din Turnul Cojocarilor, altfel un obiectiv de patrimoniu. Inca o data este norocos pentru ca fiicele sale au vrut sa invete meseria tatalui. La fel si nepotul. „Inca n-am vazut un alt tanar sa fie atras de asa ceva. O meserie, cu tainele si secretele ei se invata in timp, ca sa ai aportul tau. Daca nu o exersezi, e ca si cum ai invatat doar alfabetul. Trebuie sa adaugi ceva, sa faci lucruri noi.” Credinta sa este ca intr-o zi, tinerii se vor intoarce catre mestesuguri, cand vor intelege ca nu au unde sa lucreze. A inceput déjà o criza a locurilor de munca, strainii nu vor mai fi acceptati. Atunci tinerii se vor intoarce.
Ioan Nistor este respectat pentru mestesugul sau, atat in Sighisoara, cat si in afara ei. Oamenii il stiu de la targurile de profil si ii cauta marfa. „Eu am lucrat pentru oameni si am facut un lucru de calitate, pe care nimeni sa nu regrete ca l-a cumparat. Oamenii au vazut asta si ma cauta.”
Ne arata o pereche de opinici pe care le-a croit, pe care le va duce acasa sa le coasa copiii. Ne arata cravașele de calarie, biciurile de herghelie sau pentru manatul vitelor și biciul de crescator de vite – pe care n-apuca sa il atarne in cui, fiindca déjà cineva doreste sa-l cumpere. Șerparele, negre sau maro sunt confectionate conform zonei Tarnavelor – Mures, Fagaras, Brasov. Modelele fasonate, negre sau maro, fara ornamente metalice, ii sunt cerute mai ales de dansatorii din ansamblurile populare din zona. Pe perete atarna un astfel de brau, vechi de 100 de ani, pe care mesterul il pastreaza drept model si piesa de muzeu.
Ioan Nistor lucreaza cu atata minutiozitate la obiectele din piele pe care le confectioneaza – indiferent ca este vorba despre o geanta, un bici, o cravașă sau o lesa, incat nu-i vine sa se desparta cu usurinta de ele. „E munca mea acolo; toata dragostea, toata rabdarea, priceperea mea e acolo. Le-as pastra pe fiecare.”